WhatsApp, schimbare fără precedent: doar asta nu făceai în aplicație, dar nu știu dacă îți doreai

WhatsApp, schimbare fără precedent: doar asta nu făceai în aplicație, dar nu știu dacă îți doreai

În cazul în care conversațiile tale pe WhatsApp încorporau prea multe cuvinte, gigantul deținut de Mark Zuckerberg vrea să micșoreze semnificativ aportul literelor în discuție și să le rezume la emoticoane, reacții grafice, ca pe Facebook Messenger.

Deja de câteva luni, există zvonuri legate de posibilitatea introducerii în WhatsApp a reacțiilor la mesaje pe care le găsești pe Messenger. Ideea nu este nouă și, într-o oarecare măsură, e previzibilă, având în vedere efortul Meta, ex-Facebook, de a-și centraliza toate serviciile într-o singură direcție. Întâmplarea face că ne apropiem cu pași repezi de materializarea respectivei inițiative.

WhatsApp, mai aproape de Facebook Messenger

Încă de vara trecută, au început să circule zvonuri de reacții la mesaje în WhatsApp. Cei mai mulți le vor asocia pe acestea cu reacțiile din Facebook Messenger, dar sunt disponibile și în Apple iMessage, la o atingere distanță. Ideea este să nu mai fie nevoie să scrii un mesaj când vrei să reacționezi rapid la o imagine, clip video sau rânduri de text primite.

Din datele obținute de WABetaInfo pe marginea subiectului, când vei citi un mesaj, vei avea două meniuri în spatele atingerii acelui mesaj. Dacă îl atingi scurt, îi vei putea asocia emoticoane sau reacții. Dacă ții degetul pe el timp de câteva momente, ajungi la același meniu pe care îl știi și-l cunoști, pentru a-l șterge, copia, înainta la un alt destinatar.

Când asociezi o reacție unui mesaj, aceea va apărea permanent în colțul din dreapta jos al mesajului. Cel mai probabil, dacă vorbim de reacții în grupuri, toate reacțiile vor apărea în același loc. Din câte se pare, lista emoticoanelor de reacție nu poate fi modificată și include un deget în sus în semn de ok, o inimă, o față care râde, o față uimită, una cu o lacrimă pe obraz și două mâini în semn de rugăciune. Acestea din urmă, în mentalul colectiv, au ajuns să aibă mai mult sens de apreciere, recunoștință, semn de respect, decât de rugăciune. Ca referință, în Facebook Messenger îți poți schimba emoticoanele folosite ca reacție.

Citește și: