Nu e încă marele festival rock al României, dar Odyssea are ceva ce altele nu au, marea. Cronica ediției cu numărul doi

Iată că Odyssea Rock Fusion Festival a ajuns la a doua ediție și, din ce mi-a fost dat să observ, evenimentul are șanse reale ca, maxim câțiva ani, să ajungă la nivelul altora de la noi din țară, însă asta numai dacă organizatorii își for juca cel puțin ca până acum cărțile.

Înainte de a povesti ce s-a văzut prin ochii mei, cu bune cu rele, la Odyssea Rock Fusion Festival, țin să le mulțumesc oamenilor pentru simplul fapt că mi-au acordat acreditare de presă și anul acesta, astfel că am putut să experimentez pentru Playtech atât muzica, cât și atmosfera de care aveam atâta nevoie.

Plaja Venus / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Odyssea Rock Fusion Festival, melanjul perfect între muzică și mare

Acestea fiind spuse, să purcedem în a povesti despre festivalul care, din punctul meu de vedere, dar și al altora, reușește să facă melanjul perfect între o mică vacanță la mare și muzica preferată: cred că acest lucru este parte din secret, fără niciun dubiu.

Evident, voi vorbi și despre trupe un pic mai târziu, însă cum ele sunt altele de la an la an, mai important, în momentul de față, este să-ți dau detalii despre experiență, despre cum te-ai putea simți la Odyssea dacă, din întâmplare, nu ai fost nici anul trecut, nici anul acesta, dar parcă te-ar tenta să faci asta la a treia ediție.

Vezi și:

Schimbare importantă pentru șoferii din România. Unde se dă, de acum, testul pentru reducerea suspendării permisului

Acum, că am comparație față de prima ediție, am observat un lucru care m-a mulțumit pe deplin. Dacă anul trecut a fost presărat, cel puțin pe alocuri, cu un pic de haos organizatoric, treaba asta s-a îmbunătățit în 2026, totul desfășurându-se mult mai fluid și, din punctul meu de vedere, mai logic. De altfel, e normal să se întâmple așa: anul trecut, Odyssea se afla la prima ediție, încă învățând cum stau treburile.

Ca de obicei, vorbim despre un festival aerisit, unde nu stai „bară la bară”, ceea ce este absolut îmbucurător pentru cineva ca mine căruia uneori i se face frică de mulțimi și înghesuială și, mai nou, de caniculă.

Și, pentru că tot am menționat de canicula care ne supără zilele astea pe toți, recunosc că nu sunt cel mai mare fan al betonului din perimetru, mai ales în arșița razelor soarelui, singurele locuri reale cu umbră fiind cele de la mese, însă e drept că nici pe nisip nu cred că s-ar fi simțit cu mult mai bine. Dacă îmi imaginez nisipul din încălțări și mersul greoi, încep automat să ador ideea de beton, fie și la atâtea grade.

Chiar și așa, aici au avut de suferit cel mai mult, cred eu, trupele care au fost programate începând cu 15:30. Venitul la festival, la ora aia, a fost o misiune imposibilă pentru mulți, inclusiv pentru mine.

Recenzie Odyssea 2026 / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Pentru că tot am menționat de zona de mese și umbreluțe, faptul că a existat o insulă suficient de mare pentru toți „pensionarii rock” (glumesc) așa, ca mine, pe care îi dor șalele, mi-a mers la suflet. De la o vârstă, maică, nu mai poți sta nici în soare așa cum o făceai în fragedă pruncie, dar nici în picioare. Dar, din respect pentru trupele care au venit să ne cânte, repet ceva ce-am menționat și în cronica de anul trecut: n-ar fi rău ca insula de mese, scaune și umbrele să fie mutată în buza scenei, să simtă și oamenii ăia că nu cântă degeaba, pentru astfalt. Din nou, glumesc!

Zona de mese, scaune și umbreluțe / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Ce-am mâncat, ce-am băut și cum mi s-a părut, dar mai ales cât am plătit

Evident, n-ai cum să stai atâtea ore la un festival fără să te gândești și la ce bagi la ghiozdănel, fie lichid sau solid. Iar dacă fără mâncare mai trece ziua, că n-o fi capăt de lume, fără ceva lichid devine un pic mai greu.

Din capul locului, prețurile mi s-au părut un pic cam mari, dar nu vorbim despre vreo excepție atunci când vine vorba despre consumația de festival. Ca să-ți faci o idee, o bere la pahar, la 400 ml, undeva la 15 lei, iar una la doză 19 lei (dacă îmi amintesc eu corect). Cam același lucru și pentru sucuri. În meniu aveai, însă, și limonadă, ceva cocktailuri simple din două piese, ori chiar shot-uri (în cazul celor din urmă, 18 lei).

