REVIEW „The Charles Manson Tapes” sau ce se întâmplă atunci când muzica celor de la The Beatles se transformă în motiv de fapte brutale

Charles Manson este unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria true crime deși „nu a omorât pe nimeni”, iar în aproape șase decenii de la crimele care au șocat America, povestea lui a fost spusă de atât de multe ori încât pare dificil să mai găsești un unghi care să nu fi fost deja exploatat.

Netflix încearcă totuși acest lucru cu „Conversations with a Killer: The Charles Manson Tapes”, o miniserie în trei episoade regizată de Joe Berlinger.

Producția urmărește ascensiunea lui Manson, formarea „Manson Family”, crimele din 1969 și procesul care a transformat cazul într-un fenomen mediatic. Sunt folosite înregistrări din perioada în care Manson se afla în închisoare, mărturii ale unor persoane care au făcut parte din grup și imagini de arhivă. Dar ceea ce mi se pare mai interesant nu este faptul că Netflix mai spune o dată povestea crimelor, ci felul în care încearcă să desprindă omul de legenda construită în jurul lui, să îl arate ca pe un om slab, nesigur pe propria persoană.

Manson nu mai pare atât de „special”

De-a lungul timpului, Charles Manson a căpătat aproape statutul unui personaj aproape mitologic. Imaginea lui este asociată cu un lider de cult capabil să controleze complet un grup de tineri și să-i determine să ucidă pentru el. Documentarul nu pare să nege capacitatea lui de manipulare, dar schimbă puțin perspectiva, ți-l arată ca pe un om.

Vezi și:

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor

Manson nu apare aici ca un geniu al răului care avea o putere inexplicabilă asupra oamenilor. În multe momente pare mai degrabă un individ profund frustrat, așa cum am mai zis, obsedat de propria persoană, dornic să devină celebru și foarte atent la slăbiciunile celor pe care îi avea în jur.

Înainte să ajungă în centrul unuia dintre cele mai cunoscute cazuri criminale din America, Manson își dorea să devină muzician. Încerca să intre în lumea de la Hollywood și a reușit să se apropie de oameni care puteau să-i ofere acces la industria muzicală, dar „l-a stricat firea”.

Eșecul acestei ambiții este important pentru înțelegerea personajului. Manson nu era un om care apăruse din senin cu un plan diabolic perfect pus la punct. Era cineva care voia atenție, recunoaștere și putere și care a descoperit că poate obține aceste lucruri prin influența exercitată asupra altora, dacă prin muzică nu a putut.

Vezi și:

Documentarul Disney+ care dezvăluie secretul familiei lui Charles Manson. Un test ADN i-a schimbat viața nepoatei sale

Înregistrările îl lasă pe Manson să-și construiască singur imaginea

Una dintre atracțiile principale ale seriei sunt înregistrările audio realizate în perioada în care Manson era în închisoare. Îl auzi vorbind după condamnare și îți dai seama cât de important era pentru el să controleze felul în care era perceput.

Manson avea un talent evident pentru a transforma aproape orice discuție într-o poveste despre el. Se justifica, se victimizează, schimbă perspectiva asupra evenimentelor și vorbește într-un mod care îți arată cât de greu era pentru el să accepte o imagine asupra propriei persoane care nu îi convenea.

Aici documentarul este mai interesant decât ar fi fost dacă s-ar fi limitat la o succesiune de interviuri despre crime. Îți permite să auzi omul și apoi să compari ceea ce spune cu ceea ce știi că s-a întâmplat.

De altfel, nu trebuie să fii specialist în cazul Manson ca să observi mecanismul. Când cineva își petrece atât de mult timp explicând de ce lucrurile nu sunt niciodată exact așa cum par, începi să înțelegi cât de importantă era pentru el manipularea percepției.

Povestea este, în mare parte, despre oamenii pe care Manson i-a controlat

Poate cea mai bună alegere a lui Joe Berlinger este faptul că nu îi oferă lui Manson tot spațiul. O parte importantă din documentar este construită în jurul femeilor care au făcut parte din „Manson Family” și care vorbesc despre perioada petrecută alături de el.

