10 mart. 2023 | 12:55

O nouă aplicație pentru iubitorii de muzică clasică: când se lansează Apple Music Classical

ACTUALITATE
O nouă aplicație pentru iubitorii de muzică clasică: când se lansează Apple Music Classical

Apple a declarat, imediat după ce a cumpărat și închis Primephonic, că intenționează să construiască o aplicație de sine stătătoare pentru muzica clasică.

Compania a anunțat recent că Apple Music Classical va fi disponibil utilizatorilor începând cu data de 28 martie, ca parte a unui abonament Apple Music deja existent.

Apple Music Classical va fi disponibil pe toate iPhone-urile care rulează iOS 15.4 sau o versiune ulterioară. Apple spune că o versiune a aplicației pentru Android „va veni în curând”.

Ce știm despre Apple Music Classical, până acum

Catalogul de muzică va include peste cinci milioane de piese care acoperă atât lansări noi, dar și „capodopere”.

Apple susține că vei putea transmite în flux până la 192 kHz/24 de biți de înaltă rezoluție audio fără pierderi și că „mii” de înregistrări sunt disponibile în modul spatial audio.

Compania a explicat, de asemenea, că o parte din colecția clasică va include „mii” de albume în format exclusiv.

Pe lângă muzică, vei putea răsfoi conținut text, cum ar fi biografii ale compozitorilor, descrieri, dar și ghiduri diverse.

Apple a informat că a reconstruit funcția de căutare din cadrul aplicației special pentru interogări de muzică clasică și că aplicația va oferi peste 700 de liste de redare, toate organizate frumos.

În general, aplicația va semăna destul de mult cu Apple Music, deși o schimbare cheie se referă la înlocuirea fontului, pentru a se face o oarecare diferență între ele, din punct de vedere vizual.

Bara de navigare are doar patru butoane în Apple Music Classical: Ascultați acum, Răsfoiți, Bibliotecă și Căutați, iar comanda rapidă Radio a fost eliminată.

În cele din urmă, nota muzicală de pe pictograma aplicației a fost înlocuită cu o cheie sol.

Apple le permite deja ascultătorilor să precomande aplicația în App Store. După ce ai precomandat, Apple Music Classical se va descărca automat în ziua lansării, atâta timp cât ai selectat actualizarea automată în setările iOS.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele