Chrome îți poate încetini PC-ul fără să-ți dai seama. Un utilizator a descoperit întâmplător soluția după doi ani de frustrări

Chrome îți poate încetini PC-ul fără să-ți dai seama. Un utilizator a descoperit întâmplător soluția după doi ani de frustrări
Variantă veche de Google Chrome / Foto: Profimedia

Mulți utilizatori dau vina pe Windows atunci când calculatorul începe să se miște greu sau ventilatoarele pornesc fără motiv aparent.

De cele mai multe ori sunt verificate driverele, sunt rulate programe antivirus sau sunt dezactivate servicii din sistemul de operare. Totuși, problema poate veni dintr-un loc la care puțini se gândesc: browserul.

Experiența unui utilizator pasionat de tehnologie a atras atenția comunității online după ce acesta a povestit că a rezolvat, aproape din întâmplare, o problemă care îl urmărea de aproape doi ani.

Schimbarea browserului, făcută din motive de confidențialitate, a avut un efect neașteptat: utilizarea procesorului a scăzut imediat, iar calculatorul a redevenit silențios.

De ce Chrome poate continua să consume resurse chiar și după ce îl închizi

Autorul povestește că PC-ul său părea permanent solicitat. La scurt timp după pornirea Windows-ului, ventilatoarele începeau să funcționeze la turații ridicate, deși nu rula nicio aplicație solicitantă. După numeroase încercări de diagnosticare, inclusiv scanări antivirus, reinstalări de drivere și verificarea serviciilor Windows, nu a reușit să identifice cauza, scrie MakeUseOf.

Totul s-a schimbat în momentul în care a decis să renunțe la Google Chrome și să treacă la Firefox. Motivația inițială nu avea nicio legătură cu performanța, ci cu protejarea datelor personale. Firefox i s-a părut o alternativă mai potrivită deoarece nu este construit pe motorul Chromium și oferă o abordare diferită în ceea ce privește confidențialitatea.

La doar câteva zile după migrare, calculatorul a început să funcționeze diferit. Ventilatoarele nu mai porneau inutil, iar în Task Manager procesorul afișa un consum de aproximativ 3% în stare de repaus.

Curios să afle ce s-a întâmplat, utilizatorul a verificat procesele active și a observat că Google Chrome continua să ruleze în fundal, deși browserul nu mai fusese deschis de mai multe zile.

Explicația este simplă. Chrome include, în mod implicit, o opțiune care permite aplicațiilor și extensiilor să rămână active chiar și după închiderea ferestrei browserului. În plus, funcția Startup Boost pornește anumite procese imediat după autentificarea în Windows, fără ca utilizatorul să lanseze efectiv browserul.

Rezultatul este că mai multe procese chrome.exe pot rămâne active permanent, consumând resurse ale procesorului și memorie RAM.

O setare ignorată de majoritatea utilizatorilor poate face diferența

Autorul spune că a consultat numeroase ghiduri despre utilizarea excesivă a procesorului, însă aproape niciunul nu menționa verificarea proceselor browserului după închiderea acestuia.

Majoritatea recomandă dezactivarea aplicațiilor care pornesc odată cu Windows, oprirea unor servicii precum SysMain sau verificarea extensiilor atunci când browserul este deschis. Mult mai rar este menționată posibilitatea ca browserul să continue să ruleze în fundal fără ca utilizatorul să observe.

În cazul Chrome, opțiunea responsabilă poate fi găsită în secțiunea System, unde există setarea care permite continuarea rulării aplicațiilor în fundal după închiderea browserului. Aceasta este activată implicit.

Închiderea manuală a proceselor din Task Manager rezolvă problema doar temporar. La următoarea repornire a calculatorului, ele pot reveni dacă funcțiile de rulare în fundal și Startup Boost rămân active.

Utilizatorul spune că eliminarea completă a Chrome și trecerea definitivă la Firefox au fost singurele măsuri care au eliminat problema pe termen lung.

Totuși, situația nu este exclusivă browserului Google. Alte aplicații populare, precum Spotify, Discord sau chiar Microsoft Edge, pot continua să ruleze în fundal în funcție de setările implicite.