INTERVIU Filmul românesc „Kîzîm”, prima peliculă din România cu protagonişti tătari, acum în cinema. De vorbă cu regizorul Radu Potcoavă, scenaristul Elias Ferchin Mușuret, Amuly și cei doi actori principali – Matei Saizescu și Meryem Yeliz Mustafa

„Kîzîm”, noul lungmetraj regizat de Radu Potcoavă, îi are în distribuție pe Meryem Yeliz Mustafa, Matei Saizescu, Elias Ferchin Mușuret, Tudor Chirilă, Judith State, Bogdan Farcaș și Amuly, fiind produs de Ruxandra Flonta și Liviu Mărghidan, pentru Scharf Film Production, cu distribuție asigurată de Forum Film; filmul a intrat în cinematografele din România din 24 februarie 2026 și rulează acum pe marile ecrane.

„Kîzîm” pornește de la un cuvânt tandru, încărcat de afecțiune și apartenență, dar îl transformă într-o poveste tensionată despre iubire, identitate și ruptura dintre generații. În tătară, „kîzîm” înseamnă „fetița mea” sau „fetița lui tata”, iar așa o alintă Aynur pe fiica lui, Selda. Numai că această apropiere părintească este pusă la încercare în momentul în care adolescenta se îndrăgostește de Tudor, iar relația lor aprinde un conflict profund în familie, între tradiție, religie și libertatea de a-ți alege singur drumul.

Pe măsură ce tensiunile cresc, Selda ajunge prinsă între două lumi greu de împăcat: cea a comunității musulmane din care provine și cea a unei iubiri adolescentine care nu ține cont de granițe culturale. Părinții încearcă să o convingă că valorile, credința și continuitatea tradițiilor sunt mai importante decât sentimentele ei, iar această presiune transformă povestea într-un coming-of-age cu miză emoțională și socială puternică. Într-un interviu amplu, Playtech a stat de vorbă cu regizorul Radu Potcoavă, cu scenaristul Elias Ferchin Mușuret și cu doi dintre actorii filmului, Meryem Yeliz Mustafa și Matei Saizescu, pentru a afla cum a fost construit acest univers în care dragostea, familia și identitatea intră inevitabil în coliziune.

Vezi și:

Cât ajungi să plătești pentru un apartament cumpărat prin credit în 2026. Exemplu de calcul pentru o locuință de 80.000 de euro finanțată pe 30 de ani

Filmul românesc Kîzîm este in cinematografele din România

INTERVIU regizorul „Kîzîm”, Radu Potcoavă

Radu Potcoavă

Ozana Mazilu (Playtech): Ai construit filmul între două forțe puternice: libertatea adolescentului și loialitatea față de tradiție. Unde ai simțit că tu, ca autor, ești cel mai împărțit moral între cele două tabere?

Radu Potcoavă: Evident că în 99% din timp i-am dat dreptate adolescentei ce își dorește libertatea însă, îmi aduc aminte perfect acel moment când am început să mă documentez despre istoria tătarilor din România. Ei bine, atunci am simțit cumva dorință să mă pun în locul tatălui tătar, provenind dintr-o comunitate destul de redusă numeric, condamnată să lupte pentru a-și păstra tradițiile și identitatea pentru care, acum niște zeci și sute de ani, mulți dintre strămoșii lor au plătit cu viață. Mă gândeam constant la chestia asta, în timpul filmării: că tatăl trebuie să găsească un echilibru foarte fin între a da libertate copilului sau și a o face conștientă de identitatea sa etnică.

Ozana Mazilu (Playtech): În multe coming-of-age-uri, părinții sunt doar obstacole. La tine, părinții par mai degrabă oameni speriați decât „antagoniști”. Cum ai lucrat regizoral ca să nu cazi nici în caricatură, nici în idealizare?

Radu Potcoavă: M-am gândit la părinții mei, care au fost mai degrabă speriați, decât antagoniști – așa cum excelent ai intuit. Ai mei și-au dat seama destul de repede că restricțiile, corecțiile fizice, pedepsele etc nu funcționează la mine, mereu găseam o cale să scap și să fac ce am chef. Au ales, până la urmă, calea dialogului, a încrederii în alegerile mele. Dar tot erau extrem de panicați – și asta pentru că aveam talentul, la fel că adolescenții din „Kizim”, să mă bag în tot felul de tâmpenii – unele chiar cu iz penal. Însă mereu ieșeam OK din ele – am să-i dau multe beri îngerului meu păzitor.

Ozana Mazilu (Playtech): Ce ai schimbat în mizanscenă sau în montaj după ce ai văzut primele duble cu actorii tineri? A existat un moment în care realitatea lor a „corectat” ce aveai scris/plănuit?

Radu Potcoavă: Evident. Au fost mai multe. Uite, de exemplu, momentul când cei cinci plănuiesc să facă “nefăcută” – că să zic așa: inițial secvență aia era gândită să fie filmata clasic, cu prim-planuri și în general planuri strânse, montate. Văzându-i, însă, pe cei cinci cât de mișto și naturali sunt în interpretare, am decis împreună cu Liviu Marghidan (directorul de imagine și producătorul filmului) să o facem dintr-un singur cadru.

Vezi și:

SkyShowtime adaugă filme românești noi în iunie. „Pororoca” și „Maria: Regina României” intră în oferta platformei

România va avea propria platformă de streaming dedicată exclusiv producțiilor românești

Știu, eternele discuții despre cadrele lungi din filmele românești… Aici e diferit. Senzația a fost că, arătând un prim-plan al unui actor într-un moment anume, am fi pierdut, de pildă, o reacție foarte mișto a altuia. Și ar fi fost păcat.

Radu Potcoavă (dreapta), Amuly (stânga)

Ozana Mazilu (Playtech): Ai spus că filmul are multe „prima oară” pentru tine (limbă tătară, ritual, univers cultural nou). Care a fost „prima oară” care te-a destabilizat cel mai mult și ce ai învățat concret din ea ca regizor?

Radu Potcoavă: Nu pot să spun că m-a destabilizat ceva, am 1,93 înălțime, 88 de kilograme, ceva experiență în cinematografie, foarte greu să mă destabilizezi. În schimb, m-am atașat de comunitatea tătară, de obiceiurile lor, de cultura lor, de felul lor de-a fi.
Uite, dacă vrei, m-a destabilizat complet bucătăria tătărească (absolut genială!) – cred că e prima filmare la care m-am îngrășat, de obicei slăbesc câteva kilograme atunci când filmez un lungmetraj. Și muzica lor mi-a plăcut foarte mult!

Ozana Mazilu (Playtech): Cum ai calibrat scena/scenele de traumă astfel încât să fie emoțional puternice, dar să nu devină exploatative vizual sau narativ?

Radu Potcoavă: Le-am făcut destul de „la feeling”. Îmi place să mă las dus de interpretare, de inspirație, de propriile sentimente atunci când filmez. Evident, mereu există o variantă gândită și calculată a acelei secvențe – dar de cele mai multe ori ea se schimbă la filmare. Pentru că mereu găsesc acolo ceva neprevăzut, dar de o sută de ori mai mișto decât tot ce am gândit eu acasă. Și mi s-ar părea o prostie să nu o aduc pe ecran.

Ozana Mazilu (Playtech): Din perspectiva ta, ce e mai periculos pentru un film ca KÎZÎM: să fie citit strict etnografic („film despre tătari”) sau strict generațional („film despre adolescenți”)? Ce pierzi în fiecare lectură unilaterală?

Radu Potcoavă: Strict etnografic. Și asta pentru că povestea mi se pare universală: mereu va fi câte un părinte nemulțumit de alegerea propriei sale fete (sau propriului băiat). Mereu va exista, din păcate, acest small-scale racism: „De ce mi l-ai adus în casă pe românul / țiganul / negrul / evreul / etc – you name it?”. Le-am tot auzit, din păcate.

Câtă vreme vom mai tot face comparații, mereu va exista concursul ăsta între familii – „a noastra-i mai bună decât a ei / a lui”. Tâmpenii de genul asta. Din păcate, universale. OK, aici avem comunitatea tătară – și, într-adevăr, e un layer important al filmului, pentru că ridică mizele: Tudor nu doar că nu e un băiat suficient de bun pentru Selda, dar în mod cert nu va contribui să ducă tradițiile și identitatea etnică mai departe, nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate fiindcă e roman. Și dacă, totuși, Tudor ar fi fost un adolescent tânăr – însă unul care nu ar mai fi vrut să se identifice cu asta? Unul care să renege complet comunitatea, tradițiile, religia? Ar fi fost diferit, pentru părinții Seldei.

Filmul românesc Kîzîm este in cinematografele din România

Ozana Mazilu (Playtech): Muzica trap/rap funcționează aici și ca atmosferă, și ca marker de generație. Cum ai decis ce rămâne fundal și ce devine comentariu dramatic în poveste?

Radu Potcoavă: Muzica e prezentă non-stop, atunci când se adună mai mulți puști. Asta am remarcat: mereu e un telefon pe masă (sau o boxă legată la telefon), mereu iese scandal că nu se pune piesa nu știu care, mereu vine cineva cu o piesa mai obscură de care ceilalți nu stiu încă etc. Filmul meu e cu și despre adolescenți din România anului 2024, mi s-a părut obligatoriu ca ei să asculte muzică multă și de-a lor. Cam toate piesele alese spun ceva, prin versuri, despre acel moment specific din film. De asta le-am și ales – pe lângă faptul că îmi și plac cum sună, sunt printre preferatele mele. Actorii adolescenți mi-au confirmat – și am ținut foarte tare să am aceasta validare de la ei – că da, astea sunt piese pe care ei le-ar asculta în acele momente.

Ozana Mazilu (Playtech): Ai lucrat cu un amestec de actori consacrați, debutanți și neprofesioniști. Ce metodă de direcție ai folosit ca să existe aceeași temperatură de joc între stiluri actoricești diferite?

Radu Potcoavă: Aceeași că de fiecare dată, indiferent de experiență și notorietatea actorului. La mine, chestia asta cu faima și consacrarea nu există. Există doar actori care își asumă rolul, și actori care cred că pot să îl facă doar din tehnica și din experiență – și nu pot, e ceva fals acolo. E de datoria mea să știu ce vreau de la un actor, de ce l-am ales pe el pentru acel rol, ce îmi doresc de la film, ce îmi doresc de la rol. De asemenea, e de datoria mea să îl fac să creadă în proiect, să își dorească să facă rolul cât mai bine, să vrea să pună chestii personale în rol. Pentru asta, eu vin mereu cu oferta de a rescrie rolul respectiv pentru acel actor – tocmai pentru că lui / ei să îi fie cât mai ușor să se regăsească în ce interpretează. Așa lucrez întotdeauna – indiferent că actorul din fata mea e un debutant ori o mare vedeta.

Ozana Mazilu (Playtech): Dacă Selda ar fi băiat și conflictul ar rămâne același, cum s-ar schimba filmul în raport cu ideea de onoare, rușine și control parental?

Radu Potcoavă: Pai, dacă Selda ar fi băiat, lucrurile ar fi mult mai simple, pentru că religia musulmană permite bărbaților să își ia neveste de altă religie. Deci n-ar mai fi atât de interesant. Totuși, în aceasta familie tătărească, cred că ar exista o mică dramă – însă nu atât de mare. Uite, o drama și mai mare, dacă vrei, ar fi ca acel băiat să aparțină unei minorități sexuale. Atunci ar putea fi nasol de tot într-o comunitate care chiar ar fi închisă și ultra tradițională (cred)!

Ozana Mazilu (Playtech): Care e motivul real pentru care un spectator român ar trebui să trăiască KÎZÎM în sala de cinema și nu pe streaming, probabil, mai încolo?

Radu Potcoavă: Filmul este pentru cinema, serialele sunt pentru platforme. Sunt două chestii complet diferite. Oricât de bun ar fi sistemul tău de acasă, nu va fi niciodată la fel cu acela din cinema – care nu vrei să știi cam cât costă. Uite, dacă vrei cifre, pot să iți spun că doar recalibrarea unei săli – un fel de revizie tehnica auto, pe care o faci la un an sau 10.000 de kilometri – aceasta recalibrare costă câteva mii de euro și trebuie făcută de doua ori pe an. O singura sală. Apoi, e mișto să mergi cu gașca la film: mai faci o caterincă, mai dai niște popcorn pe jos și nu se supără nimeni, poate vezi pe cineva câteva rânduri mai încolo și e blue star, nu știi niciodată. Și, în general, sala de cinema îți dă o energie anume, cu alți oameni care râd și aplaudă în același timp cu tine. O comunitate, pentru o ora și jumătate. Nu-i mai tare așa?

INTERVIU Matei Saizescu (Tudor, în„Kîzîm”)

Matei Saizescu

Ozana Mazilu (Playtech): Tudor riscă să fie perceput fie „băiatul cool”, fie „băiatul care complică tot”. Cum ai lucrat ca să iasă la suprafață vulnerabilitatea lui reală, nu doar postura?

Tudor riscă să fie perceput mai degrabă ca „băiatul cuminte și pragmatic care complică tot”. Nu aș spune niciodată că e cool, dar este foarte cerebral.

Am trecut printr-un proces de construire a personajului Tudor, care a constat în a asculta melodii pe care eu credeam că personajul meu le-ar asculta într-o zi obișnuită… și analizarea unor prieteni care sunt în zona lui Tudor. Așa că am împrumutat anumite aspecte pozitive de la Tudor…

Am încercat să îl înțeleg pe Tudor cu toate ticurile, fixațiile, rutinele pe care le avea și am empatizat cu firea lui. Practic, am devenit, într-un fel, personajul :)) I-am creat un backstory care m-a ajutat să înțeleg mai bine de ce este Tudor așa cum este, ce îl face să recurgă la anumite acțiuni și de ce are anumite ticuri și fixații… practic, i-am explorat personalitatea.

Din toată construcția asta a personajului, a ieșit vulnerabilitatea la suprafață… practic… m-am lăsat purtat de poveste.

Filmul românesc Kîzîm este in cinematografele din România

Ozana Mazilu (Playtech): Ce ai împrumutat de la tine adolescentului Tudor și ce ai respins total din comportamentul lui?

Mi s-a părut prea „cu picioarele pe pământ” pentru un adolescent… în ideea în care își punea prea multe probleme și tot timpul bătea în retragere față de ce propuneau prietenii lui.

Am respins overthinking-ul lui, judecând din perspectiva mea… dar, am rezonat cu felul în care își tratează prietenii, deși nu este în totalitate de acord cu ce spun ei.

I-am împrumutat lui Tudor empatia, curiozitatea, curajul și carisma J

I-am mai împrumutat modul autentic în care o iubește și o protejează pe Selda.

Pe lângă overthinking-ul personajului Tudor, am mai respins seriozitatea lui exagerată pe alocuri și o anumită superioritate față de prietenii lui.

Ozana Mazilu (Playtech): Care a fost cea mai grea scenă pentru tine și de ce?

Cea mai grea secvență pentru mine a fost cea din service, deoarece, netrăind așa ceva în viața reală, mi-a fost foarte greu să îmi văd prietenii și, mai ales, partenera trecând printr-o astfel de situație! O să vedeți la cinema despre ce vorbesc… A fost o secvență grea, care ne-a epuizat pe toți emoțional.

Pe lângă încărcătura emoțională, a fost dificil și pentru că a trebuit să rămân conectat la trăire pe parcursul mai multor duble. De fiecare dată trebuia să regăsesc aceeași intensitate, aceeași tensiune…

În același timp, trebuia să fiu foarte atent ca să îmi pot păstra racordul, pe care îl consider foarte greu de menținut, mai ales când ai o scenă cu o asemenea încărcătură emoțională și nu știi la ce să te concentrezi mai întâi. Este momentul acela în care trebuie să fii și tehnic, și vulnerabil în același timp.

INTERVIU Meryem Yeliz Mustafa (Selda, în „Kîzîm”)

Meryem Yeliz Mustafa

Ozana Mazilu (Playtech): Selda trăiește simultan rușine, furie, iubire și nevoia de autonomie. Care a fost emoția cel mai dificil de jucat fără să o explici verbal?

Meryem Yeliz Mustafa: Dintre toate emoțiile pe care le trăiește Selda, iubirea a fost cea mai grea de jucat. Nu am o explicație pentru asta, pentru că, până să fac parte din „KÎZÎM”, credeam că iubirea e cel mai ușor de mimat. Dar, nu a fost așa… să fiu „îndrăgostită” de un om pe care abia l-am cunoscut, iar această iubire să fie una nespusă, timidă, a fost cea mai mare provocare.

Filmul românesc Kîzîm este in cinematografele din România

Ozana Mazilu (Playtech): Fiind aproape de vârsta personajului în timpul filmărilor, cum ai gestionat granița dintre experiența ta personală și traseul dramatic al Seldei?

Meryem Yeliz Mustafa: Nu trăiesc povestea Seldei, dar trec și eu prin experiențe tipice adolescenței, așa că am încercat să duc experiențele mele în zona Seldei. I-am dat Seldei și puțin din mine, așa că atunci când simțeam că între mine și Selda există o graniță vizibilă pe cameră, în jocul meu, îi „împrumutam” Seldei câteva din experiențele mele.

Ozana Mazilu (Playtech): Există o scenă în care ai simțit că Selda „se rupe” definitiv de copilărie? Ce ai făcut tehnic (respirație, ritm, privire) ca să se vadă acel prag?

Meryem Yeliz Mustafa: Scena din service este o ruptură puternica dintre Selda și copilărie. A fost cea mai grea secvență, dar mi-a fost destul de ușor să o interpretez. Mă panica puțin situația, dar nu suficient cât să pot transmite emoțiile la superlativ, așa că am început să respir cât mai des, sacadat și îmi țineam privirea fixă într-un loc. Așa am reușit să îmi creez starea perfectă pentru acea situație.

Matei Saizescu și Meryem Yeliz Mustafa

INTERVIU scenarist „Kîzîm”, Elias Ferchin Mușuret

Ozana Mazilu (Playtech): Ca autor care vine din interiorul unei comunități reprezentate pe ecran, cum ai negociat tensiunea dintre autenticitate și responsabilitatea de a nu transforma cultura într-un „obiect exotic”?

Elias Ferchin Mușuret: Am încercat să rămân cât se poate de obiectiv, să nu transform scenariul într-o poveste personală, deși am strecurat câteva întâmplări și din trecutul meu dar și din ce am mai auzit de la părinții mei când eram mai mic și chiar și din prezent! Filmul vorbește despre o realitate pe care o întâlnești și în alte comunități, poate nu cu ingredientele din scenariul meu, dar ca relație adolescenți vs părinți cred că este o situație generală cu care se confruntă multe familii! Având în vedere că acțiunea se întâmpla în prezent! Nu mi-am dorit să arăt cu degetul înspre comunitatea mea, din contră, filmul prezintă o familie neputincioasă în fața momentului inevitabil de rebeliune al fetei lor și spaima lor primordială este că fata lor nu va duce mai departe tradițiile culturii în care a crescut! Consecințele și deznodământul vă invit să le descoperiți la film.

Ozana Mazilu (Playtech): Structura filmului pune accent pe consecințe, nu pe senzațional. Ce ai tăiat din scenariu tocmai ca să eviți melodrama și să păstrezi adevărul emoțional?

Elias Ferchin Mușuret: Adevărul emoțional se naște din întâmplări reale, pe care le întâlnim în fiecare zi. Împreună cu Radu Potcoavă am încercat să croim un film care să nu pice într-o melodramă, ci să vorbească despre frământările și emoțiile unei generații care se confruntă cu prima iubire! Cam atât!

Filmul românesc Kîzîm este in cinematografele din România

Filmul românesc Kîzîm este in cinematografele din România

Ozana Mazilu (Playtech): Ai și rol în film, pe lângă scenariu. Când ești simultan „scriitorul lumii” și „omul din lume”, ce e cel mai greu de separat în procesul creativ?

Elias Ferchin Mușuret: A fost poate un pic greu în procesul de pregătire când și Radu a venit cu viziunea lui, și a trebuit să aducem împreună câteva modificări, câteva tăieri, dar în final am ajuns la o formă care ne-a mulțumit pe toți! E foarte important să te detașezi de scriitura scenariului când ești și actor cu rol în poveste. Regizorul este până la urmă la cârma filmului și cred că trebuie să avem grijă fiecare de rolul lui. Am încercat să-mi fac treaba de actor ca la orice alt proiect și să separ cele două “lumi”.

INTERVIU Amuly, cântăreț și actor în „Kîzîm”

Amuly

Ozana Mazilu (Playtech): Cum a fost prima ta experiență într-un lungmetraj și ce te-a surprins cel mai mult la filmări?

Amuly: ⁠A fost o experiență de neuitat, datorită echipei și colegilor care au fost superbi. M-a surprins, sincer, energia cu care fiecare în parte a contribuit la acest film.

Ozana Mazilu (Playtech): Venind din domeniul muzical, ai un ritm interior foarte specific. Cum ți-a influențat asta timing-ul în jocul de film: pauză, reacție, replică?

Amuly: ⁠Nu am băgat de seamă acest aspect, însă cu siguranță m-a ajutat mult faptul că vin din lumea muzicală.

Ozana Mazilu (Playtech): ⁠Ce ți s-a părut cel mai greu în trecerea de la performanță muzicală (unde controlezi scena) la actorie de film (unde camera îți „citește” și micro-gesturile)?

⁠⁠Amuly: Am reușit destul de rapid să mă adaptez trecerii, drept urmare nu am avut vreun moment de cumpănă.

Ozana Mazilu (Playtech): Dacă ar fi să descrii personajul tău printr-o singură piesă (nu neapărat a ta), care ar fi și de ce?

Amuly: Dragonu – Prieten Adevărat.

Ozana Mazilu (Playtech): Ce crezi că o să placă cel mai mult publicului la personajul tău din KÎZÎM și de ce trebuie să meargă lumea la cinema să vadă filmul acesta?

Amuly: ⁠Faptul că îl ajut pe fratele mai mic să iasă dintr-o situație critică, fără să îl cert. Consider că lumea trebui să vadă filmul pentru suspansul pe care îl transmite, pentru o porție de râs pe alocuri și, mai ales, pentru lecția pe care o transmite acesta.

Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Anunțul autorităților