Ce amendă poți primi dacă lași mesaje pe stânci sau monumente naturale. Cazul care a indignat românii: „Anna, eu spun să te mai gândești”
O inimă desenată cu spray pe o stâncă de pe Transfăgărășan a stârnit un val de indignare pe rețelele sociale și a readus în atenție o întrebare pe care mulți turiști și-o pun abia după astfel de incidente: ce sancțiuni riscă cei care desenează sau scriu pe stânci, monumente naturale ori alte obiective protejate? Gestul aparent banal poate atrage amenzi consistente și, în anumite situații, chiar răspundere penală, dacă sunt produse distrugeri asupra unor bunuri protejate de lege.
O declarație de dragoste care a stârnit revolta internauților
Incidentul s-a petrecut pe Transfăgărășan, în apropierea bazei Salvamont de la Cota 2000, unde un turist a fost filmat în timp ce desena cu un spray graffiti o inimă în interiorul căreia a scris numele „Anna”.
Imaginile au fost publicate de șeful Salvamont Argeș, Toma Cristian, iar reacțiile nu au întârziat să apară. În filmare, un martor îi atrage atenția bărbatului că natura trebuie protejată și că gestul său este nepotrivit. Răspunsul turistului a fost însă unul surprinzător:
„Știi câte sunt aici? Este stâncă.”
Când i s-a spus că imaginile vor ajunge la Poliție, acesta a întrebat nedumerit:
„De ce?”
Reprezentanții Salvamont spun că problema nu este doar desenul în sine, ci lipsa de respect față de patrimoniul natural.
„Vizibil deranjat că i s-a spus ceva, a ridicat din umeri: «Este o stâncă». Şi şi-a continuat «opera», ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar că nu este «doar o stâncă». Este un munte pe care îl împărţim cu toţii, un peisaj pe care mii de oameni vin să îl vadă exact aşa cum l-a lăsat natura. Ce pentru unul e un moft de câteva minute, pentru munte rămâne o urmă care nu dispare uşor. Muntele nu are nevoie de semnătura noastră. Are nevoie să îl lăsăm curat pentru cei care vin după noi. Hai să fim genul de oameni care iau atitudine, nu care întorc capul”, a transmis Toma Cristian.
Postarea a devenit rapid virală, iar comentariile internauților au fost extrem de dure. Printre cele mai distribuite s-au numărat:
„Anna, ține-ți prostul acasă!”, „Caveman. Nu înțeleg nimic oamenii ăștia din respectul pentru natură” sau „Anna, eu spun să te mai gândești…”.
Ce amendă riști dacă desenezi pe stânci sau în arii naturale
Dincolo de reacțiile din mediul online, un astfel de gest poate avea și consecințe legale. În funcție de locul în care este realizată inscripția și de pagubele produse, autoritățile pot aplica sancțiuni în baza legislației privind protecția mediului, administrarea ariilor naturale protejate sau protejarea patrimoniului.
În cazul deteriorării unor bunuri aflate în domeniul public ori în zone naturale protejate, persoanele responsabile pot primi amenzi contravenționale de la câteva mii de lei până la zeci de mii de lei, în funcție de gravitatea faptei și de actul normativ aplicabil. În plus, autoritățile pot obliga persoana vinovată să suporte costurile necesare pentru refacerea zonei afectate.
Dacă fapta este încadrată drept distrugere, potrivit Codului penal, iar prejudiciul este semnificativ sau sunt afectate bunuri protejate prin lege, autorul poate răspunde penal, pe lângă obligația de a acoperi integral pagubele produse.
De ce este atât de greu de îndepărtat graffiti-ul
Spre deosebire de un zid obișnuit, suprafața unei stânci nu poate fi curățată ușor fără a fi afectată. Substanțele chimice folosite pentru îndepărtarea vopselei pot deteriora roca și vegetația din jur, iar în multe cazuri urmele rămân vizibile ani la rând. În plus, intervențiile de curățare în zone montane sunt dificile, costisitoare și presupun personal specializat.
Tocmai de aceea, administrațiile parcurilor naționale și serviciile Salvamont îi îndeamnă pe turiști să nu lase inscripții, să nu rupă vegetația și să nu modifice în niciun fel peisajele naturale.
Respectul pentru natură înseamnă și respect pentru ceilalți
Transfăgărășanul este unul dintre cele mai vizitate drumuri turistice din România, iar peisajele sale atrag anual sute de mii de vizitatori români și străini. Specialiștii atrag atenția că fiecare gest aparent neînsemnat poate contribui la degradarea unor locuri care aparțin tuturor.
De aceea, autoritățile le recomandă turiștilor să evite orice intervenție asupra stâncilor, copacilor sau altor elemente naturale și să sesizeze astfel de fapte atunci când le observă. O fotografie sau o declarație de dragoste poate fi păstrată în telefon, însă o inscripție făcută cu spray pe un munte poate rămâne ani întregi și poate atrage sancțiuni serioase pentru cel care a realizat-o.