30 apr. 2025 | 01:57

Războiul tarifar declanșat de Donald Trump întunecă perspectivele economice pentru România. Guvernul de la București, avertizat clar să ia măsuri urgente

BANI
Războiul tarifar declanșat de Donald Trump întunecă perspectivele economice pentru România. Guvernul de la București, avertizat clar să ia măsuri urgente
Războiul tarifar declanșat de Donald Trump poate afecta România

În războiul comercial actual, România ar putea fi una dintre victimele colaterale. Pentru țara noastră a crescut riscul de recesiune, din cauza problemelor economice interne.

Guvernul de la București este avertizat să ia măsuri cu privire la reducerea deficitului bugetar. Dezechilibrul major dintre veniturile și cheltuielile statului ne vulnerabilizează în acest război comercial global.

Conform Agenției Moody’s Analytics, citată de Reuters, războiul comercial afectează negativ perspectivele de creștere în Republica Cehă, România și Ungaria.

România are unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană

Deficitele bugetare din Polonia și România ating cele mai înalte niveluri din UE”, notează Reuters.

De asemenea, sursa citată notează că România ar trebui să ia măsuri „foarte urgent” pentru a accelera reducerile bugetare.

Se pare că problema majoră a Europei Centrale este spațiul fiscal deosebit de limitat. Acest aspect ne face să fim foarte vulnerabili și expuși riscurilor crescute de a suferi un impact negativ semnificativ în contextul războiului comercial.

„În ciuda exporturilor directe reduse către SUA, Europa Centrală se numără printre regiunile cele mai dependente de comerț ale Uniunii Europene , exporturile de bunuri ca pondere din producție variind de la 75,5% în Slovacia la 39,4% în Polonia – toate peste media UE de 34,2%”, conform sursei citate.

Războiul tarifar are capacitatea de a pune o presiune semnificativă asupra economiei mondiale, avertizează un specialist din cadrul Moody’s Analytics.

„SUA se retrage în izolaționism. Acest lucru pune o presiune uriașă asupra economiei globale și în special asupra țărilor care sunt expuse sistemului comercial global și care s-au bazat pe comerț ca motor al creșterii ”, apreciază Gaurav Ganguly, șeful departamentului de cercetare economică EMEA de la Moody’s Analytics.

România trebuie să facă eforturi pentru a-și reduce deficitul bugetar

Referitor la țara noastră, același expert a spus că, dacă guvernul nu acționează foarte urgent pentru a intensifica consolidarea fiscală, mai ales având în vedere aceste perspective de creștere mult mai sumbre, vom asista la o înrăutățire a deficitului bugetar pentru 2025 și 2026.

Conform calculelor acestuia, deficitul nostru bugetar ar putea ajunge la 8,4% din PIB în acest an și de 7,1% în 2026. De asemenea, expertul amintește faptul că deficitul bugetar al României a atins pragul de 9,3% din PIB, aspect ce îl îngrijorează pe Gaurav Ganguly.

Prin urmare, ​România se află într-un moment de cotitură economică, în fața unui risc real de recesiune alimentat de un deficit bugetar alarmant și de vulnerabilități structurale. În acest context, România riscă să piardă încrederea investitorilor și să se confrunte cu costuri de împrumut mai mari, ceea ce ar putea afecta negativ dezvoltarea economică și accesul la fonduri europene esențiale pentru infrastructură și reforme. Agențiile internaționale avertizează că fără o reducere semnificativă și durabilă a deficitului fiscal, țara ar putea înfrunta presiuni economice și financiare considerabile în următorii ani.

Pentru a evita un astfel de scenariu, este imperativ ca guvernul să adopte măsuri fiscale ferme și să implementeze reforme structurale care să reducă cheltuielile publice și să stimuleze creșterea economică sustenabilă. Doar printr-o gestionare responsabilă și transparentă a finanțelor publice, România poate restabili încrederea investitorilor și poate asigura un viitor economic stabil și prosper pentru cetățenii săi.