Oceanele „hrănite” chimic: experimentul din Atlantic care încearcă să absoarbă mai mult dioxid de carbon

Dacă tot auzim că oceanele „ne salvează” deja o parte din emisiile de carbon, întrebarea logică e: putem face asta mai eficient? Nu doar să lăsăm natura să-și facă treaba, ci să o ajutăm puțin din exterior?

Exact asta au încercat cercetătorii într-un experiment desfășurat în Golful Maine, unde apa a căpătat temporar o nuanță roșiatică. Nu, nu a fost un accident ecologic, ci un test controlat, gândit să vadă dacă oceanele pot fi „optimizate” pentru a absorbi mai mult dioxid de carbon.

Ideea din spatele experimentului: accelerezi un proces natural

Metoda testată poartă numele de Ocean Alkalinity Enhancement și pornește de la un mecanism care există deja în natură. În mod normal, rocile reacționează chimic cu apa în timp, crescând alcalinitatea oceanelor și ajutând la captarea carbonului.

Doar că acest proces durează… enorm. Așa că oamenii de știință încearcă să-l „grăbească” prin adăugarea controlată de substanțe alcaline în apă. În experimentul din Atlantic, au fost introduși aproximativ 65.000 de litri de soluție, urmăriți atent cu ajutorul senzorilor și al echipamentelor moderne.

Vezi și:

Cum funcționează drona marină MAGURA V5. Este una dintre cele mai avansate arme navale și poate parcurge până la 800 de kilometri

Rezultatele inițiale sunt, cel puțin, interesante: o creștere vizibilă a pH-ului apei și captarea a până la 10 tone de carbon într-un timp foarte scurt. Tradus mai simplu, oceanul a fost „ajutat” să absoarbă mai mult CO₂ decât ar fi făcut-o în mod natural.

Funcționează… dar nu știm încă la ce cost

Aici vine partea complicată. Pentru că, deși rezultatele par promițătoare, întrebarea reală nu este dacă metoda funcționează, ci ce se întâmplă pe termen lung.

Deocamdată, cercetările coordonate de Woods Hole Oceanographic Institution nu au identificat efecte negative evidente asupra organismelor mici, cum ar fi planctonul sau larvele de pești. Dar asta nu înseamnă că ecosistemul marin, în ansamblu, nu ar putea reacționa diferit în timp.

Organizații precum Friends of the Earth US atrag atenția că intervențiile chimice la scară mare pot avea consecințe greu de anticipat. Cu alte cuvinte, s-ar putea să rezolvi o problemă și să creezi alta.

Pe de altă parte, există și argumentul pragmatic: oceanele absorb deja cantități uriașe de carbon în fiecare an. Dacă tot se întâmplă asta, poate că merită explorat dacă procesul poate fi gestionat mai eficient și mai controlat.

În scenariul optimist, astfel de tehnologii ar putea contribui la limitarea încălzirii globale și la reducerea acidificării oceanelor, un fenomen care afectează din ce în ce mai mult viața marină.

Dar, cel puțin pentru moment, suntem în faza de test. Experimentul din Atlantic nu e o soluție finală, ci mai degrabă o întrebare pusă la scară mare: cât de mult putem interveni în procesele naturale fără să dezechilibrăm tot sistemul?

Răspunsul nu e încă clar. Dar un lucru e sigur: viitorul luptei cu schimbările climatice nu se va decide doar pe uscat, ci și în adâncurile oceanului.

România este tot mai aproape de banii din PNRR. A 4-a cerere de plată a primit undă verde la nivel european