Vladimir Putin nu mai vrea pace cu Ucraina. Nu mai există nicio perspectivă în acest sens. Care ar fi, de fapt, scopul final

Vladimir Putin nu mai vrea pace cu Ucraina. Nu mai există nicio perspectivă în acest sens. Care ar fi, de fapt, scopul final

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și-a pierdut interesul pentru o soluție diplomatică a conflictului din Ucraina. În schimb, urmărește un alt scop, arată o analiză Financial Times, care citează surse familiare cu planurile președintelui rus. Deși, inițial, după eșecurile armatei ruse de la începutul războiului, Putin a luat în serios posibilitatea unei reglementări pașnice, acum, nu mai vede perspective în acest sens.

Vladimir Putin și-a pierdut interesul pentru pacea cu Ucraina

Vladimir Putin nu mai face eforturi diplomatice pentru a pune capăt războiului său cu Ucraina. În schimb, cel mai criticat lider al lumii pare să dorească să pună mâna pe cât mai mult teritoriu ucrainean. Președintele, care se gândea serios la un acord de pace cu Ucraina după ce Rusia a suferit eșecuri pe câmpul de luptă, nu mai vede perspective pentru o soluționare. La schimbarea planurilor a contribuit și distrugerea crucișătorului Moskva: l-a înfuriat, au dezvăluit doi interlocutori, pentru FT.

„După scufundarea navei amiral Moskva, el nu pare să arate a câștigător, pentru că a fost un moment umilitor”, a declarat una dintre surse.

Liderul de la Kremlin, acuzat că se încrede „în prostiile pe care le aude la televizor”

Se mai crede că Vladimir Putin ar fi primit opinii distorsionate asupra războiului dus de soldații săi în Ucraina, din cauza rapoartelor comandamentului rus și a informațiilor oferite de televiziunea de stat. Astfel, în conversații, președintele Rusiei ar fi insistat că armata sa nu a lovit civili în timpul asediului uzinei Azovstal din Mariupol.

„Putin crede cu adevărat în prostiile pe care le aude la televizor și vrea să câștige marea bătălie”, a mai spus sursa.

Care este scopul final al Kremlinului

Potrivit ziarului britanic, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în 22 aprilie, Putin a precizat că negocierile de pace s-au blocat, acuzând guvernul de la Kiev că a ridicat un „zid diplomatic”. Totodată, liderul rus a subliniat că acum nu este timpul unei întâlniri față în față cu Volodimir Zelenski. În urma acestor afirmații, negociatorii au concluzionat că acțiunile Moscovei vor avea ca scop cucerirea cât mai multor teritorii ucrainene, și nu să le acorde diplomaților timp să ajungă la un acord de pace.

Rusia vrea cu orice preț Donbasul și sudul Ucrainei

Ministerul rus al Apărării a anunțat, în urmă cu câteva zile, începerea unei noi etape a „operațiunii speciale” în Ucraina. Comandantul Districtului Militar Central, Rustam Minnekaev, a subliniat că scopul este de a stabili controlul asupra Donbasului și sudului Ucrainei, dar și de a oferi un coridor terestru către Crimeea.

Citește și: