Hawkins în variantă animată: noul Stranger Things promite nostalgie, dar rămâne prins între două lumi

Hawkins în variantă animată: noul Stranger Things promite nostalgie, dar rămâne prins între două lumi
Foto: Netflix

Netflix încearcă să prelungească viața unuia dintre cele mai importante branduri ale sale prin Stranger Things: Tales From ’85, un spin-off animat plasat între al doilea și al treilea sezon al serialului original. Pe hârtie, ideea pare firească: Hawkins, copiii, monștrii din Upside Down și atmosfera anilor ’80 par ingrediente perfecte pentru o animație cu aer retro. În practică, însă, noua producție pare să nu știe exact cui i se adresează.

Serialul de pe Netflix vrea să funcționeze și ca aventură accesibilă pentru un public mai tânăr, dar și ca bonus pentru cei care au urmărit fiecare sezon din Stranger Things. Tocmai această încercare de a împăca două categorii foarte diferite de spectatori îl face să piardă din forță. Copiii care nu cunosc deja universul pot simți că intră într-o poveste plină de referințe pe care nu le înțeleg, în timp ce fanii vechi riscă să considere totul prea cuminte și prea lipsit de miză.

O întoarcere în 1985 care nu aduce mari surprize

Acțiunea din Tales From ’85 are loc în iarna anului 1985, într-un moment de respiro între evenimentele tensionate din sezoanele doi și trei. Gașca din Hawkins revine într-o formulă animată, iar povestea introduce și un personaj nou, Nikki Baxter, gândit să dinamizeze grupul și să ofere un punct de intrare diferit în universul serialului.

Problema este că această nouă aventură nu pare construită pentru a schimba ceva esențial în mitologia Stranger Things. Există creaturi noi, mistere episodice și suficiente momente în care serialul amintește de atmosfera producției originale, dar totul rămâne într-o zonă sigură. Nu apar revelații importante, nu se modifică perspectiva asupra personajelor și nu există senzația că acest capitol animat este indispensabil pentru înțelegerea poveștii mari.

În același timp, producția folosește constant elemente familiare pentru fanii serialului live-action. Apar trimiteri la evenimente deja cunoscute, sunt menționate detalii care pregătesc sezonul al treilea, iar Hawkins este tratat ca un loc pe care publicul ar trebui să îl știe deja. Asta face ca serialul să nu fie complet autonom, deși tonul său mai blând sugerează că Netflix ar vrea să atragă și spectatori mai tineri, care poate nu au văzut încă producția originală.

Mai multă aventură de desene animate, mai puțin horror

Unul dintre lucrurile care au făcut Stranger Things atât de popular a fost echilibrul dintre prietenia copiilor, nostalgia anilor ’80 și sentimentul real de pericol. Chiar și atunci când serialul a devenit mai amplu și mai spectaculos, exista mereu o componentă de horror care dădea greutate poveștii. În Tales From ’85, această tensiune este mult diminuată.

Noile amenințări venite din zona Upside Down sunt prezentate într-un mod mai jucăuș, mai potrivit pentru un public tânăr. Creaturile nu par cu adevărat înfricoșătoare, iar momentele de suspans sunt mai degrabă decorative decât apăsătoare. Serialul nu trebuia să copieze intensitatea producției originale, dar avea nevoie de o doză mai mare de pericol pentru ca aventura să pară importantă.

Din acest motiv, misterul sezonului nu capătă suficientă urgență. Chiar dacă episoadele încearcă să mențină interesul prin finaluri deschise, senzația generală este că miza rămâne redusă. Totul seamănă mai mult cu o excursie laterală prin Hawkins decât cu o poveste care ar putea avea consecințe reale pentru personajele deja cunoscute.

Stilul vizual caută farmec retro, dar nu îl găsește pe deplin

La nivel vizual, Stranger Things: Tales From ’85 încearcă să evoce animațiile de sâmbătă dimineața din anii ’80, dar rezultatul nu are întotdeauna naturalețea acelei perioade. Serialul combină influențe retro cu o estetică modernă, mai curată și mai calculată, iar această combinație nu funcționează mereu în avantajul său.

Animația are momente plăcute, mai ales atunci când surprinde energia grupului și micile interacțiuni dintre personaje. Totuși, unele secvențe par prea rigide, iar aspectul general nu are nici farmecul imperfect al desenelor vechi, nici rafinamentul vizual al celor mai bune producții animate recente. Se simte ca un produs atent controlat, dar nu neapărat memorabil.

Partea bună este că dinamica dintre personaje rămâne recognoscibilă. Chiar și cu o distribuție vocală diferită, serialul reușește din când în când să amintească de umorul, tachinările și prietenia care au făcut publicul să se atașeze de copiii din Hawkins. Aceste momente sunt, de fapt, cele mai reușite din întregul spin-off.

Un bonus pentru fani, nu o nouă direcție pentru franciză

În cele din urmă, Stranger Things: Tales From ’85 pare mai degrabă un produs de completare decât o extindere cu adevărat necesară. Nu este lipsit de farmec, dar nici nu are curajul să ducă universul într-o direcție neașteptată. Pentru spectatorii care vor orice poveste nouă din Hawkins, poate fi o vizionare lejeră și nostalgică. Pentru cei care sperau la un spin-off cu greutate, rezultatul s-ar putea să pară prea prudent.

Netflix avea în mâini o idee cu potențial: un Stranger Things animat, capabil să exploreze povești imposibil de spus în format live-action. În schimb, Tales From ’85 alege o variantă sigură, simpatică, dar ușor de uitat. Vrea să fie poartă de intrare pentru publicul nou și recompensă pentru fanii vechi, însă tocmai această indecizie îl transformă într-un capitol secundar, nu într-un nou început pentru Hawkins.