Zelenski a supraviețuit după cel puțin trei tentative de asasinat în câteva zile, spun rapoarte oficiale

Zelenski a supraviețuit după cel puțin trei tentative de asasinat în câteva zile, spun rapoarte oficiale

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a supraviețuit după trei tentative de asasinat conduse de armata Rusiei, transmite publicația britanică Daily Mail. Două grupuri au fost trimise în Ucraina cu sarcina specială de a-l elimina pe conducătorul ucrainean – grupul Wagner și militarii ceceni. Află în continuare ce a transmis secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Aleksei Danilov.

Zelenski a supraviețuit după cel puțin trei tentative de asasinat

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în urmă cu o săptămână, au existat cel puțin trei tentative de asasinat asupra președintelui Volodimir Zelenski, conduse de militari ruși. Aceștia au fost însă împiedicați de armata ucraineană, transmite publicația Daily Mail.

Astfel, două grupări au fost trimise special în Ucraina cu sarcina de a-l ucide pe liderul țării. Vorbim despre mercenarii din gruparea Wagner şi forţele speciale ale preşedintelui cecen, Ramzan Kadîrov. La dejucarea tentativelor de asasinat au contribuit și informațiile primite de la ofiţerii FSB care se opun războiului.

Potrivit secretarului Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Aleksei Danilov, reprezentanţi ai FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) au oferit informaţii despre cecenii trimişi în Ucraina, care au ajutat la eliminarea grupului.

„Avem informaţii detaliate despre operaţiunea specială care urma să fie pusă în practică nemijlocit de către cecenii lui Kadârov (Ramzan, liderul pro-Kremlin al Ceceniei) privind lichidarea preşedintelui nostru“, a declarat Danilov, într-o intervenţie la postul de televiziune Ukraina-24.

„Pot să vă spun că am primit informaţii despre cecenii trimişi în Ucraina de la reprezentanţi ai FSB care nu au dorit să ia parte la acest război sângeros. Datorită acestui fapt, un grup de elită al lui Kadârov care a venit aici pentru a-l elimina pe preşedintele nostru a fost distrus“, a continuat responsabilul ucrainean.

Citește și: Volodimir Zelenski, discurs pentru Parlamentul European: „Luptăm în continuare! Viața va învinge asupra morții și lumina asupra întunericului“

Grupul Wagner și militarii ceceni au suferit pierderi majore

După cum aminteam în rândurile de mai sus, una dintre tentative a fost condusă de mercenarii din grupul Wagner, susținut de Kremlin, grup cunoscut pentru operațiunile din Orientul Mijlociu, dar și din Mali. În timpul atacului asupra clădirii în care se afla Zelenski, grupul Wagner a suferit pierderi majore, relatează The Times.

Publicația notează că liderii Wagner au fost „alarmați“ de acuratețea informațiilor deținute de armata ucraineană despre operațiune, care a fost anticipată și dejucată. Drept urmare, aproape toți militarii din comandoul Wagner au fost uciși.

Pe de altă parte, militarii ruși și militarii ceceni trimiși de liderul Ramzan Kadârov în sprijinul armatei ruse au eșuat și ei în tentativa de asasinat împotriva președintelui Ucrainei. Un militar cecean care făcea parte dintr-un comando trimis să-l elimine pe Zelenski a fost ucis sâmbăta trecută.

 

Citește și: