INTERVIU EXCLUSIV în România. Mike Gunton și Jon Favreau (creatorul „The Mandalorian” și regizorul „The Lion King”) dezvăluie culisele LION, noua serie-documentar National Geographic și Disney+

Sunt interviuri pe care le faci pentru informație și sunt interviuri care rămân cu tine mult după ce închizi camera. Pentru mine, întâlnirea cu oamenii din spatele LION a fost din a doua categorie. A fost o onoare să discut, într-un interviu exclusiv pentru Playtech, cu Mike Gunton, unul dintre cei mai importanți producători de documentare despre natură și omul care, după decenii petrecute spunând poveștile planetei, încă vorbește despre animale cu aceeași fascinație cu care probabil le-a privit la începutul carierei sale. Iar după ce vezi LION, înțelegi de ce.

Seria nu este doar despre lei. Este despre familie, pierdere, maturizare, instinct și supraviețuire. Despre cât de fragilă poate fi viața chiar și pentru animalul pe care cultura populară l-a transformat în „regele junglei”. Timp de patru ani, echipa a urmărit destinele acestor animale fără să știe dacă personajele în jurul cărora începea să se construiască povestea vor mai fi acolo a doua zi. Iar din această lipsă totală de control s-a născut una dintre cele mai cinematografice povești despre natură pe care le-am văzut.

Am avut apoi ocazia să particip și la un roundtable internațional cu Mike Gunton și Jon Favreau, regizorul The Lion King și producător al LION. Iar prima întrebare din acea discuție i-am adresat-o chiar eu lui Jon Favreau: după ce a construit digital lumea din The Lion King, ce l-a surprins cel mai mult atunci când s-a confruntat cu leii adevărați, în sălbăticie? Răspunsul lui spune, poate, cel mai bine ce face acest proiect atât de special: natura îți poate oferi într-o secundă o imagine pe care în cinema ai încerca luni sau chiar ani să o recreezi. Dar, în schimb, nu îți oferă absolut niciun control asupra poveștii.

Iar acesta este, de fapt, farmecul lui LION: nimic nu poate fi repetat, nimic nu poate fi cerut din nou, nu există „dubla doi”. Tot ce vezi s-a întâmplat cu adevărat.

Vezi și:

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor

Jon Favreau este unul dintre cei mai versatili cineaști de la Hollywood, cu o carieră care trece prin universurile Marvel, Disney și Star Wars. A regizat Iron Man (2008), film esențial pentru lansarea Marvel Cinematic Universe, dar și Iron Man 2, The Jungle Book (2016) și versiunea fotorealistă The Lion King (2019). Este, de asemenea, creatorul și producătorul executiv al fenomenului The Mandalorian și a fost implicat în producții precum The Book of Boba Fett. În paralel, Favreau a scris, regizat și jucat în apreciatul Chef (2014). Publicul îl poate recunoaște însă și din Friends, unde a apărut ca actor în rolul lui Pete Becker, iubitul Monicăi Geller din sezonul 3 al celebrului sitcom.

Premiera Leul pe National Geographic este sâmbătă și duminică, 22 și 23 august, de la ora 20:00, iar pe Disney+ seria este disponibilă de astăzi, 20 august. Iar înainte să vezi povestea lui Kio și a familiei sale, merită să-i asculți pe oamenii care au stat ani întregi în spatele camerelor, așteptând ca natura să decidă singură cum se va termina povestea.

INTERVIU EXCLUSIV Mike Gunton, producător LION, National Geographic/Disney+

Screenshot din interviul exclusiv pentru Playtech cu Mike Gunton, producător LION/National Geographic & Disney+

Ozana Mazilu (Playtech): În primul rând, felicitări pentru această serie! Leii sunt, probabil, unele dintre cele mai filmate animale de pe Pământ. Când ai început să dezvolți această serie, ce ai simțit că publicul încă nu înțelege despre ei?

Mike Gunton: Cred că este vorba despre complexitatea vieții lor, în special despre dificultățile și complexitatea vieții masculilor.

