VIDEO Noi imagini din The Last of Us, publicate de HBO: ce știm nou despre acest serial

VIDEO Noi imagini din The Last of Us, publicate de HBO: ce știm nou despre acest serial

HBO a lansat primele imagini din  „The Last of Us”, viitoarea adaptare a celebrei francize de jocuri video cu același nume.

Deși destul de scurt, teaserul oferă publicului primele detalii esențiale asupra rolurilor interpretate de Pedro Pascal și Bella Ramsey. Ei vor trebui să-i întruchipeze pe supraviețuitorii post-apocaliptici, Joel și, respectiv, Ellie.

„Toți cei de care mi-a păsat fie au murit, fie m-au părăsit”, se poate auzi Ellie spunând în acest teaser.

„Nu ai idee ce este pierderea, cu adevărat”, răspunde Joel, pe un ton destul de distant.

Ce poți vedea în noul teaser pentru The Last of Us

Imaginile îi prezintă pe Joel și Ellie mergând pe un pod înzăpezit, investigând o ciupercă cu aspect destul de ciudat și,  în general, făcând tot posibilul pentru a supraviețui unor situații cu care nu te întâlnești în fiecare zi, în viața de zi cu zi. De asemenea, spectatorii îl pot vedea, pentru prima dată, pe Nick Offerman în rolul lui Bill, un personaj care formează o alianță bizară cu Joel și Ellie și în jocul video original.

Videoclipul în cauză este unul colectiv, care face trecerea între mai multe seriale care revin pe HBO Max, precum „Succession”, „His Dark Materials”, „Los Espookys” și „Avenue 5”, dar și câteva noi imagini din „The White Lotus” și din seria „The Idol”. „The Last of Us” este ultimua producție prezentată în acest melaj.

Serialul în cauză este creat și produs executiv în colaborare de Craig Mazin și Neil Druckmann, cel din urmă menționat fiind și co-președintele Naughty Dog, studioul de jocuri video din spatele seriei originale. Carolyn Strauss, Evan Wells, Asad Qizilbash, Carter Swan și Rose Lam sunt, de asemenea, producători executivi.

Rămâne de văzut în ce măsură se va ridica la nivelul așteptărilor noul serial HBO. Misiunea adaptării unui joc video este una destul de grea, după cum se știe deja.