Cinci boli diferite ar putea avea mecanisme biologice comune în spatele oboselii severe. Ce au descoperit cercetătorii

Sindromul de oboseală cronică, long COVID, stresul post-traumatic, artrita reumatoidă și scleroza multiplă par, la prima vedere, afecțiuni care au foarte puține lucruri în comun. Sunt declanșate în contexte diferite și afectează organismul în moduri distincte. Un nou studiu sugerează însă că, în spatele oboselii severe raportate de mulți dintre acești pacienți, s-ar putea afla rețele biologice surprinzător de asemănătoare.

Cercetătorii de la University of East Anglia și Oxford BioDynamics au analizat arhitectura tridimensională a genomului și au descoperit că cele cinci afecțiuni converg către sisteme implicate în imunitate, inflamație, producerea energiei la nivel celular, metabolism și răspunsul organismului la stres. Studiul, prezentat și de ScienceAlert și publicat în Journal of Translational Medicine, ar putea deschide noi direcții pentru dezvoltarea unor teste obiective și, eventual, a unor tratamente mai bine țintite.

Cinci boli diferite ajung în aceleași rețele biologice

Cele cinci afecțiuni analizate au origini foarte diferite. Long COVID apare după infecția cu SARS-CoV-2, sindromul de oboseală cronică – ME/CFS – este o boală multisistemică a cărei cauză nu este încă pe deplin înțeleasă, PTSD apare după experiențe traumatice, iar artrita reumatoidă și scleroza multiplă sunt boli în care sistemul imunitar joacă un rol central. Cu toate acestea, pacienții pot avea simptome asemănătoare: epuizare profundă, „ceață mentală”, dificultăți de concentrare, tulburări de somn și probleme ale sistemului nervos autonom.

Pe Playtech am mai scris despre cât de complex poate fi sindromul de oboseală cronică, o afecțiune care nu înseamnă pur și simplu că o persoană „este obosită”. ME/CFS poate afecta profund capacitatea de a desfășura activități cotidiene și este asociat inclusiv cu agravarea simptomelor după efort, probleme cognitive și tulburări de somn.

Vezi și:

După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat

Echipa condusă de Dmitri Pchejetski a pornit de la date provenite din studii genetice de asociere la nivelul întregului genom, cunoscute drept GWAS. Surpriza a fost că cercetătorii au găsit puține gene individuale comune celor cinci boli. Atunci când au analizat însă modul în care aceste gene funcționează împreună în rețele biologice mai ample, imaginea s-a schimbat radical.

În loc să fie izolate, genele asociate fiecărei boli ajungeau în aceleași zone importante ale rețelelor biologice. Cercetătorii au identificat așa-numite „hub-uri” genetice, noduri foarte conectate implicate în răspunsul imun, semnalizarea inflamatorie, funcționarea mitocondriilor, metabolism și comunicarea dintre sistemul nervos și sistemul hormonal.

Sistemul imunitar și „bateriile” celulelor ar putea avea un rol important

Una dintre ipotezele rezultate din analiză implică activarea persistentă a sistemului imunitar urmată de ceea ce cercetătorii numesc „epuizare funcțională” a unor celule imunitare. Printre nodurile observate se află LAG3, o genă cunoscută pentru rolul său în reglarea răspunsului celulelor T, dar și componente ale căii de semnalizare mTOR, importantă pentru metabolism și funcționarea celulară.

Legătura dintre creier și sistemul imunitar este analizată de cercetători de ani întregi, iar noile rezultate adaugă încă o piesă acestui puzzle. În cazul celor cinci afecțiuni, rezultatele sugerează că problemele nu ar apărea neapărat într-un singur organ, ci într-o rețea mai complexă care conectează sistemul imunitar, metabolismul, sistemul nervos și mecanismele prin care organismul răspunde la stres.

Un alt element important este reprezentat de mitocondrii, structurile celulare care produc o mare parte din energia necesară organismului. Probleme ale metabolismului energetic au mai fost asociate cu ME/CFS și long COVID, iar pe Playtech am scris anterior despre cercetări care indicau funcționarea defectuoasă a mitocondriilor drept una dintre posibilele componente ale epuizării persistente.

Noul studiu nu spune însă că mitocondriile sunt singura explicație. Rezultatele indică mai degrabă o combinație de dereglări imunitare, metabolice, neuroendocrine și inflamatorii care ar putea ajunge, pornind de la cauze diferite, la manifestări asemănătoare. Autorii descriu acest model drept o posibilă explicație la nivel de sistem pentru suprapunerea simptomelor.

Un test de sânge pentru oboseala cronică ar putea deveni posibil, dar nu încă

Pentru analiză, echipa a utilizat platforma EpiSwitch Orion dezvoltată de Oxford BioDynamics. În loc să examineze numai succesiunea liniară a ADN-ului, tehnologia analizează și arhitectura tridimensională a genomului – felul în care ADN-ul se pliază în interiorul celulelor și permite unor regiuni aflate la distanță să interacționeze.

Această abordare ar putea avea consecințe inclusiv asupra diagnosticului. ME/CFS, de exemplu, este diagnosticat în prezent în mare măsură prin criterii clinice și simptome, neexistând un biomarker universal acceptat. Au existat deja încercări de dezvoltare a unei analize de sânge pentru sindromul oboselii cronice, iar noua direcție de cercetare ar putea contribui în viitor la identificarea unor semnături biologice măsurabile.

Cercetătorii spun că astfel de biomarkeri ar putea ajuta, în cele din urmă, la dezvoltarea unor teste de sânge care să identifice mecanisme biologice concrete, nu doar să se bazeze pe simptomele descrise de pacient. Într-un scenariu mai îndepărtat, aceleași rețele ar putea oferi și ținte pentru terapii care să reducă activarea imună persistentă sau să îmbunătățească metabolismul energetic celular.

Există însă o limitare esențială. Studiul este în mare parte computațional, iar autorii precizează că rezultatele trebuie validate prin experimente suplimentare și studii clinice. În plus, analiza a comparat persoane cu cele cinci diagnostice, nu un grup unic de pacienți împărțit riguros după intensitatea și durata oboselii. Prin urmare, cercetătorii nu pot spune încă dacă rețelele comune identificate explică în mod specific oboseala sau reflectă mecanisme biologice mai generale, precum inflamația și dereglarea sistemului imunitar.

Descoperirea nu demonstrează, așadar, că long COVID, PTSD, ME/CFS, artrita reumatoidă și scleroza multiplă sunt aceeași boală. Arată însă ceva poate la fel de interesant: organismele pacienților ar putea ajunge, pornind de la cauze complet diferite, la perturbarea acelorași sisteme fundamentale. Iar dacă această conexiune va fi confirmată, oboseala severă ar putea începe să fie privită mai puțin ca un simptom vag și mai mult ca efectul măsurabil al unei dereglări biologice complexe.

Se schimbă stimulentul de 1.000 de lei pentru copiii cu dizabilități din București. Cine va primi mai puțin din 2027