Vezi și:

Daredevil: Born Again se apropie de final. Serialul Marvel de pe Disney+ s-ar încheia după sezonul 3, iar schimbările din culise ridică noi întrebări

Ai ratat „Povestea Jucăriilor 5” la cinema? De ce merită să vezi pe Disney+ noua aventură a lui Woody și Buzz Lightyear

Noi nu știam că vom ajunge să urmărim povestea unui mascul, pentru că este foarte, foarte greu să faci asta. De fapt, majoritatea oamenilor din domeniul nostru, naturaliștii, ți-ar spune: „Nu vei reuși niciodată”. Este aproape imposibil, din foarte multe motive. Masculii dispar, iar rata mortalității în cazul lor este foarte ridicată.

Dar aveam în minte faptul că acest grup de lei pe care îl aleseserăm avea în față o perioadă cu multă dramă și schimbări. Unul dintre colegii mei, Simon (n.r. Simon Blakeney, co-producător executiv LION), făcuse o recunoaștere în zonă și mi-a spus: „Haita aceasta este interesantă. Ceva important urmează să se întâmple aici”.

În plus, aveam această femelă extraordinară, Summer, o leoaică extrem de puternică, dar care se apropia de finalul vieții. Faptul că avea acești pui, care urmau să fie ultimii ei pui, făcea ca situația să fie una neobișnuită.

Așa că ai dreptate, s-au făcut foarte multe filme, documentare despre lei. Dar tonul și abordarea prin care voiam noi să spunem povestea făceau ca proiectul să fie diferit. Am simțit că trebuie spusă ca o poveste care putea să se întâmple anul acesta, acum zece ani, acum o sută de ani sau chiar acum o mie de ani. Este o poveste valabilă pentru orice epocă. Într-un fel, vorbește despre viață.

Așa că am considerat că exista un motiv suficient de bun pentru a reveni la lei. Și am avut foarte, foarte mult noroc.

Foto: LION/National Geographic/Joe Treddenick

Foto: LION/National Geographic/Joe Treddenick

Foto: LION/National Geographic/Alice Owen

Ozana Mazilu (Playtech): O producție care se întinde pe patru ani îți oferă ceva ce majoritatea cineaștilor rareori au la dispoziție: timp. Ce a ajuns echipa să înțeleagă despre acești lei în al patrulea an, ceva ce ar fi fost imposibil de observat sau de înțeles în primul an?

Mike Gunton: Bună întrebare! Cei patru ani au legătură și cu răspunsul meu anterior. Să ai ocazia să vezi cum evoluează o dinastie pe parcursul a patru ani este extraordinar. Și, din nou, într-un fel nu-mi vine să cred cât noroc am avut.

Patru ani reprezintă, de asemenea, aproximativ perioada de care are nevoie un mascul tânăr pentru a se naște, pentru a supraviețui acelui prim an dificil, pentru a trece prin adolescență, pentru a-și găsi locul alături de frații săi și apoi pentru ca această alianță să devină suficient de puternică încât să îi provoace pe ceilalți masculi.

Așa că, în acel al patrulea an, ceea ce am înțeles, dar și ceea ce am văzut, a fost cum toate încercările și dificultățile prin care trecuseră Kio (n.r. puiul de leu, „personajul principal” din LION) și frații lui în anii anteriori începeau să dea rezultate.

Povestea putea merge în orice direcție. Putea fi un eșec total. Puteau fi învinși cu toții sau chiar uciși de masculii mari. Sau exista posibilitatea să fi devenit suficient de mari și suficient de puternici pentru a-i învinge pe ceilalți masculi.

Și nu am să-ți spun ce se întâmplă. Ei bine, tu știi deja răspunsul, ai văzut seria, dar nu am să-l spun, pentru că publicul trebuie să aștepte să vadă ce se întâmplă. Dar este fantastic! Este un final pe care nici măcar nu ai fi putut să ți-l imaginezi.

Screenshot din interviul exclusiv pentru Playtech cu Mike Gunton, producător LION/National Geographic & Disney+

Ozana Mazilu (Playtech): Într-o poveste pe termen atât de lung, natura este cea care decide, în cele din urmă, scenariul. A existat un moment în timpul producției în care s-a întâmplat ceva care v-a obligat să renunțați la povestea pe care credeați că o spuneți și să regândiți întreaga serie?

Mike Gunton: La început, nu știam dacă povestea lui Kio va ajunge în centrul seriei. E ca în orice documentar observațional: pornești cu mai multe personaje și abia pe parcurs îți dai seama care dintre ele vor duce povestea mai departe.

Când începi să filmezi, te gândești că există poate o duzină de personaje care ar putea deveni vedetele poveștii. Așa că urmărești foarte multe dintre ele. Apoi, pe măsură ce timpul trece, unele pleacă, iar altele pur și simplu nu se dovedesc atât de interesante. Și câteva încep să iasă în evidență.

Destul de repede a devenit clar în ce direcție urma să mergem. În parte și pentru că știam deja că Summer, această femelă, era foarte specială. Așa că oricum ne concentram destul de mult asupra ei.

Cred că singurul lucru care ar fi putut să ne oblige să schimbăm radical povestea ar fi fost dacă unul dintre ei nu ar fi supraviețuit.

Una dintre marile satisfacții ale unui asemenea proiect este că investești enorm în câteva personaje. Dar acesta este și pericolul: ajungi să investești totul în personajele tale. Iar pe măsură ce înaintezi în producție, dacă li se întâmplă ceva, trebuie să găsești o soluție și să mergi mai departe.

De aceea, ultimul an a fost cel mai tensionat dintre toți. Ne întrebam permanent: „Va reuși? Va ajunge acolo unde trebuie să ajungă?”. Și, după cum știi, lucrurile nu decurg deloc fără probleme și nu toată lumea reușește să ajungă la final.

Ozana Mazilu (Playtech): Da, din păcate.

Foto: LION/National Geographic/Simon Blakeney

Foto: LION/National Geographic/Faith Musembi

Foto: LION/National Geographic/Abigail Brown

Foto: LION/National Geographic

Ozana Mazilu (Playtech): Într-o perioadă în care oamenii sunt înconjurați pe rețelele sociale de imagini spectaculoase cu animale sălbatice, ce mai poate face o serie importantă precum LION și nu va putea face niciodată un clip viral cu animale?

Mike Gunton: Povestea. Un clip viral este ca o bomboană sau ca o gură de Coca-Cola. Îți oferă o satisfacție foarte scurtă. Dar nu îți vorbește cu adevărat. Nu vorbește despre legătura noastră cu natura. Nu vorbește despre viață. Nu vorbește despre ce înseamnă să fii viu sau despre ce înseamnă să lupți.

Aceste producții mai lungi, sper și cred eu, ajung la tine la un nivel mult mai profund. Te schimbă. Îți schimbă modul în care privești lumea și chiar modul în care te privești pe tine însuți.

În plus, există foarte multe lucruri în lumea virală online care nu sunt adevărate. Nu spun că toate sunt așa, dar există foarte multe lucruri fabricate.

Iar unul dintre lucrurile de care suntem foarte mândri este că, într-o lume în care poți face aproape orice cu ajutorul inteligenței artificiale sau al CGI-ului, ceea ce vezi aici este adevărat. Chiar asta s-a întâmplat. Este viața reală. Și cred că, într-o lume în care orice pare posibil, există o anumită nevoie, o dorință pentru ceva adevărat.

Și Jon Favreau, partenerul meu în acest proiect, simte foarte puternic acest lucru. El își petrece viața într-o lume în care scrie scenarii și creează lucruri cu ajutorul CGI-ului. Ne place foarte mult faptul că, aici, tot ceea ce vezi este ceva ce a fost surprins prin obiectivul unei camere.

Foto: LION/National Geographic/Faith Musembi

Foto: LION/National Geographic/Jane Atkins

Foto: LION/National Geographic

Ozana Mazilu (Playtech): Există o întreagă mitologie culturală în jurul leului mascul: regele, conducătorul, protectorul. Urmărirea acestor lei ți-a schimbat în vreun fel, la nivel personal, percepția asupra acestor idei?

Mike Gunton: Într-un fel, nu. Pentru că, pe lângă faptul că sunt cineast, sunt și biolog. Așa că înțeleg și știu cum funcționează societatea leilor.

Și tocmai de aceea cred că este interesant faptul că, într-un anumit sens, povestea aceasta pare adevăratul Lion King. Dar, în același timp, nu este. Pentru că în proiectul nostru vezi cum funcționează cu adevărat dinamica unei haite. Masculii sunt incredibil de puternici, nu există nicio îndoială. Sunt „regii animalelor”. Au o anumită dominație asupra acelor câmpii.

Dar, în același timp, sunt foarte vulnerabili. Viețile lor sunt foarte, foarte grele. Cred că aceasta a fost cea mai mare revelație pentru mine. Chiar dacă, într-un fel, știam deja acest lucru, nu văzusem niciodată cu adevărat cât de dificil este să fii un leu mascul. Chiar și atunci când, aparent, ești în vârf.

Nu trebuie decât să te uiți la fețele lor. Kio are patru ani. Este încă frumos, nu are cicatrici. Mai așteaptă un an. Va avea urechile sfâșiate, va avea cicatrici. Când îi vezi pe masculii bătrâni, te gândești: „Doamne, prin câte au trecut…”.

Dar mai există ceva foarte interesant la masculii de leu. Este mai degrabă o observație filozofică decât una biologică. Există o anumită încredere pe care o vezi la un mascul foarte puternic. Adesea au coamele mult mai întunecate și au un anumit mers, o anumită atitudine. Cred că vine din faptul că trebuie să se implice total. Dacă ești mascul, competiția cu ceilalți masculi este atât de intensă încât, dacă dai cel mai mic semn că nu ești puternic sau că nu ai încredere în tine, ai pierdut.

Așa că trebuie să fie îndrăzneți, să afișeze această forță. Și este fascinant, pentru că este ceva cu care te poți conecta foarte ușor, ceva în care te poți regăsi. Este personalitate. Iar asta mi se pare fascinant.

Ozana Mazilu (Playtech): Îți mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat. Felicitări pentru cariera ta și pentru această serie superbă. Sper să ne mai vedem!

Mike Gunton: Mulțumesc foarte mult!

INTERVIU Jon Favreau & Mike Gunton, peoducători LION, National Geographic/Disney+

Screenshot din interviul roundtable LION, cu Jon Favreau și Mike Gunton, la care a participat Playtech/National Geographic & Disney+

Ozana Mazilu (Playtech): Jon, După ce ai creat lumea din The Lion King, ce te-a surprins cel mai mult atunci când ai lucrat cu lei adevărați, în sălbăticie?

Jon Favreau: Au fost mai multe lucruri care m-au impresionat la acest proiect, mai ales după experiența pe care am avut-o cu versiunea digitală a The Lion King. Acolo trebuia să construim medii întregi, să creăm simulări care să arate ca apa, cascadele… Se depunea un efort enorm pentru a crea digital lucruri pe care, în cazul acestui proiect, natura ni le-a oferit, într-un fel, „gratis”.

Și când spun „gratis”, nu vreau să spun că nu a existat foarte multă muncă, costuri sau călătorii. Oamenii trebuiau să aștepte momentul potrivit în care răsărea soarele, să aleagă locul potrivit și să fie acolo exact când trebuia. Dar frumusețea imaginilor oferite pur și simplu de natură este extraordinară.

Și nu este ca și cum aș putea să ies eu acolo cu iPhone-ul, să fac o fotografie și să arate așa. Am avut marele noroc de a lucra cu o echipă care a petrecut foarte mult timp în preajma leilor, în cadrul multor proiecte. Oameni care îi înțeleg pe lei, care cunosc mediul, știu unde va fi soarele într-un anumit moment și știu cum trebuie să filmeze.

Lucruri pentru care, în mediul digital, m-aș fi chinuit luni întregi, dacă nu chiar ani, aici le primeam instantaneu, pentru că aceasta este frumusețea pe care ți-o oferă natura.

Apoi, urmărindu-i pe lei, a fost extraordinar să le observ comportamentul și să vezi câtă empatie poți ajunge să simți doar privindu-le fețele, mai ales în cazul lui Kio, puiul pe care l-am urmărit.

Pentru mine au existat, așadar, două laturi ale experienței. Pe de o parte, ca cineast, primești toate aceste daruri incredibile. Pe de altă parte, nu ai absolut niciun control asupra a ceea ce se întâmplă. De aceea, cei patru sau cinci ani în care am lucrat împreună la acest proiect au fost extrem de tensionați. Nu știam care dintre lei avea să supraviețuiască și nici dacă animalele pe care le urmăream aveau să ducă povestea în direcția în care speram.

În același timp, am fost foarte hotărâți să nu manipulăm imaginile. Singurele instrumente narative pe care am vrut să le folosim au fost montajul și muzica. Nu am vrut să intervenim digital și nu am vrut să modificăm în niciun fel comportamentul sau ceea ce făceau animalele.

Mike Gunton: Da, Mama Natură îți oferă foarte multe, dar să construiești povestea este extrem de dificil. Tocmai de aceea a fost nevoie de patru ani.

Notă: de la acest punct, întrebările nu îmi mai aparțin, ci au fost adresate de ceilalți jurnaliști participanți la roundtable-ul cu Jon Favreau și Mike Gunton.

Întrebare: Ați urmărit foarte mulți lei la începutul proiectului. Cum v-ați dat seama că Kio era personajul potrivit în jurul căruia să construiți povestea, mai ales în condițiile în care atât de mulți pui de leu nu ajung la maturitate?

Mike Gunton: La început am urmărit foarte mulți lei și știam deja că în grup existau cel puțin patru femele cu personalități foarte puternice, care puteau genera povești interesante. Una dintre ele era Summer. Era deja în vârstă și știam că urma să aibă pui care, cel mai probabil, aveau să fie ultimii ei pui.

Abia pe la jumătatea primului an am început să înțelegem cât de specială era relația dintre Summer și Kio. Continuam să urmărim și celelalte animale, dar atenția noastră s-a mutat treptat spre ei doi. Era ceva aparte în relația lor, aproape ca și cum Summer ar fi știut că acest pui avea să fie special. Kio era, de fapt, un pui destul de fragil, dar exista ceva la el care ne-a făcut să simțim că merită urmărit.

Întrebare: Credeți că LION poate schimba modul în care publicul privește documentarele despre natură?

Jon Favreau: Nu știu dacă ne-am propus neapărat să schimbăm genul, cât să construim pe baza unei tradiții deja extraordinare. Am lucrat cu oameni care fac astfel de filme de foarte mulți ani, însă tehnologia nouă ne-a permis să filmăm într-un mod mult mai intim și mai cinematografic.

Am putut folosi camere stabilizate, macarale și unghiuri foarte joase, la nivelul ochilor animalelor, adică instrumente pe care eu le-aș folosi și într-un film de ficțiune pentru a crea o conexiune emoțională. În același timp, imaginile au o calitate care permite ca proiectul să funcționeze inclusiv pe un ecran IMAX.

Dar ceea ce mi se pare și mai important este faptul că publicul apreciază din nou autenticitatea. Trăim într-o perioadă în care vezi atât de multe imagini și de multe ori nu mai știi ce este real și ce a fost creat sau modificat digital. În cazul nostru, promisiunea făcută publicului este foarte simplă: ceea ce vezi s-a întâmplat cu adevărat.

Desigur, am avut în jur de o mie de ore de material și a trebuit să construim din ele o poveste de aproximativ două ore. Alegerea imaginilor și muzica lui Hans Zimmer creează emoție, dar lumea pe care o vezi este reală. Iar dacă acest film îi face mai ales pe cei tineri să privească natura cu mai multă curiozitate și să înțeleagă că este ceva ce merită protejat, atunci cred că am realizat ceva important.

Mike Gunton: Și cred că, deși urmărești totul pe un ecran, scopul este să simți că ai intrat efectiv în lumea lui Kio. Să fii lângă el, să vezi mediul așa cum îl vede el.

Este în continuare un documentar în toate aspectele sale – felul în care urmărim animalele, tehnologia, logistica –, dar este învelit într-un limbaj cinematografic. Cred că tocmai combinația aceasta dintre documentar autentic și experiență de cinema este ceea ce îl face diferit.

Foto: LION/National Geographic/Georgie Ward

Foto: LION/National Geographic/Simon Blakeney

Foto: LION/National Geographic/Simon Blakeney

Foto: LION/National Geographic/Simon Blakeney

Foto: LION/National Geographic/Simon Blakeney

Întrebare: Cât de greu a fost să decideți ce animale urmăriți și cât din violența reală a vieții leilor ar trebui arătată pe ecran?

Mike Gunton: În fiecare zi echipa trebuia să decidă pe cine urmărește. Nu aveam un număr nelimitat de camere sau vehicule, așa că experiența oamenilor din teren a fost esențială. Uneori trebuia să estimeze că într-un anumit grup nu urma să se întâmple nimic important și să se mute spre altă parte a poveștii.

Pe măsură ce ne-am concentrat tot mai mult asupra lui Kio, riscul a devenit și mai mare. Practic, investisem enorm în povestea lui, iar în orice moment putea să dispară sau să fie ucis. Această incertitudine ne-a însoțit pe tot parcursul producției.

Jon Favreau: În ceea ce privește violența, tonul a fost permanent discutat în procesul de montaj. Pentru că urmăream un pui și știam că filmul putea fi văzut inclusiv de familii, am ales ca momentele cu adevărat grafice să rămână în afara cadrului.

Dar asta nu înseamnă că am vrut să ascundem realitatea. Există moarte și pierdere în această poveste. Nu este un film de animație în care totul se rezolvă confortabil. Este o imagine a modului în care funcționează cu adevărat natura. Iar faptul că Kio a reușit să depășească niște șanse statistice foarte mici de supraviețuire a dat poveștii o forță aparte.

Mike Gunton: Pentru mine, problema nu este doar dacă o scenă violentă este prea greu de privit. Mă interesează dacă ajută povestea. În multe dintre filmele pe care le-am făcut, momentul efectiv al uciderii nu este partea cea mai interesantă. Mult mai interesante sunt strategia, tensiunea de dinainte, cine conduce și care vor fi consecințele. Povestea contează mai mult decât simplul șoc al imaginii.

Întrebare: Ce le-ați spune copiilor care văd LION și care ar vrea ca într-o zi să devină cineaști sau scriitori?

Jon Favreau: Trăim într-un moment în care aproape nimic nu te mai împiedică să devii cineast sau povestitor, în afară de tine însuți. Instrumentele sunt disponibile tuturor. Poți începe chiar cu un pix și o foaie dacă vrei să spui povești, iar dacă vrei să faci filme, ai acum tehnologia necesară la îndemână.

Nu există altă modalitate de a deveni bun decât făcând asta în mod repetat. Nimeni nu începe fiind foarte bun. Poate ai talent, poate știi să faci oamenii să râdă sau să-i captivezi cu o poveste, dar acela este doar începutul.

Poți filma cu telefonul, poți lucra cu prietenii și fiecare poate contribui cu ceea ce știe să facă. Important este să continui și să nu aștepți permisiunea cuiva pentru a te considera cineast sau povestitor. Începe și vei învăța pe parcurs.

Mike Gunton: Eu aș adăuga un sfat foarte practic: învață să montezi. Când am început eu, era extrem de scump să filmezi, așa că luam același material și îl montam din nou și din nou. Montajul te învață cum construiești o poveste, unde tai și ce unghi alegi.

Iar scopul acestor producții este întotdeauna dublu: să distreze publicul, dar și să-l facă să vrea să descopere mai multe despre natură. LION funcționează foarte bine în acest sens pentru că ne putem regăsi în aceste animale – în relațiile lor, în familie și în lupta lor permanentă pentru supraviețuire.

Întrebare: Ați mai lucrat împreună la Prehistoric Planet. Cum a fost trecerea de la un proiect în care puteați controla aproape fiecare element de pe ecran la unul în care depindeți complet de natură?

Jon Favreau: Aici am descoperit cât de obișnuit eram, de fapt, să controlez lucrurile. Am trecut în carieră de la filme independente, unde lucrezi cu ceea ce ai reușit să filmezi într-o anumită zi, la producții cu efecte vizuale și apoi la lumi digitale în care poți controla aproape fiecare detaliu.

Prehistoric Planet mi-a dat impresia că sunt pregătit pentru acest tip de proiect, dar nu eram deloc pregătit pentru cât de copleșitor este să urmărești niște animale reale ani întregi. Când a apărut Kio, fiind mai mic decât ceilalți, instinctul meu de cineast mi-a spus imediat că vreau să-l urmăresc. Mike m-a avertizat însă că statisticile nu erau deloc în favoarea lui.

Una dintre cele mai dificile perioade era sezonul ploios, când echipele plecau și timp de câteva luni nu mai știam ce se întâmplă cu leii. De fiecare dată așteptam telefonul prin care să aflu dacă Kio fusese găsit din nou și dacă era bine. A fost un exercițiu extraordinar de renunțare la control, dar tocmai de aceea rezultatul a fost atât de satisfăcător.

Mike Gunton: Jon înțelegea foarte bine limbajul documentarului încă din Prehistoric Planet. Chiar și atunci când puteam controla digital totul, încercam intenționat să introducem acele mici imperfecțiuni pe care le are o filmare documentară reală.

În LION, controlul pe care îl mai ai este în principal la montaj și prin muzică. Dacă ai o mie de ore de material și prezinți doar două, evident că faci foarte multe alegeri și modelezi povestea. Montajul este, în sine, o formă de scriere.

Dar nu poți spune niciodată unui leu: „Stai, nu era camera pregătită, mai fă o dată”. Nu există dubla doi. Aici intervin experiența extraordinară a oamenilor din teren și colaborarea dintre zecile de oameni implicați în producție.

Foto: LION/National Geographic/Alex Walters

Foto: LION/National Geographic/Jane Atkins

Foto: LION/National Geographic/Claire Arthur

Foto: LION/National Geographic/Sophie Darlington

Foto: LION/National Geographic/Sophie Darlington

Întrebare: Cât de conștienți sunt leii că sunt filmați și cât de aproape puteți ajunge de ei?

Mike Gunton: Ajungem aproape de ei atât fizic, cât și emoțional. Există, evident, o limită, deși uneori leii sunt cei care aleg să se apropie foarte mult de mașini.

Interesant este că ei nu par să acorde prea mare importanță vehiculelor. Le percep aproape ca pe niște obiecte ale peisajului. Dacă rămâi în mașină, te poți apropia destul de mult. Tocmai aici intervine experiența șoferilor și a operatorilor, care știu să găsească distanța potrivită fără să deranjeze animalele.

Jon Favreau: Tehnologia ne-a ajutat enorm. Am avut acces la drone foarte silențioase, ceea ce ne-a permis să obținem cadre aeriene fără elicoptere, precum și la un braț stabilizat montat pe vehicul, cu ajutorul căruia camera putea coborî până la nivelul ochilor leilor.

Pentru mine, acest lucru este esențial. Exact așa aș filma și un actor dacă aș vrea ca publicul să stabilească o conexiune emoțională cu personajul: aș pune camera la nivelul ochilor lui.

Iar paradoxul este că, atunci când faci ceva artificial, încerci să-l faci să arate cât mai real. Aici, pentru că totul era real, uneori imaginile arată aproape ca și cum ar fi fost create prin CGI. Dar nu există CGI. Nu am șters nimic, nu am înlocuit nimic și nu am animat nimic. Acestea au fost limitele pe care ni le-am impus singuri.

Mike Gunton: Poziția camerei pare un detaliu minor, dar schimbă complet experiența. Este diferența dintre a sta la distanță și a observa animalele și senzația că ești chiar acolo, printre ele.

Dronele ne-au permis, în același timp, să ne retragem și să vedem leii de sus, aproape ca pe niște piese de șah care se deplasează pe o tablă. Iar noii senzori ai camerelor ne-au oferit aproximativ încă 30 de minute de filmare dimineața și 30 de minute seara, exact în perioadele în care leii tind să fie foarte activi. Acele mici ferestre suplimentare au făcut o diferență enormă pentru poveste.

De ce unele cabluri USB-C nu funcționează cu PC-ul tău, deși se potrivesc perfect în port