Voucherele sociale mai întârzie: când vor fi livrate noile tichete de masă, care este scuza

Voucherele sociale mai întârzie: când vor fi livrate noile tichete de masă, care este scuza

În cazul în care te încadrezi pentru tichetele sociale și te așteptai să le primești în luna iunie, cum se menționează și în legea prin care au fost anunțate, s-ar putea să fii dezamăgit.

Vouchere sociale de 250 de lei vor începe să fie distribuite românilor vulnerabili, cu venituri lunare mai mici de 1500 de lei, începând cu luna viitoare, iunie. Din păcate, livrarea lor va continua și în iulie, iar cei care se bazau pe acei bani s-ar putea să mai aibă mult de așteptat. Informația a fost confirmată de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

De ce întârzie tichetele sociale

„Prima tranşă se va derula prin distribuirea acestor vouchere pentru persoanele vulnerabile pe o perioadă cuprinsă între luna iunie şi iulie, dar noi încercăm ca în luna iunie să fie distribuite marea majoritate a acestor vouchere şi ce rămâne în prima parte din luna iulie. Îi asigur pe toţi beneficiarii că îşi vor primi dreptul (până la finalul lunii iulie n.r.), în cel mai rău caz se întâmplă acest lucru.

Avem aproape 3 milioane de vouchere de distribuit, iar acest volum este imens, dar aceasta nu ne scuteşte ca să nu ajungă voucherele în timpul pe care îl avem la dispoziţie, respectiv luna iunie şi iulie. Restul care va rămâne la sfârşit de lună iunie, ne mobilizăm, astfel încât în prima parte a lunii iulie toată lumea să aibă aceste vouchere distribuite, dar şi banii”, a precizat Boloş.

Este important de reținut că nici din momentul în care ai primit cardul la ușă cu voucherele sociale, sunt șanse mari ca acesta să nu aibă bani pe el. Oficialul a explicat că voucherele care se vor distribui până la data de 10 iunie se vor încărca în 2-3 zile, dacă nu 5. Explicația ține de mecanismul specific de plată a banilor, care presupune deschiderea de credite bugetare și apoi viramentul pe care îl fac unitate emitentă.

„Decalajul între data la care e distribuit cardul, să zicem în 10 iunie, încărcăm până în 15 iunie, dar nu aş vrea să avansez termene ci aş vrea să discut încă o dată cu emitenţii de carduri, pentru că munca lor este cea mai grea, aceea de a întocmi ordinele de plată pentru fiecare dintre beneficiarii de pe listă. Dar repet tranşele se vor plăti conform celor stabilite şi anunţate potrivit programului de măsuri economico-sociale”, a mai spus Boloş.

Anunțul lui Marcel Boloș vine la câteva zile după ce directorul Poștei Române a afirmat că voucherele sociale, noile tichete de masă de la stat, vor ajunge la beneficiari în luna august. „Eu nu ştiu ce a declarat directorul Poştei Române, eu ştiu realitatea, şi anume că avem o convenţie încheiată inclusiv cu Poşta Română şi că are acest termen la dispoziţie pe care trebuie să îl respecte, pentru că are o convenţie, termene şi noi îi plătim aceste servicii, deci se va mobiliza astfel încât să îşi respecte convenţia pe care a încheiat-o”, a adăugat șeful MIPE.

Citește și: