Cum arată drumul spre Grecia prin Bulgaria în 2026: „Radar la fiecare pas, imposibil fără amendă”. Surprize neplăcute pentru șoferii români

Cum arată drumul spre Grecia prin Bulgaria în 2026: „Radar la fiecare pas, imposibil fără amendă”. Surprize neplăcute pentru șoferii români
Cum se prezinta traseul spre Grecia prin Bulgaria in 2026. Sursa foto: Profimedia

Drumul spre Grecia prin Bulgaria, preferat de mii de români în sezonul cald, vine în 2026 cu schimbări majore. Noile sisteme de monitorizare a vitezei îi pun pe șoferi în alertă, iar experiența din trafic devine mult mai tensionată. Tot mai mulți conducători auto se plâng de controalele stricte și de riscul crescut de amenzi.

De ce spun șoferii că este ”imposibil fără amendă”

Un internaut a descris experiența traversării Bulgariei într-o postare devenită virală pe grupul de Facebook ”Forum Bulgaria”. Acesta susține că drumul a durat aproximativ 10 ore și a fost marcat de o prezență masivă a sistemelor de monitorizare.

”Tranzit Bulgaria 10 ore. 1000 radare, 1000 de porțiuni unde îți face media de viteză. Este imposibil să nu-ți iei amendă. Cei de la vinetă te raportează la poliție că ai intrat în Bg. Ce să zic mergi cu 30 la oră și speri să nu te ardă. Toți șoferii cu morcovu. MERGI LA MARE”.

Percepția generală este că fiecare tronson de drum este atent supravegheat, iar orice abatere de la limitele legale poate fi rapid sancționată. Chiar dacă tonul este unul exagerat, realitatea confirmă faptul că sistemele de control au devenit mult mai eficiente.

Cum funcționează noile radare și sistemul de monitorizare

Autoritățile bulgare au activat un sistem modern care utilizează camerele deja existente pentru verificarea vinietei. Acestea au fost adaptate pentru a calcula viteza medie a vehiculelor între două puncte fixe.

Practic, camerele detectează momentul în care mașina trece, fotografiază numărul de înmatriculare și calculează timpul parcurs între două secțiuni. Pe baza acestor date, este stabilită viteza medie, care este comparată cu limita legală.

Sistemul funcționează deja pe 11 tronsoane de drum, fiecare având aproximativ 10 kilometri, iar rezultatele inițiale sunt surprinzătoare. În doar 7 ore de la activare, au fost înregistrate aproape 600 de încălcări, iar în 12 ore numărul a depășit 1.500, scrie NOVA.

Vitezele detectate au fost, în unele cazuri, extreme. Un autoturism a fost surprins circulând cu 222 km/h pe autostradă, iar un camion de peste 12 tone a atins 162 km/h. În astfel de situații, amenzile pot ajunge până la 900-1000 de leva, iar permisul poate fi suspendat.

Ce riscă șoferii români care tranzitează Bulgaria

Pentru români, principalele riscuri țin de necunoașterea exactă a zonelor monitorizate și de diferențele de legislație. Deși lista sectoarelor controlate este publică, nu există indicatoare speciale care să anunțe prezența sistemelor de măsurare a vitezei medii.

Amenzile sunt emise automat și trimise în termen de maximum 10 zile, prin e-mail, telefon sau aplicații de mesagerie. Astfel, mulți șoferi află abia ulterior că au fost sancționați.

În același timp, autoritățile bulgare justifică măsurile prin necesitatea creșterii siguranței rutiere, mai ales după incidente grave petrecute pe anumite tronsoane.

Pentru cei care plănuiesc să meargă în Grecia, recomandarea este clară: respectarea strictă a limitelor de viteză și o atenție sporită pe tot parcursul drumului.

În 2026, traversarea Bulgariei nu mai este doar o etapă de tranzit, ci o experiență care poate costa scump dacă regulile nu sunt respectate cu strictețe.