Luna ruginește, iar cercetătorii de la NASA și din întreaga lume nu își pot explica acest fenomen, în condițiile în care nu există oxigen și apă propice fenomenului

Deși Luna este cunoscută drept un corp ceresc lipsit de atmosferă și, implicit, de oxigen și apă lichidă, investigațiile științifice recente au adus la lumină existența hematitei, un compus pe bază de fier care presupune oxidare și formarea unui tip de rugină. Această descoperire contrazice așteptările anterioare cu privire la condițiile necesare apariției ruginii și i-a intrigat pe cercetători. Sursa potențială a acestui mister este legată de un set complex de procese chimice și de interacțiuni între particule provenite de pe Pământ, razele solare și praful lunar.

Studiile publicate în revista Science Advances, bazate pe datele colectate de misiunea Chandrayaan-1 a Agenției Spațiale Indiene, au dezvăluit că la poli se găsesc semnale spectrale care corespund hematitei. Aceasta este o formă de oxid de fier ce apare în prezența apei și a oxigenului, ambele aparent inexistente în mediul lunar. Cu toate acestea, ceva pare să ofere planșei selenare atât elementele chimice necesare oxidării, cât și contextul favorabil producerii reacțiilor de ruginire, scri NASA pe blogul agenției spațiale.

O posibilă sursă de oxigen și apă

Primul element care îi intrigă pe oamenii de știință este descoperirea unor urme de oxigen provenit de pe Pământ. Cercetările arată că planeta noastră, împreună cu câmpul său magnetic, formează așa-numitul „magnetotail”, un fel de coadă magnetică în spatele Terrei. Aceasta poate transporta particule de oxigen până pe suprafața lunară, în special în momentele când Luna se află în zona de umbră a Pământului, la faza de Lună plină.

Al doilea aspect esențial constă în existența apei sub diferite forme pe Lună. Deși suprafața lunară este în mare parte uscată, în craterele permanent umbrite s-a confirmat prezența gheții. În plus, s-au detectat mici cantități de molecule de apă în solul lunar, posibil eliberate de impacturile cu particule de praf cosmic. Aceste șocuri pot încălzi porțiunile respective ale scoarței lunare, facilitând reacțiile chimice dintre fier și oxigen. Cu alte cuvinte, deși într-o concentrație infimă, apa și oxigenul ar putea fi transportate sau mobilizate în așa fel încât să favorizeze transformarea fierului în hematită.

Luminița Anghel, dezvăluiri dure despre fiul adoptiv. Îi era frică de el: ”Am trăit un coșmar despre care oamenii nu știu”

Cum păstrezi ceapa verde proaspătă mai mult timp. Trucurile folosite şi în restaurante

Rolul vântului solar și al protecției magnetice a Pământului

Pe de altă parte, cercetătorii subliniază importanța vântului solar – acel flux de particule încărcate, în special hidrogen, care vine de la Soare și bombardează constant atât Pământul, cât și Luna. Hidrogenul este un factor reducător (o substanță care dă electroni), reducând șansele de oxidare a fierului. În mod normal, acest lucru ar opri formarea ruginii pe Lună. Totuși, când Luna intră în magnetotailul Pământului, este protejată în mare măsură de vântul solar, iar ferestrele temporare de „liniște” cosmică permit fierului să se oxideze în prezența oxigenului și a apei.

De asemenea, faptul că s-au găsit urme de hematită mai ales pe fața lunară vizibilă dinspre Pământ confirmă ipoteza că oxigenul ajunge de la Terra. În locurile în care acest flux de oxigen este mai redus sau inexistă – de exemplu, pe partea îndepărtată a Lunii – formarea ruginii se petrece în cantități sensibil mai mici. Astfel, combinația dintre blocarea vântului solar, prezența oxigenului terestru și apa distribuită prin impacturile meteoritice explică, într-o anumită măsură, de ce Luna poate prezenta rugină, deși nu pare să dispună de ingredientele necesare unui asemenea proces.

Zonele marcate în albastru din această imagine compozită, realizată cu instrumentul Moon Mineralogy Mapper (M3) aflat la bordul orbitatorului Chandrayaan-1 al Organizației Indiene pentru Cercetare Spațială, arată concentrarea apei la polii Lunii. Analizând spectrul rocilor din acea regiune, cercetătorii au descoperit urme de hematită, un mineral asociat cu formarea ruginii.
(Foto: ISRONASAJPL-CaltechBrown UniversityUSGS)

Perspective viitoare asupra fenomenului

Cercetătorii consideră că același mecanism ar putea sta la baza formării hematitei și pe alte corpuri cerești lipsite de atmosferă, precum unele asteroizi. Dacă există urme de apă și condiții de impact repetate cu praf cosmic, fierul din acești asteroizi ar putea oxida și forma hematită. Acest model chimic, încă incomplet înțeles, schimbă modul în care oamenii de știință concep reacțiile de la suprafața corpurilor aparent „sterile” din Sistemul Solar.

Pentru a desluși misterele lunare, NASA plănuiește o serie de misiuni către Lună. În cadrul programului Artemis, vor fi trimise noi instrumente științifice, capabile să investigheze cu precizie nivelul apei din craterele întunecate și să analizeze compoziția rocilor în zonele unde a fost depistată hematită. O echipă de la Jet Propulsion Laboratory pregătește, de asemenea, o nouă versiune a instrumentului Moon Mineralogy Mapper (M3), adaptată pentru a studia mai în profunzime modul în care se formează rugina pe suprafața selenară. Rezultatele așteptate ar putea schimba radical înțelegerea noastră despre Lună și despre alte corpuri cosmice fără atmosferă.

Astfel, Luna continuă să surprindă comunitatea științifică prin indicii care contrazic teoria simplistă a unui peisaj complet inactiv. Faptul că ruginește, deși nu are oxigen și apă în cantități semnificative, reprezintă un puzzle științific fascinant, ale cărui piese sunt abia acum puse laolaltă prin eforturi combinate de către agențiile spațiale și universități de pretutindeni. În viitor, aceste studii ar putea lansa întrebări mai mari despre evoluția și dinamica altor lumi, oferind totodată piste valoroase în cursa pentru înțelegerea completă a propriului nostru Sistem Solar.