ADN uman de acum peste 2.000 de ani, găsit pe pereții unor peșteri: descoperirea care poate rescrie preistoria

Pereții unor peșteri din Spania și Portugalia au păstrat mult mai mult decât urme de vopsea, desene și amprente ale unor comunități dispărute. Cercetătorii au reușit să extragă ADN uman vechi de cel puțin 2.000 de ani direct din suprafețele de piatră, o premieră care ar putea schimba radical felul în care este studiată preistoria.

Descoperirea este importantă deoarece arheologii au căutat până acum ADN antic mai ales în oase, dinți, sedimente sau obiecte manipulate de oameni. Faptul că materialul genetic poate supraviețui pe pereții unei peșteri deschide posibilitatea de a afla cine a intrat într-un astfel de spațiu, cât de adânc a pătruns, ce populații l-au folosit și dacă există o legătură între oameni și arta rupestră din interior.

ADN vechi de mii de ani, ascuns în rocă

Echipa de cercetare a analizat 24 de panouri cu artă rupestră din 11 peșteri aflate în Spania și Portugalia. Probele au fost prelevate atât de pe suprafețe cu pigment, cât și din zone aparent simple, fără desene vizibile. Cercetătorii au folosit proceduri de extragere și secvențiere adaptate ADN-ului antic, extrem de degradat și vulnerabil la contaminare.

Rezultatele au fost surprinzătoare. Din cele 120 de probe colectate, cinci au conținut ADN mitocondrial uman antic autentic. Una dintre ele provenea dintr-o crustă de calcit care acoperea pigmentul de pe un perete din peștera Escoural, din Portugalia. Alte două probe au fost recuperate din zone nepictate ale aceleiași peșteri, iar alte două din apropierea unor panouri de artă rupestră din peștera Covarón, din nordul Spaniei. (MPG)

Vezi și:

Declarația de avere a lui Nicușor Dan. Detaliul din conturi care atrage atenţia, ce bunuri deţine preşedintele

ADN-ul a fost datat ca având cel puțin 2.000 de ani, însă cercetătorii spun că este posibil ca unele urme să fie chiar mai vechi. Trei probe au indicat în principal ADN feminin, una ADN masculin, iar o alta nu a putut fi atribuită sigur unui sex biologic. În cazul probelor din Covarón, analiza ADN-ului nuclear a sugerat legături cu grupul genetic al vânătorilor-culegători vest-europeni.

Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât pereții de peșteră nu au fost considerați până acum surse promițătoare pentru astfel de analize. ADN-ul se degradează în timp din cauza umezelii, bacteriilor, temperaturii, apei și intervenției oamenilor moderni. În anumite condiții, însă, mineralele și crustele de calcit pot proteja fragmente extrem de mici de material genetic, transformând roca într-un fel de arhivă biologică.

Pereții peșterilor pot păstra urmele celor care le-au atins

Două dintre probele pozitive din peștera Escoural nu conțineau ADN animal detectabil, un detaliu foarte important pentru interpretarea descoperirii. Cercetătorii spun că absența urmelor de ADN faunistic face mai probabilă depunerea directă a ADN-ului prin contact uman, de exemplu prin atingerea pereților, transpirație, salivă sau alte fluide biologice.

Vezi și:

Un sul de 2.000 de ani din Herculaneum a fost citit fără să fie deschis vreodată: inteligența artificială a dezvăluit un text antic pierdut

Comoara de bronz veche de 2.500 de ani care rescrie istoria Mediteranei. Descoperirea rară făcută de arheologi în Spania

În alte trei probe au fost găsite atât urme de ADN uman, cât și ADN animal. În aceste cazuri, materialul genetic ar fi putut ajunge pe pereți indirect, prin apă, praf, sedimente sau transfer de materie organică din interiorul peșterii. Tocmai de aceea, oamenii de știință insistă că rezultatele nu demonstrează încă faptul că ADN-ul aparține autorilor desenelor rupestre.

Această precauție este esențială. Deși una dintre probe a fost extrasă dintr-o zonă cu pigment, cercetătorii nu pot spune cu certitudine că persoana care a lăsat ADN-ul a pictat sau a atins intenționat desenul. Peșterile au fost folosite de comunități diferite, uneori timp de mii de ani, iar un perete putea fi atins de numeroși oameni în epoci complet diferite.

Totuși, metoda ar putea deveni extrem de valoroasă în viitor. Așa cum ADN-ul antic a ajutat deja la înțelegerea relației dintre Homo sapiens și Neanderthal, analiza pereților de peșteră ar putea completa goluri importante din istoria populațiilor preistorice, mai ales în siturile unde nu există rămășițe umane.

Un nou instrument pentru arheologie, dar cu limite clare

Cercetarea nu înseamnă că fiecare desen dintr-o peșteră poate fi asociat imediat cu o persoană sau cu un grup uman precis. ADN-ul antic a fost detectat într-un singur panou cu artă rupestră dintre cele 24 analizate, iar rata redusă de succes arată cât de dificilă este conservarea materialului genetic pe astfel de suprafețe.

Pigmentul în sine nu pare să fie suficient pentru a proteja ADN-ul. Rezultatele sugerează că urmele genetice au șanse mai bune să reziste atunci când sunt sigilate de cruste minerale sau păstrate într-un microclimat foarte stabil. În plus, peșterile vizitate frecvent de turiști, cercetători sau localnici pot avea un nivel ridicat de contaminare modernă, ceea ce complică interpretarea probelor.

Pentru următoarele etape, specialiștii vor testa mai multe situri, inclusiv peșteri cu șabloane de mâini, picturi figurative și condiții mai bune de conservare. Miza este uriașă: în loc să depindă doar de oase, unelte sau straturi de sediment, arheologii ar putea studia direct spațiile în care oamenii preistorici au lăsat cele mai misterioase semne ale existenței lor.

Pereții unei peșteri nu mai sunt doar un fundal pentru arta veche de mii de ani. Ei pot deveni martori biologici ai trecutului, capabili să păstreze urme ale oamenilor care au intrat acolo cu mult înainte ca istoria să fie scrisă.

Mașinile cu motor termic ucid în tăcere: peste 41.000 de decese premature într-un an, potrivit unui nou raport