Netflix are un nou film care te ține în suspans până la final. „The Whisper Man” începe banal, dar devine tot mai bun. Adam Scott din „Severance” și Robert De Niro duc un thriller întunecat REVIEW

„The Whisper Man” este unul dintre acele thrillere care nu reinventează nimic, dar care știu foarte bine ce trebuie să facă pentru a te ține în fața ecranului aproape două ore. Filmul disponibil pe Netflix pornește, ce-i drept, cu două-trei momente atât de familiare încât ai impresia că poți anticipa deja tot ce urmează: o casă nouă mult prea mare și mult prea întunecată, un copil care pare să perceapă lucruri pe care adulții nu le observă și inevitabilele zgomote suspecte care apar exact atunci când nu ar trebui. Din fericire, lucrurile devin mult mai interesante destul de repede.

Regizat de James Ashcroft, cineastul din spatele „The Rule of Jenny Pen” și „Coming Home in the Dark”, filmul adaptează bestsellerul omonim al scriitorului Alex North. Scenariul este semnat de Ben Jacoby și Chase Palmer, iar în spatele producției se află AGBO, compania fraților Russo. Anthony Russo, Joe Russo, Angela Russo-Otstot și Michael Disco sunt producătorii lungmetrajului, care reunește o distribuție greu de ignorat: Robert De Niro, Adam Scott, Michelle Monaghan, Michael Keaton, Hamish Linklater și Owen Teague.

Povestea îl urmărește pe Tom Kennedy, interpretat de Adam Scott, un scriitor de romane polițiste care încearcă să-și reconstruiască viața alături de fiul său de opt ani, Jake, după moartea soției sale. Numai că noul început se transformă rapid într-un coșmar atunci când copilul dispare, iar cazul pare să aibă legături cu crime comise cu ani în urmă de un ucigaș în serie cunoscut drept Whisper Man. Pentru Tom există și o complicație personală uriașă: omul care l-a prins cândva pe criminal este chiar tatăl său, fostul detectiv Pete Willis, interpretat de Robert De Niro.

Adam Scott schimbă birourile din „Severance” cu un coșmar mult mai personal

Pentru mine, Adam Scott este probabil unul dintre cele mai interesante elemente ale filmului. Este imposibil să-l vezi fără să te gândești imediat la Mark Scout din „Severance”, mai ales pentru că există câteva puncte comune între cele două personaje. Din nou avem un bărbat apăsat de pierderea soției, aparent funcțional la exterior, dar mult mai fragil decât lasă să se vadă. Doar că, dacă în serialul Apple TV totul este construit în jurul unui mister corporatist și existențial, aici trauma lui Tom Kennedy este aruncată direct într-un scenariu de coșmar: propriul copil este în pericol.

Vezi și:

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor

Scott funcționează foarte bine într-un asemenea rol tocmai pentru că nu încearcă să transforme personajul într-un erou de acțiune. Tom este speriat, confuz, furios și face greșeli. Are momente în care pare complet depășit de situație, iar vulnerabilitatea aceasta ajută enorm filmul. Actorul a explicat chiar că s-a raportat la propriile temeri de părinte pentru a construi disperarea personajului.

Robert De Niro joacă mult mai reținut în rolul lui Pete Willis, tatăl lui Tom și fostul polițist care l-a prins pe originalul Whisper Man. Relația dintre cei doi este aproape la fel de importantă precum investigația în sine. Există resentimente vechi, lucruri nespuse și o distanță care nu dispare miraculos doar pentru că apare o tragedie. Filmul este, de fapt, construit în bună măsură în jurul relațiilor dintre tați și fii, lucru pe care regizorul James Ashcroft l-a indicat drept una dintre temele care l-au atras cel mai mult la roman.

Michelle Monaghan completează foarte bine trio-ul central în rolul detectivului Amanda Beck, cea care investighează noile dispariții. Nu este un personaj spectaculos scris, dar Monaghan îi dă suficientă autoritate încât să nu fie redusă la simplul „polițist care explică investigația”. Acston Luca Porto, în rolul lui Jake, este de asemenea convingător, mai ales pentru că filmul îi cere destul de mult unui actor atât de tânăr.