Zona de unde îți puteai cumpăra ceva de băut / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Cât despre mâncare, oferta s-a ținut simplă, cu mici, cârnați, cartofi prăjiți, ceafă, murături, toate un pic cam prea sărate în prima seară, când m-am aventurat în a le gusta, dar am înțeles că în celelalte două seri s-a renunțat la excesul de sare, semn că eventualele nemulțumiri au fost luate în considerare – bilă albă pentru asta. Ca idee de prețuri, un mic 10 lei, un „set” de doi cârnați cabanos 20 lei, castronelul de murături 10 lei, cartofii prăjiți 10 lei și ei. Cum ar veni, te rezolvai cu vreo 40 lei per masă, dacă nu ești chiar cel mai mâncău dintre pământeni.

Zona de unde îți puteai cumpăra mâncare / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Exact ca în cazul altor festivaluri, și anul acesta, la Odyssea, plata s-a făcut prin intermediul unui card, pe care îl puteai încărca în prealabil la un ghișeu amenajat special la intrare, cu suma dorită, putând ulterior să-l reîncarci în cazul în care ți-ai făcut calculele prost.

Au existat tricouri, brățări și alte zdrăngănele rock? Normal că au existat, deși oferta nu a fost întocmai cea mai variată. Majoritatea trupelor și-au adus, e drept, în ziua în care au cântat, propriul merch, a existat și tricoul oficial al festivalului, de anul acesta, dacă voiai musai o amintire în dulapul cu haine.

N-am cum să închei acest capitol fără să menționez faptul că nu s-a stat excesiv la cozi nici la mâncare, nici la bere suc și alte lichide, oamenii angajați la standuri mișcându-se cu destul de mult talent, timp în care au reușit performanța de a fi extrem de amabili. Mai mult, sincere felicitări pentru băile curate, iar asta o zice unul dintre cei mai mari pretențioși ai planetei atunci când vine vorba despre curățenie.

Hai să vorbim și despre muzică

Prima zi

Prima zi de festival a început pentru mulți cu Pestilence, poate cireașa de pe tort pentru mulți veniți la Odyssea. Înaintea lor au cântat, spre marele lor nenoroc, cei de la Polystate și NoApology.

Despre Pestilence n-ai mare lucru de zis, totul rezumându-se la „îți place sau nu-ți place”, dar indiferent în ce categorie te-ai introdus, n-ai cum să nu remarci profesionalismul olandezilor. Sunet absolut impecabil, priză la public, energie și acorduri calculate, matematice. Pe sistemul: „bang, bang, thank you ma’am!”.

Pestilence la Odyssea, în prima zi / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Deși n-am înțeles musai de ce Pestilence a intrat înaintea celor de la Bucovina, iată că acest lucru s-a întâmplat. Iar dacă Pestilence a reușit să strângă ceva public în față într-o manieră decentă, el aproape s-a dublat când au urcat românii noștri pe scenă. Adevărul este că, atunci când vorbim despre fenomene, există trei trupe românești care reușesc aproape tot timpul să rupă, iar acestea sunt Dirty Shirt, Trooper și, evident, Bucovina.

Bucovina, în prima zi de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Imediat după Bucovina, pe scenă au urcat cei de la Xandria care, dacă este să fiu sinceră, nu prea mi-au atins vreo coardă sensibilă. Nu că n-ar fi ei buni pe ceea ce fac, sutele de fani adunați în față confirmă că sunt ceea ce trebuie dacă te „pupi” cu stilul. Trebuie să recunosc că număr pe puține degete vocile feminine din rock care să-mi transmită ceva, iar aici ar intra Angela Gossow (fostă solistă Arch Enemy), Sandra Nasic (Guano Apes), Tarja Turunen și Doro.

Xandria, în prima seară de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Perla coroanei au fost, fără dar și poate, Kamelot care, deși mi s-a părut mereu că abordează un stil de muzică un pic cam prea pentru viteji călăreți, m-au dat cu totul pe spate la Odyssea. Ce sunet, ce prezență, totul închegat perfect întocmai unei prăjituri ce și-a găsit echilibrul perfect de gusturi și arome.

Kamelot, headlinerii primei seri de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

A doua zi

A doua zi a început cu Lovebite, Seven Spires și Bullet, continuând, spre bucuria nostalgicilor, cu trupa Coma ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Poate că fix prezența unei astfel de trupe a demonstrat cel mai bine direcția pe care și-o dorește festivalul: rock pentru absolut toate gusturile, chiar și pentru iubitorii de Nu Metal și alternativ.

Coma, în a doua zi de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

S-a continuat cu Elvenking, italienii care m-au chinuit îngrozitor atât din pricina stilului pe care nu-l agreez de fel, dar și a sonorizării deficitare de aproape că mi se făcuse dor de Xandria.

Elvenking, în a doua seară de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Vestea bună este că imediat au urmat cei de la Rotting Christ care, pentru mine, au fost motivul principal pentru care mi-am dorit să fiu și anul acesta la Odyssea. Deși nu a fost prima dată când i-am văzut live, am mai vrut și încă mai vreau.

În mod sigur, momentul în care solistul Sakis Tolis a decis să rostească ritualic de vreo zece ori „satana, satana” n-a fost pe gustul turiștilor cazați în Venus pentru că mare, nu pentru că rock, dar ce să faci, n-ai ce să faci…

Sonorizarea? Impecabilă, însă nici nu te-ai fi așteptat la altceva din partea uneia dintre cele mai importante trupe metal „made in Grecia”.

Rotting Christ au încheiat cea de-a doua zi / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

A treia zi

După Metal Rust și Moonlight Haze, ghinioniștii celei de-a treia zi, pe scenă au urcat, „tăticii” de la Primordial, una dintre cele mai așteptate trupe din festival. Deși tobele s-au auzit un pic cam prea insistent la început, fanii nu s-au supărat, mai degrabă bucurându-se de experiență, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Primordial, în ultima zi de festival / Foto: Adi Dumitriu

Și, pentru că în fiecare seară a fost prezentă câte o trupă românească de renume, în a treia zi a fost rândul celor de la Vița de Vie, de care îmi era dor. Concertul lor a sunat absolut impecabil, deși poate că mi-aș fi dorit ca Adrian Despot să nu se joace cu „basul și toba mare”, în dorința de a-i da un suflu nou. Pensionarilor, fie ei și rockeri, nu prea le plac schimbările, ei vor să audă ceva cunoscut, care să le amintească de tinerețe.

Vița de Vie, în ultima zi de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Iar dacă Vița de Vie a sunat, cu acea mică excepție, senzațional, te-ai și așteptat ca o trupă de calibrul celor de la Korpiklaani să „rupă fâșul”. Ei, bine, deși mi-am făcut damblaua să aud live „Vodka”, am senzația că în același timp ar fi trebuit s-o și beau, ca să fie treaba… treabă. Nu numai că vocea solistului Jonne Järvelä nu s-a auzit nici din față, nici din spate, însă băieții au părut că n-aveau niciun scenariu de concert, mergând pe „las-o, mă, că merge și-așa”. De-o țopăială cinstită, adevărul e c-a mers, dar tot le-am dus dorul celor de la Xandria și Elvenking.

Korpiklaani, în ultima zi de festival / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Seara, dar și festivalul, au fost încheiate de Sonata Arctica care, în mod clar, au adunat cel mai numeros public în fața scenei, aproape la egalitate cu Rotting Christ. Motivul este unul destul de simplu: trupa are un stil digerabil, cute, pentru o plajă ceva mai largă de rockeri.

Sonata Arctica au încheiat cea de-a treia zi de festival, dar și festivalul / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Cum m-am îndrăgostit iremediabil de trupa bulgară Death Row la Band Clash: mesajele trupelor câștigătoare pentru Playtech

În fiecare dintre cele trei zile, în timp ce trupele de la scena principală își schimbau intrumentele, pe a doua se desfășura Band Clash-ul, adică o metodă inedită de a lăsa tinerele speranțe să-și facă de cap.

În prima zi, pe scena a doua au cântat Riskfool, Uridium, Crazy Party, Marsquake și Yellow Ravine, în a doua Risen from Ashes, Beermageddon, Death Row, The Elephant’s Foot și Warblade, iar a treia zi a fost dedicată câștigătorilor, mai exact Uridium la Hard & Heavy și Death Row la Metal & Extreme.

Aici intervine și factorul „wow” – pentru mine, bineînțeles. Dacă pe cei de la Uridium nu am apucat să-i văd live prima oară când au urcat pe scenă, a doua zi am avut norocul de a sosi cam pe la jumătatea concertului celor de la Death Row, surpriza absolut pentru mine. Cinci băieți, fiecare din filmul lui, îmbrăcați în uniforme portocalii de deținuți, iată ce strategie bună de marketing ca să fii observat în marea de tricouri negre! Bravo, băieți! Pentru asta, pentru muzică, dar și pentru energia nebună pe care o eliberați pe scenă.

