Ce înseamnă că Bucureștiul este 75% „impermeabil”. De ce orașul se inundă rapid când plouă puternic

Furtuna apocaliptică ce a transformat recent Capitala într-o adevărată „tigaie încinsă” readuce în prim-plan o realitate sumbră: Bucureștiul se află într-un blocaj climatic profund, unde betoanele stimulează fenomenele extreme, iar infrastructura actuală este complet depășită de noile volume de precipitații generate de încălzirea globală.

Analiza indicelui climatic CoolCity

Conform indicelui publicat de platforma europeană CoolCity, Bucureștiul se confruntă cu deficiențe majore de reziliență în fața schimbărilor climatice, obținând un punctaj general de doar 3,9 din 10. Această evaluare plasează Capitala la o notă de 4 cu indulgență, pe baza a cinci indicatori critici analizați la nivelul a peste 11.000 de localități din Uniunea Europeană.

Orașul a primit 5,1 pentru permeabilitatea solului, 3,1 pentru starea vegetației, 3,7 pentru biodiversitate, 3,8 pentru calitatea apei și 3,9 pentru indicele de temperatură. Această structură urbană deficitară a transformat Capitala într-o vulnerabilitate majoră în timpul vijeliilor recente, descrise ca fiind printre cele mai extreme fenomene din ultimii 30 de ani.

În mod ideal, un oraș ar trebui să înregistreze o rată de permeabilitate a solului de 30-35%, însă realitatea actuală arată o impermeabilitate masivă, generată de lipsa tehnicilor de construcție adecvate.

Vezi și:

Noua emisiune cu care Pro TV vrea să dea lovitura. Este filmată în Turcia, iar prezentatoarea revine în televiziune după aproape 10 ani

Efectul de tigaie încinsă și inundațiile rapide

Această stare de impermeabilitate, estimată la 75% din suprafața orașului, este responsabilă pentru transformarea ploilor torențiale în inundații rapide. Într-un interval de doar 10 ore, volumul de precipitații a egalat media unei luni întregi, forțând sistemul de canalizare să preia un debit echivalent cu cel al râului Olt. În acest context, pe străzile orașului s-a acumulat un volum uriaș de apă, creând un scenariu în care Bucureștiul a trebuit să gestioneze simultan debitele a două cursuri majore de apă: Dâmbovița și Oltul.

Expertul în dezvoltare urbană sustenabilă și fondator al UrbanizeHub, Grațian Mihăilescu, explică mecanismul din spatele acestui haos:

„Căldura a fost stocată în asfalt și beton. Lipsa de spații verzi și lipsa de acoperișuri verzi au stimulat această captare a căldurii timp de 2-3 zile și ulterior a venit un val de aer rece. Cum a explicat cineva: a fost ca și cum pui un cub de gheață întro tigaie încinsă cu ulei.

Tigaia este orașul”. Mihăilescu, care este și Mission Board Member al 100 Climate Neutral and Smart Cities din cadrul Comisiei Europene, avertizează că „dezvoltarea urbană a orașelor merge acum în această direcție a găsirii de soluții pentru schimbările climatice.

Noi trebuie să înțelegem că trebuie să gândim orașele, în funcție de viitorul lor și că, indiferent ce facem, temperatura va crește cu 1-2 grade în următorii ani și atunci noi trebuie să ne adaptăm. Iar adaptarea înseamnă planificare urbană conformă și folosirea mai multor spații verzi”.

Dinamica meteorologică și dinamica urbană

Fenomenul a fost amplificat de o dinamică meteorologică atipică. Dr. Sorin Cheval, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), arată că valul de căldură extremă a provenit, în mod neobișnuit, dinspre Vestul Europei, generând coduri roșii de caniculă încă de la finalul lunii iunie, perioadă în care în mod normal temperaturile erau mai blânde.

„Am avut, timp de circa o săptămână, temperaturi foarte mari, neobișnuit de mari, pentru sfârșitul lunii iunie. Iar asta a venit după o lună iunie ploioasă. Până la acest eveniment extrem, noi am acumulat precipitații. Într-o lună iunie normală, am fi avut umiditate destul de mare, dar nu temperaturi atât de ridicate. Asta înseamnă că am avut suficient de multă umiditate, acumulată deasupra teritoriului României”, precizează Cheval, potrivit Antena 3 CNN.

Climatologul explică de asemenea cum temperaturile de peste 40 de grade au ridicat apa în atmosferă până la nivelurile de condensare, creând nori masivi. În plus, procesul a fost accelerat de particulele fine din mediul urban:

„In al doilea rând, ca să se producă precipitații, ai nevoie de nuclee de condensare. Asta înseamnă particule foarte fine, care sunt în atmosferă, fie particule de praf, fie de gheață sau de apă în diferite stări de agregarea. Astea declanșează precipitațiile”.

Cheval punctează că „urbanizarea, în ansamblu, amplifică încălzirea de fond. Noi avem acum o încălzire generală, globală, cu care nu avem ce face: ea este globală, ea se întâmplă și la oraș, și în zonele urbane, și în cele rurale, și în păduri, peste tot”.

Deși tendința globală este inevitabilă, managementul local agravează situația: „peste asta se suprapune exact ce zice și Grațian Mihăilescu: noi, în loc să oprim prin zone verzi, zone umede, lacuri, combinația asta (beton + căldură), noi o amplificăm, prin construire de și mai multe betoane și îndepărtăm cât putem de mult spațiile verzi”.

Soluția „orașului burete” și modelul european

Soluțiile pe termen lung impun o tranziție către conceptul de „oraș burete”, model implementat deja cu succes în alte capitale europene. În Copenhaga, de exemplu, există un plan de management dedicat adaptării climatice cuprinzând 300 de proiecte eșalonate pe 20 de ani, cu un buget de 1,5 miliarde de euro.

Acolo, piețele urbane și parcurile sunt proiectate ca bazine de retenție care acumulează apa torențială pentru a crea minilacuri urbane și a refolosi resursa pentru irigații. Grațian Mihăilescu subliniază că și Bucureștiul deține strategii semnate ce prevăd construirea unor astfel de bazine de retenție, însă implementarea lor durează între 15 și 20 de ani.

În ciuda faptului că în România există propuneri de sistematizare pentru economia circulară a apei încă din 2016, reacția autorităților rămâne pasivă:

„Administrațiile noastre locale nu sunt deschise la genul acesta de abordare. Nu se gândește nimeni că ea aduce plus valoare, pe termen lungă. Nu știe nimeni ce să facă cu apa asta care vine de la ploi. Nu există viziune, nu există strategice. Pică apă din cer și nu știm ce să facem cu ea”.

Pe termen scurt, presiunea imobiliară continuă să extindă suprafețele betonate, intrând în contradicție directă cu necesitatea unor bariere verzi.

„Permeabilitatea unui oraș ține de cum sunt gândite spațiile publice, să nu avem prea multe beton și asfalt, să avem mai multe bazine de colectare a apei, să fie mai mult pământ, să existe scurgeri care canalizează apa spre un lac urban, care la rândul său, poate iriga plantele dintr-un parc aflat în apropiere”, adăugă Mihăilescu, pledând pentru transformarea ploii din problemă în resursă:

„Ne-au înnebunit cu atâta beton și asfalt: Gândește, frate niște spații verzi – scad instant temperatura și ajută și la partea asta de permeabilitate. Cu cât faci mai multe zone din astea de infiltrații, cu atât nu mai pui presiune pe sistemul de canalizare”.

Apartamentele și casele pentru care banca poate refuza creditul ipotecar. Mulți cumpărători află după ce dau avansul