Aici povestea capătă o altă dimensiune și nu mai privești doar un criminal și crimele comise de grupul său, ci încerci să înțelegi cum au ajuns niște tinere să accepte regulile unui om care, privit din exterior, nu avea nimic special în adevăratul sens al cuvântului.

Manson știa să se adapteze oamenilor din jur. Le oferea exact ceea ce căutau: libertate, apartenență, droguri, sex, o comunitate și senzația că fac parte din ceva important. Spahn Ranch devine astfel mai mult decât locul în care trăia grupul. Devine spațiul în care regulile obișnuite dispar, iar Manson ajunge să fie autoritatea absolută.

Când urmărești mărturiile celor care au fost acolo, începi să înțelegi că manipularea nu s-a produs peste noapte. A fost un proces. Iar acesta este probabil cel mai valoros lucru pe care îl face documentarul.

„Helter Skelter” nu explică singur tot ce s-a întâmplat

Numele lui Manson este asociat inevitabil cu „Helter Skelter”, piesa celor de la The Beatles, teoria potrivit căreia el anticipa un război rasial pe care încerca să îl provoace prin crime. Este una dintre explicațiile care au rămas definitiv legate de cazul din 1969, spre marea nemulțumire a trupei.

Documentarul pune accentul pe complexitatea relației dintre Manson și adepții săi. Ideologia lui, consumul de droguri, izolarea grupului și nevoia de a păstra controlul se amestecau într-un mod care făcea ca lucrurile să devină din ce în ce mai periculoase.

Și tocmai aici mi se pare că producția reușește să îl prezinte pe Manson într-o lumină diferită pentru că nu îi caută scuze și nu diminuează responsabilitatea lui pentru ceea ce s-a întâmplat. Îi distruge însă aura de personaj aproape supranatural. Manson devine banal, iar banalitatea asta este mult mai deranjantă.

Poate că nu este cel mai spectaculos documentar despre Manson

„The Charles Manson Tapes” are și problemele lui. Dacă ai urmărit deja documentare despre Manson, nu vei avea senzația că fiecare episod îți oferă o revelație. O bună parte din poveste este cunoscută, iar unele mărturii repetă informații pe care le-ai mai auzit.

Mai puțin convingătoare sunt și reconstituirile dramatizate. Într-un caz care are atât de mult material de arhivă, prefer să văd fotografii, filmări și înregistrări autentice decât actori care încearcă să reproducă momente din trecut.

În schimb, când producția se concentrează pe înregistrările lui Manson și pe oamenii care au trăit în interiorul grupului, devine mult mai puternică. Atunci nu mai ai impresia că urmărești încă o producție care încearcă să exploateze un caz celebru, ci un documentar interesat să explice de ce un asemenea grup a putut exista și cum a ajuns Manson să aibă atâta control asupra membrilor săi.

Merită văzut?

„Conversations with a Killer: The Charles Manson Tapes” nu reinventează povestea lui Charles Manson, dar nici nu avea nevoie să o facă. Cea mai bună idee a seriei este să renunțe, pe cât posibil, la imaginea aproape legendară a liderului de cult și să îl privească drept un om manipulator, narcisist și profund preocupat de propria imagine.

Paradoxal, Manson devine mai înfricoșător tocmai atunci când este prezentat mai puțin ca un monstru și mai mult ca un om pentru că adevărații monștri sunt chiar oamenii. Nu avea nevoie de puteri misterioase pentru a-i controla pe ceilalți. A înțeles ce își doreau, le-a oferit sentimentul că au găsit un loc în care aparțin și, treptat, a făcut ca lumea lui să devină lumea lor.

Pentru cineva care nu a urmărit până acum prea multe documentare despre cazul Manson, seria Netflix merită văzută fără discuție. Dacă știi deja foarte multe despre „Manson Family”, nu vei găsi neapărat o poveste complet nouă, dar vei primi o perspectivă ceva mai interesantă asupra personajului.

Americanii pun presiune pe UE ca să scape platforma lui Musk, X, de amenda de 120 de milioane de euro