Death Row, câștigătorii Metal & Extreme / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

„Experiența a fost extraordinară. A fost prima noastră dată în România și nu am fi putut avea parte de un timp mai frumos. Toți cei cu care am vorbit la festival au fost extrem de profesioniști, trupele au fost incredibile, iar echipa și-a făcut treaba foarte bine. Totul a fost organizat impecabil, iar publicul român a fost grozav. S-ar putea să fi fost cel mai numeros public în fața căruia am cântat vreodată.

Litoralul a fost asemănător cu cel de la noi, din Bulgaria, și ne-am simțit ca acasă. Am stat la un Airbnb local, iar gazdele au fost oameni foarte amabili.

Per total, călătoria a fost extraordinară și abia așteptăm să ne revedem. Vă mulțumim pentru tot, România, ați fost minunați!”, au declarat membrii trupei Death Row, din Bulgaria, în exclusivitate pentru Playtech.

Trupa Death Row în România / Foto: Nikola Starkiller

La fel de buni pe categoria lor au fost britanicii de la Uridium care au mers pe principiul: nu mergi tu la Iron Maiden, vine Iron Maiden la tine.

Uridium, câștigătorii de la categoria Hard & Heavy / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

„A fost o onoare pentru noi să călătorim din Marea Britanie în România pentru a participa la competiția Band Clash de la Odyssea Festival anul acesta. Faptul că am avut ocazia să facem parte dintr-un line-up alături de trupe precum Kamelot, Primordial și Rotting Christ a fost ceva extraordinar pentru noi. Festivalul este foarte bine organizat, iar locația de pe plajă, înconjurată de hoteluri, îl transformă într-un loc ideal pentru un festival de vară.

Fiecare persoană pe care am întâlnit-o la Odyssea a fost extrem de primitoare și prietenoasă, iar noi ne-am făcut mulți prieteni noi. Reacția publicului la muzica noastră a fost incredibilă, iar faptul că am câștigat categoria Hard and Heavy a făcut experiența și mai specială.

Odyssea Festival ne-a oferit șansa de a ne duce muzica la nivel internațional și vom fi mereu recunoscători pentru această oportunitate”, a declarat James, toboșar al trupei Uridium, în exclusivitate pentru Playtech.

Venus nu este o stațiune, ci o mașină a timpului

Așa cum povesteam, de altfel, și anul trecut, Venus e stațiunea aia care te întoarce în timp împotriva voinței tale și îți arată cum trăiau moșii și strămoșii noștri. Nicio investiție de mare angajament, în ciuda hotelierilor care au făcut tot ce-au putut în propria curte, dar degeaba dacă autoritățile par că nu dau doi lei amărâți pe felul în care arată stațiunea.

Clădiri dărăpănate, bâlci de prost gust unde vezi cu ochii, trotuare ca după război de ai toate șansele să te alegi cel puțin cu o gleznă luxată, dacă nu ești atent. Iar dacă pe timp de zi mergi cu grijă și cu privirea în jos ca să nu te împiedici, noaptea nici asta nu mai poți face pentru că iluminatul stradal este inexistent, lanterna de la telefon devenind cel  mai bun prieten al turistului.

Lungul și întunecatul drum spre cazare, cu ajutorul lanternei de la telefon / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Singura speranță a acestei stațiuni este fie o „trezire în conștiință”, vorba unui samurai dac celebru, fie ca Odyssea să devină atât de mare încât autorităților să înceapă să le fie rușine să se prezinte în halul acesta. Om trăi și om vedea, zise orbul.

Despre plaja kilometrică, lărgită hapsân, am mai zis, dar mai zic: nu numai că de la marginea ei nu vezi apa, dar dacă te încumeți să ajungi, totuși, la mare, ar fi bine să-ți iei provizii: ai șanse reale să ți se facă foame, sete, somn.

Iar dacă vrei să știi unde se mănâncă bine și ieftin în Venus, dincolo de porțile festivalului, eu am mâncat aproape în fiecare zi la Perla Venus, o autoservire plasată undeva între festival și zona de plajă. N-ai cum să n-o observi dacă te învârți prin zonă.

De ce este important să susținem festivalurile

În încheiere, aș vrea să îi îndemn pe toți iubitorii de muzică să susțină festivalurile, indiferent de nișă. În vremurile astea gri, combinația de artiști preferați și prieteni poate fi un real izvor de serotonină.

Cât despre Odyssea, chiar dacă nu este, cel puțin momentan, la nivelul Rockstadt, eu zic că viitorul sună bine atât timp cât organizatorii vor continua să pună suflet în ceea ce fac.

Să ne revedem cu același vibe și la anul!

Odyssea 2026 / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Roborock aduce în România aspiratorul care spală, aspiră și se curăță singur. Cât costă noile F25 ACE și ce alegi dacă ai animale, copii sau podele greu de întreținut