România îmbătrânește singură. Problema uriașă pentru care România nu este încă pregătită: sistemul de îngrijire are doar un lucrător la 100 de seniori

România se apropie de o schimbare demografică ce va transforma nu doar sistemul de pensii, ci și felul în care sunt organizate sănătatea, asistența socială și chiar comunitățile locale. Aproape 3,9 milioane de români au deja peste 65 de ani, iar aproximativ 1,35 milioane de seniori locuiesc singuri. În următoarele decenii, problema va deveni și mai apăsătoare: până în 2050, aproape unul din trei locuitori ai țării ar putea avea peste 65 de ani.

Mai mult de un român din cinci este deja senior

Datele incluse în Barometrul „Bătrânii singuri. Drama nevăzută a României”, publicat de Alianța Binelui Comun (ABC), arată amploarea schimbării. La 1 ianuarie 2026, persoanele de cel puțin 65 de ani reprezentau 20,5% din populația rezidentă. Practic, mai mult de unul din cinci români este deja senior. Până în 2050, procentul ar putea ajunge la aproximativ 31%.

Problema nu este însă doar că România îmbătrânește, ci și că îmbătrânește într-o perioadă în care familia tradițională, principalul sprijin al persoanelor vârstnice, s-a schimbat profund.

Generațiile tinere sunt mai puțin numeroase și mult mai mobile, iar migrația a trimis milioane de români la sute sau mii de kilometri de părinții lor.

Vezi și:

Întrebarea la care să nu răspunzi în grabă când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor

1,35 milioane de vârstnici locuiesc singuri

Aproximativ unul din trei seniori români locuiește singur, ceea ce înseamnă că, potrivit estimărilor pentru 2025, circa 1,35 milioane de persoane se află în această situație. Faptul că un vârstnic trăiește singur nu înseamnă neapărat că se simte singur, însă datele despre relațiile sociale scot la iveală o problemă mult mai profundă.

În mediul urban, trei din cinci vârstnici se confruntă cu singurătatea, iar pentru aproape 310.000 fenomenul este estimat la un nivel foarte ridicat. Unul din patru seniori vorbește cu cel mult o persoană într-o lună, iar o treime spun că beneficiază foarte puțin sau deloc de sprijin moral și practic.

Copiii sunt tot mai departe de părinți

Aproape 29% dintre seniorii din mediul urban spun că nu își au copiii aproape, pentru că aceștia locuiesc în alt oraș sau în străinătate.

Tehnologia poate reduce distanța, dar numai până la un punct. Un apel video poate păstra legătura dintre copii și părinți, iar banii trimiși acasă pot acoperi facturi sau servicii. Nici telefonul, nici banii nu pot însă însoți un părinte la medic, nu îl pot ajuta după o cădere și nu pot observa de la o zi la alta pierderea autonomiei.

Aceasta este una dintre schimbările majore pe care România trebuie să le gestioneze: siguranța unui om la bătrânețe nu mai poate depinde exclusiv de faptul că fiul sau fiica sa locuiește în apropiere.

Când singurătatea se întâlnește cu sărăcia

Mai mult, situația este complicată și de venituri. Aproape 30% dintre românii de peste 65 de ani se aflau în 2024 în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape unul din cinci era afectat de deprivare materială și socială severă.

Pentru un vârstnic singur, lipsa banilor poate însemna renunțarea la transport, recuperare, un aparat auditiv sau câteva ore de ajutor în gospodărie. Sunt tocmai serviciile care pot face diferența între o persoană care continuă să trăiască independent și una care își pierde treptat autonomia.

România are un singur îngrijitor la 100 de vârstnici

Barometrul scoate în evidență și o diferență majoră față de alte state. România alocă îngrijirii de lungă durată aproximativ 0,3% din PIB, comparativ cu o medie OECD de 1,7%. Mai mult, există aproximativ un lucrător formal de îngrijire la 100 de persoane de peste 65 de ani, față de cinci în media OECD.

În același timp, ideea că vârstnicii nu doresc ajutor din afara familiei este contrazisă de date: 59% dintre seniorii urbani se declară deschiși programelor de sprijin.

Cine va avea grijă de bătrânii României

ABC propune identificarea din timp a persoanelor vulnerabile, inclusiv prin medicii de familie și serviciile sociale, dar și contactarea seniorilor după momente critice precum pierderea partenerului, externarea din spital sau reducerea autonomiei.

Printre soluții se numără extinderea transportului social și a serviciilor mobile în mediul rural, un pachet minim de îngrijire la domiciliu și dezvoltarea unei forțe de muncă specializate în îngrijirea de lungă durată.

Marea provocare a următoarelor decenii nu va fi, așadar, numai plata pensiilor unei populații tot mai îmbătrânite. România va trebui să găsească și oamenii, serviciile și infrastructura care să îi ajute pe seniori să rămână autonomi. Pentru că, într-o țară în care copiii locuiesc tot mai des departe de părinți, bătrânețea nu mai poate fi o problemă rezolvată aproape exclusiv în interiorul familiei.