Europa se pregătește pentru un război cibernetic cu Rusia și China. România este văzută drept unul dintre punctele slabe ale UE

Când vorbim despre pregătirea Europei pentru un posibil conflict cu Rusia sau China, imaginea care apare instinctiv este aceea a armatelor, a sistemelor antiaeriene, a dronelor și a investițiilor în muniție. O parte importantă a confruntării se desfășoară însă deja, fără fronturi vizibile și fără ca populația să afle întotdeauna în momentul în care un atac a început. Un server compromis într-o instituție publică, accesul obținut la rețeaua unui spital, blocarea unui sistem de plăți sau preluarea discretă a unor conturi folosite pentru a distribui informații false pot produce efecte comparabile cu cele ale unui act clasic de sabotaj, mai ales atunci când sunt coordonate și urmăresc să provoace panică, neîncredere ori blocaje în servicii esențiale.

Aceasta este realitatea în care Uniunea Europeană încearcă să construiască o apărare comună, într-un moment în care operațiunile cibernetice nu mai sunt privite ca incidente izolate, comise de grupuri de hackeri interesate exclusiv de bani, ci ca instrumente de presiune politică, spionaj și destabilizare aflate la dispoziția unor state. Rusia este asociată în special cu atacurile care combină sabotajul digital cu manipularea informației, în timp ce grupările legate de China sunt acuzate frecvent de campanii de spionaj desfășurate pe termen lung, în care miza o reprezintă accesul la documente, tehnologii, comunicații și infrastructuri strategice.

Problema Europei nu este doar intensitatea amenințărilor, ci și faptul că apărarea nu are aceeași rezistență peste tot. Marile economii își permit centre operaționale complexe, echipe numeroase și investiții constante, în timp ce alte state trebuie să protejeze instituții întinse, administrații locale și sisteme informatice construite în perioade diferite, uneori fără bugetele necesare pentru modernizare. În acest tablou, România apare într-o analiză BFM Business printre țările expuse, nu pentru că i-ar lipsi specialiștii sau instituțiile de profil, ci pentru că diferența dintre expertiza existentă și vulnerabilitățile acumulate în infrastructura publică poate transforma țara într-un punct de intrare tentant pentru atacatori.

Rusia nu atacă doar servere, ci și încrederea oamenilor

Rusia este asociată cu operațiuni care combină spionajul, blocarea serviciilor online, sabotajul și influențarea opiniei publice. Tocmai această combinație transformă atacurile informatice într-o componentă a războiului hibrid.

Un exemplu este Turla, infrastructura de spionaj cibernetic asociată serviciului rus FSB, despre care am explicat că a vizat inclusiv România și alte state europene. Spre deosebire de atacurile spectaculoase care blochează imediat un site, astfel de operațiuni urmăresc să rămână ascunse cât mai mult timp, pentru a copia documente și comunicații sensibile.

România a cerut recent și sancțiuni europene împotriva rețelei pro-ruse NoName057(16), acuzată de atacuri DDoS asupra unor instituții și obiective din țară. Este pentru prima dată când Bucureștiul încearcă să folosească direct mecanismul european de sancționare în acest domeniu.

Alegerile au arătat cât de ușor poate fi influențat spațiul online

Războiul hibrid nu se limitează la infrastructură. În timpul campaniilor electorale din România au apărut rețele de conturi false, mesaje coordonate, videoclipuri manipulate și valuri artificiale de comentarii menite să influențeze algoritmii platformelor.

Am documentat manipulările virale și rețelele de boți din jurul alegerilor prezidențiale, inclusiv situațiile în care mii de conturi false au fost folosite pentru a amplifica artificial mesaje politice. În astfel de cazuri, scopul nu este întotdeauna convingerea directă a alegătorului, ci crearea impresiei că o anumită opinie este deja dominantă și susținută de foarte mulți oameni.

Pentru public, efectul poate fi greu de observat. O postare repetată de mii de ori pare populară, iar un mesaj distribuit masiv poate părea credibil doar pentru că apare peste tot.

De ce România poate deveni o verigă vulnerabilă

România are specialiști foarte bine pregătiți și instituții dedicate securității cibernetice, însă trebuie să protejeze o infrastructură publică extinsă, în care există încă sisteme vechi, bugete limitate și diferențe mari între administrații.

Un atacator caută de obicei calea cea mai ușoară, nu neapărat ținta cea mai importantă. O parolă slabă, un server neactualizat sau un furnizor extern compromis pot deschide accesul către o rețea mult mai mare.

Riscul nu este nou. SRI semnala încă din 2022 activitatea unor grupări asociate instituțiilor rusești care desfășurau operațiuni cibernetice pe teritoriul României.

Europa încearcă să construiască un scut comun

UE a introdus reguli precum NIS2, Cyber Resilience Act și Cyber Solidarity Act, care impun standarde mai stricte pentru instituții, companii și produse digitale. În paralel, Bruxelles-ul pregătește exerciții comune, mecanisme de reacție și o colaborare mai strânsă cu NATO. Am prezentat și planul european pentru răspunsul la un atac cibernetic de proporții, construit tocmai pentru situațiile în care o criză depășește granițele unui singur stat.

Pentru România, miza nu este doar protejarea propriilor instituții. Într-o Uniune Europeană profund interconectată, o breșă locală poate deveni rapid o problemă continentală.

ASUS revine în forță pe piața tabletelor: ecran OLED de 144 Hz, baterie mare și procesor MediaTek