14 ian. 2023 | 07:55

Microsoft și-a încheiat socotelile cu Windows 7 și 8.1: ce decizie a luat gigantul, de ce

ACTUALITATE
Microsoft și-a încheiat socotelile cu Windows 7 și 8.1: ce decizie a luat gigantul, de ce

Windows 7 a avut o viață lungă și, deși Windows 8 și 8.1 au fost mai puțin populare, există încă mulți utilizatori care nu și-au actualizat computerele la Windows 10 sau 11.

10 ianuarie 2023 marchează sfârșitul oficial al suportului pentru actualizarea de securitate extinsă pentru Windows 7.

Asistența generală s-a încheiat în ianuarie 2020 și, de atunci, actualizările de caracteristici și securitate au fost disponibile oficial doar prin „programe specifice de licențiere în volum pentru Windows 7 Professional, Enterprise, și Professional pentru edițiile Embedded Systems”.

Este timpul să-ți iei „la revedere” de la Windows 7 și Windows 8.1

Chiar dacă programul era exclusiv destinat organizațiilor mari, unii oameni îl foloseau pe computerele personale pentru a evita actualizarea la versiuni mai noi Windows.

Suportul pentru Windows 8 s-a încheiat, la rândul său, în ianuarie 2016, dar Windows 8.1 a continuat să primească actualizări de securitate chiar și după ce asistența generală s-a încheiat, în ianuarie 2018.

Microsoft a explicat, într-un document de asistență, „după aceasta data, acest produs nu va mai primi actualizări de securitate, actualizări non-securitate, remedieri de erori, asistență tehnică sau actualizări de conținut tehnic online.” Compania a început să arate avertismente pentru computerele cu Windows 8.1 încă de anul trecut.

Google intenționează și el să renunțe la suportul pentru Windows 7, 8 și 8.1 în browserul web Chrome aproximativ în același timp, iar majoritatea (dacă nu toate) browserele care folosesc motorul Chromium vor urma exemplul.

Microsoft a confirmat că Edge 109 va fi ultima versiune a browserului său web disponibilă pentru toate cele trei versiuni, iar Vivaldi și Brave Browser își încheie, de asemenea, suportul. Singura excepție majoră este Firefox, deoarece Mozilla nu a decis când și dacă va face asta.

Windows 7, 8 și 8.1 au reprezentat repere semnificative pentru Microsoft și pentru întreaga industrie a computerelor. Windows 7 a remediat multe probleme de la Vista. Windows 8 a venit cu un design prietenos dar, cu care, nu toată lumea a fost de acord.

Dacă încă utilizezi Windows 7 sau 8.1, ar trebui să faci rapid upgrade la Windows 10 sau la Windows 11. Trecerea la Linux poate fi o alternativă, însă există și aici câteva piedici.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele