Adaptare incredibilă în Anzi: populația care a dezvoltat genetic toleranță la arsenicul din apă
Dacă te gândești la adaptări umane extreme, probabil îți vin în minte oamenii care trăiesc la altitudine sau în condiții de frig sever.
Dar ce se întâmplă când mediul nu e doar dificil, ci toxic? Aici începe o poveste care pare mai degrabă science-fiction, dar este cât se poate de reală.
Într-o comunitate din Munții Anzi, mai exact în San Antonio de los Cobres, oamenii au trăit timp de mii de ani consumând apă contaminată natural cu arsenic.
Nu vorbim de niveluri ușor peste limită, ci de concentrații de până la 20 de ori mai mari decât cele considerate sigure de World Health Organization. Totuși, populația locală nu doar că a supraviețuit, ci pare să fi dezvoltat o abilitate biologică rară.
Cum a „învățat” organismul să gestioneze o otravă
În mod normal, arsenicul este extrem de toxic pentru organismul uman. Însă, în cazul acestei populații, procesul de metabolizare funcționează diferit.
Cercetătorii au observat că localnicii produc mai puțin din forma intermediară cea mai periculoasă a arsenicului și mai mult dintr-o formă care poate fi eliminată mai ușor din corp. Practic, organismul lor a devenit mai eficient în a neutraliza efectele toxice.
Această diferență nu este întâmplătoare. Studiile realizate de echipe de la Uppsala University au identificat variații genetice în apropierea genei AS3MT, esențială pentru procesarea arsenicului în organism.
Mai simplu spus: anumite persoane aveau, genetic, o capacitate mai bună de a face față arsenicului. Iar de-a lungul generațiilor, acești indivizi au avut șanse mai mari de supraviețuire și transmitere a genelor.
Selecția naturală, în acțiune pe termen lung
Cazul din Anzi este un exemplu foarte clar de natural selection în acțiune. Nu peste noapte, nu spectaculos, ci lent, pe parcursul a mii de ani.
Populația din San Antonio de los Cobres locuiește în zonă de aproximativ 7.000 de ani. În tot acest timp, expunerea constantă la arsenic a funcționat ca un filtru biologic: cei care nu puteau face față toxinelor aveau șanse mai mici de supraviețuire, în timp ce cei adaptați au transmis mai departe trăsăturile avantajoase.
Rezultatul? O comunitate care, astăzi, procesează arsenicul mai eficient decât alte populații umane.
Descoperirea, publicată în revista Molecular Biology and Evolution, ar putea avea implicații mai largi. Nu doar pentru înțelegerea evoluției umane, ci și pentru studierea modului în care organismul poate răspunde la factori de mediu extremi.
Pe scurt, nu doar că oamenii se adaptează la mediu, uneori, o fac în moduri pe care abia acum începem să le înțelegem.