Funcții pe care utilizatorii Windows 11 le vor înapoi, după ani de nemulțumiri. Ce șanse sunt să li se îndeplinească dorința
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/Cinci-functii-pe-care-utilizatorii-Windows-11-le-cer-inapoi.jpg)
La peste trei ani de la lansarea Windows 11, un număr considerabil de utilizatori continuă să ceară restabilirea unor funcții considerate esențiale.
Cele mai votate solicitări din Feedback Hub, platforma oficială a Microsoft pentru sugestii și nemulțumiri, arată că frustrările legate de lipsa opțiunilor de personalizare nu s-au estompat.
Utilizatorii Windows 11 vor mai multă libertate în personalizarea barei de activități și a meniului Start
Cea mai frecventă cerere este readucerea posibilității de a muta bara de activități pe marginea superioară sau laterală a ecranului. În prezent, aceasta este fixată la baza ecranului, fără nicio opțiune de modificare.
Postarea care solicită această funcție a adunat peste 24.000 de voturi și peste 2.000 de comentarii, dar Microsoft nu a oferit niciun răspuns concret, scrie publicația Bleeping Computer.
A doua cea mai dezbătută problemă vizează secțiunea „Recomandate” din meniul Start. Utilizatorii cer insistent ca această zonă să poată fi complet eliminată, nu doar redusă la o singură linie.
În ciuda opțiunilor introduse recent în Windows 11 versiunea 23H2, care permit reducerea spațiului ocupat de recomandări, nu există nicio opțiune de ascundere totală. Mulți consideră această secțiune inutilă și își exprimă temerea că va deveni un spațiu destinat reclamelor.
Restricțiile de hardware și integrarea forțată a Bing irită utilizatorii
O altă nemulțumire majoră vizează motorul de căutare implicit. În afara Spațiului Economic European, căutările efectuate din bara de Windows sunt redirecționate exclusiv prin Bing și deschise în browserul Edge.
Utilizatorii cer o setare globală care să le permită alegerea motorului de căutare preferat și a browserului implicit, așa cum permit reglementările din UE. Până în prezent, Microsoft nu a dat semne că ar intenționa să extindă această opțiune și în alte regiuni.
De asemenea, cerințele minime de sistem pentru Windows 11 rămân o sursă de nemulțumire, în special pentru utilizatorii care dețin echipamente performante, dar cu procesoare nesuportate oficial.
Mulți se plâng că sisteme capabile sunt excluse artificial, iar această politică ar putea duce la o creștere a deșeurilor electronice, în contextul în care suportul pentru Windows 10 se apropie de sfârșit.
În fine, utilizatorii cer revenirea modului de afișare „never combine” pentru bara de activități, așa cum era disponibil în Windows 10.
Chiar dacă opțiunea a fost reintrodusă parțial, ea este considerată incompletă: etichetele aplicațiilor nu pot fi ascunse, iar comportamentul dinamic al pictogramelor deranjează fluxul vizual.
Rămâne de văzut dacă Microsoft va da curs cererilor, însă nimic nu este exclus într-o piață din ce în ce mai competitivă pe segment.