Cum îți poți recupera permisul de conducere mai repede în 2026. Cele trei condiții obligatorii după schimbarea regulilor

Cum îți poți recupera permisul de conducere mai repede în 2026. Cele trei condiții obligatorii după schimbarea regulilor
Cum îți poți recupera permisul mai repede în 2026 (Foto: Profimedia)

Șoferii care rămân temporar fără dreptul de a conduce pot solicita, în anumite condiții, reducerea perioadei de suspendare, însă procedura aplicabilă în 2026 nu mai este aceeași cu cea cunoscută de mulți conducători auto, după ce în prima parte a anului au apărut modificări importante atât în privința amenzilor care trebuie achitate, cât și a locului în care se susține testul teoretic necesar pentru recuperarea mai rapidă a permisului.

Suspendarea se poate reduce cu o treime, nu după bunul plac al șoferului

Potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cunoscută drept Codul rutier, în forma aplicabilă în 2026, perioada de suspendare poate fi redusă cu o treime, dacă șoferul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege.

În practică, acest lucru înseamnă, de exemplu, că o suspendare de 90 de zile poate ajunge la 60 de zile, iar una de 60 de zile poate fi redusă la 40 de zile. Reducerea nu se acordă automat și nici doar pentru că șoferul depune o cerere, ci presupune trecerea unor filtre clare.

Prima condiție este ca solicitantul să fi obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei, ceea ce îi exclude practic de la această procedură pe șoferii începători care nu îndeplinesc cerința de vechime.

Nu mai este suficient să plătești doar amenda care a dus la suspendare

A doua mare condiție ține de situația amenzilor, iar aici regulile s-au înăsprit în primăvara anului 2026. Pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare, conducătorul auto trebuie să facă dovada achitării tuturor amenzilor contravenționale primite în calitate de conducător de autovehicule.

Schimbarea este importantă deoarece, anterior, condiția era legată de plata amenzii aplicate pentru abaterea care a atras suspendarea. Cu alte cuvinte, un șofer care vrea permisul înapoi mai repede trebuie să verifice dacă are și alte amenzi rutiere neachitate, pentru că acestea pot conta în analiza cererii.

Testul are 15 întrebări și trebuie să nimerești cel puțin 13

O altă condiție obligatorie este promovarea testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, iar examenul nu trebuie confundat cu o simplă formalitate administrativă.

Regulamentul de aplicare a Codului rutier stabilește explicit că „verificarea cunoașterii regulilor de circulație constă în completarea unui test-grilă, ce conține 15 întrebări din legislația rutieră. Este declarată «promovată» persoana care a formulat răspunsul corect la cel puțin 13 întrebări”. Așadar, șoferul își poate permite cel mult două răspunsuri greșite pentru a trece testul necesar procedurii de reducere.

Din 1 iulie, testul s-a mutat de la Poliția Rutieră

O altă schimbare importantă a apărut chiar în această lună. De la 1 iulie 2026, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație se poate susține la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, nu la sediile Poliției Rutiere, așa cum se întâmpla anterior.

Modificarea este importantă pentru șoferii care se bazează pe informații mai vechi și riscă să se prezinte la instituția greșită, motiv pentru care programul și procedura concretă trebuie verificate înainte de deplasare.

Cererea nu poate fi depusă oricând

Promovarea testului și plata amenzilor nu sunt suficiente dacă șoferul ratează termenul procedural. Conform Regulamentului de aplicare a Codului rutier, cererea pentru reducerea perioadei de suspendare trebuie depusă în primele două treimi ale perioadei în care dreptul de a conduce este suspendat.

Cererea este analizată de șeful serviciului Poliției Rutiere care a dispus măsura sau, după caz, de structura competentă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar aprobarea sau refuzul trebuie comunicate solicitantului în cel mult cinci zile de la înregistrare.

Alcoolul și viteza extremă te pot scoate din procedură

Legea stabilește și situații în care reducerea nu este posibilă, indiferent de dorința șoferului de a susține testul. Nu pot beneficia cei care au acumulat din nou cel puțin 15 puncte de penalizare în 12 luni de la expirarea ultimei suspendări.

Sunt excluși și conducătorii sancționați pentru anumite abateri grave, printre care conducerea sub influența băuturilor alcoolice, depășirea vitezei maxime admise cu mai mult de 70 km/h, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori efectuarea manevrelor de întoarcere sau mers înapoi pe autostradă.

Reducerea nu se acordă nici atunci când perioada de suspendare a fost majorată conform legii sau când rezultă din însumarea mai multor perioade de suspendare, dacă cel puțin una dintre acestea a fost provocată de abaterile grave prevăzute de Codul rutier.

Regulile se aplică și în anumite situații care implică permise românești sancționate de autorități străine, iar pentru titularii permiselor eliberate în alte state există prevederi distincte privind restituirea documentului. În plus, din martie 2026, șoferii cu permise străine nu își mai pot recupera documentul fără achitarea amenzii rutiere care a dus la suspendare, ceea ce completează seria de măsuri prin care procedura a devenit mai strictă în acest an.