Vezi și:

Seriale relaxante de pe Netflix pe care le poți urmări și când faci altceva

„Monster: The Lizzie Borden Story” îți intră sub piele și refuză să plece. Noul sezon Netflix ar putea fi cel mai tulburător de până acum REVIEW

Suspansul funcționează chiar dacă ai mai văzut multe dintre trucuri

„The Whisper Man” are însă o problemă destul de evidentă la început: folosește fără prea multă jenă câteva dintre cele mai cunoscute clișee din horror și thrillerul psihologic. Dacă ai văzut suficient de multe filme cu case vechi, copii misterioși și criminali care par să existe mai degrabă ca legende urbane decât ca oameni, primele secvențe s-ar putea să-ți provoace câteva momente de déjà-vu.

Inclusiv ideea cântecelului sau a frazei sinistre asociate unui ucigaș, șoaptele, camerele întunecate și senzația că cineva privește din afara cadrului sunt elemente pe care genul le-a folosit de nenumărate ori. Filmul pare uneori foarte conștient că vrea să amintească de thrillerele cu criminali în serie din anii ’90 și începutul anilor 2000, iar influențe precum „The Silence of the Lambs”, „Seven” sau chiar „The Bone Collector” sunt greu de ignorat.

Totuși, aici apare și partea care mi-a plăcut: după introducerea puțin previzibilă, filmul începe să-și construiască foarte bine suspansul. Nu se bazează exclusiv pe jump scares, ci pe informațiile pe care ți le oferă treptat. Apar suspecți, legături cu trecutul și întrebarea evidentă dacă ceea ce se întâmplă acum este într-adevăr opera aceluiași om sau dacă cineva încearcă să reproducă crimele sale.

Michael Keaton este excelent folosit în rolul lui Frank Carter, criminalul cunoscut drept Whisper Man. Personajul este închis într-o închisoare de maximă securitate, ceea ce transformă noul caz într-o problemă și mai complicată. Keaton nu are nevoie de foarte mult timp pe ecran pentru a crea disconfort, iar întâlnirea dintre el și Robert De Niro este unul dintre momentele care ridică imediat nivelul filmului. Cei doi mai apăruseră în „Jackie Brown”, în 1997, dar fără să împartă atunci o scenă, astfel că reîntâlnirea lor de aici are și o mică greutate cinematografică în plus.

Hamish Linklater, pe care l-am văzut excelent și în „Midnight Mass”, apare drept Norman Collins, un pasionat aproape obsesiv de crime și unul dintre suspecții investigației, în timp ce Will Brill îl interpretează pe sergentul John Dyson. Owen Teague face și el parte din distribuție, într-un rol despre care e mai bine să știi cât mai puține înainte să vezi filmul.

Nu inventează thrillerul cu criminali în serie, dar îl face suficient de bine

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la „The Whisper Man” este că filmul reușește să păstreze senzația că ceva nu este în regulă chiar și în scenele aparent liniștite. Există permanent un mic disconfort în fundal. Uneori vine din imagine, alteori din muzică, iar alteori pur și simplu din faptul că scenariul te face să te îndoiești de personajele pe care tocmai ai început să le consideri sigure.

Nu este cel mai original thriller pe care îl vei vedea și probabil că un spectator obișnuit cu genul va anticipa anumite lucruri înainte ca filmul să le confirme. Dar spre deosebire de alte filme de pe Netflix care pornesc de la o idee bună și pierd complet tensiunea pe drum, aici suspansul rezistă. Filmul știe când să ofere un indiciu și când să mai ascundă puțin informația.

Ajută și faptul că povestea nu este doar despre găsirea unui criminal. În centru rămân Tom, Jake și Pete, trei generații legate prin traume, absență, vinovăție și incapacitatea de a spune la timp anumite lucruri. Asta îi oferă filmului ceva mai multă substanță decât unui procedural clasic cu polițiști care urmăresc un psihopat.

„The Whisper Man” nu este un film revoluționar și primele sale minute m-au făcut să mă tem că voi vedea încă o colecție de clișee horror ambalate într-o producție lucioasă Netflix. Din fericire, după acel început, filmul devine considerabil mai bun. Adam Scott este foarte bun și demonstrează încă o dată, după „Severance”, cât de natural poate juca personaje care par să se destrame pe interior fără să transforme fiecare emoție într-un spectacol. De Niro aduce greutatea necesară poveștii, Michael Keaton este delicios de inconfortabil, iar misterul este suficient de bine dozat încât să vrei să afli ce s-a întâmplat.

Pentru o seară în care vrei un thriller întunecat, cu criminali în serie, dispariții, investigație și suficient mister cât să nu verifici telefonul din zece în zece minute, „The Whisper Man” este o alegere foarte bună. Nu schimbă regulile genului, dar știe să se joace cu ele. Iar uneori exact asta este suficient.

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor