Google schimbă din nou Gemini. Apare un nou nivel de „gândire”, iar AI-ul va putea face cumpărături pentru tine, dar și rezervări la restaurante
Google continuă să transforme rapid platforma Gemini într-un asistent AI care încearcă să facă din ce în ce mai multe lucruri în locul tău.
Cu doar câteva zile înainte de evenimentul Google I/O 2026, compania a început să testeze funcții noi în aplicația Gemini, iar unele dintre ele arată destul de clar direcția în care merge industria: AI-ul nu mai vrea doar să răspundă la întrebări, ci să execute efectiv sarcini, scrie 9to5Google.
Cea mai interesantă noutate este apariția unei opțiuni numite „Thinking level”, adică nivel de gândire. Da, sună puțin ca și cum AI-ul își selectează singur cât de tare vrea să se concentreze azi.
Noua funcție apare momentan doar pentru anumite modele Gemini și oferă două variante: „Standard” și „Extended”. Practic, utilizatorii pot alege dacă vor răspunsuri mai rapide sau dacă AI-ul ar trebui să petreacă mai mult timp analizând cererea înainte să răspundă. Google testase deja ideea în Google AI Studio, unde existau niveluri precum Low, Medium și High thinking.
Gemini începe să se conecteze cu aplicații externe și devine tot mai „agentic”
Partea cu adevărat interesantă vine însă din noile integrări pregătite pentru Gemini. Până acum, AI-ul Google putea comunica cu servicii precum GitHub, Spotify sau WhatsApp. Acum apar alte nume care schimbă serios ecuația.
Google pregătește suport pentru Canva, Instacart și OpenTable.
Cu integrarea Canva, Gemini va putea genera designuri, organiza foldere, muta fișiere și chiar răspunde la comentarii din proiecte. Practic, începe să semene cu acel coleg care „știe puțin Photoshop”, doar că nu dispare brusc două ore la cafea.
În cazul Instacart, AI-ul va putea adăuga produse direct în coșul de cumpărături și verifica magazinele disponibile din apropiere. De exemplu, îi vei putea trimite un link către o rețetă și îi vei spune să cumpere ingredientele necesare. Sună comod. Și puțin periculos pentru portofel dacă începi să-i ceri gustări la 2 dimineața.
Gemini va putea face rezervări la restaurante fără să mai intri tu pe site
Integrarea cu OpenTable este probabil una dintre cele mai clare dovezi că Google împinge Gemini spre zona de AI „agentic”, adică acel tip de inteligență artificială care nu doar oferă informații, ci execută acțiuni concrete.
Utilizatorii vor putea cere AI-ului să găsească restaurante, să verifice disponibilitatea meselor, să facă rezervări și chiar să anuleze programări existente. Totul direct din conversația cu Gemini.
Mai mult, AI-ul va putea adăuga rezervarea în calendar și seta remindere automate. Cu alte cuvinte, Google încearcă să transforme Gemini într-un fel de asistent personal digital complet, care gestionează task-uri reale și comunică între mai multe servicii online fără să mai sari tu între aplicații.
Momentan, multe dintre aceste funcții sunt în fază de rollout limitat sau apar doar în documentația oficială, ceea ce înseamnă că nu sunt disponibile pentru toată lumea. Dar direcția este evidentă: marile companii tech vor ca AI-ul să devină interfața principală prin care folosești internetul.
Și aici apare partea interesantă. Până acum câțiva ani, ideea că un AI îți face cumpărăturile, rezervările și organizarea proiectelor părea ceva desprins dintr-un demo exagerat de la o conferință tech. În 2026, începe să devină banal. Iar ritmul cu care se întâmplă toate astea devine, sincer, puțin absurd.