Vestea bună a dimineții pentru milioane de români: ce se întâmplă cu vouchere sociale în această săptămână, noile tichete de masă

Vestea bună a dimineții pentru milioane de români: ce se întâmplă cu vouchere sociale în această săptămână, noile tichete de masă

Voucherele sociale reprezintă cea mai nouă formă de ajutor social din partea statului român și, până la finele acestui an, vor facilita un ajutor de 1000 de lei, în patru rate, către românii aflați la ananghie din punct de vedere financiar.

Menite să funcționeze ca un fel de tichete de masă din partea statului român, pentru că pot fi folosite doar pentru achiziția unor alimente de bază și a unor mese calde, voucherele sociale sunt destinate celor care au venituri lunare în România mai mici de 1500 de lei. Nu trebuie completat niciun fel de formular pentru a le primi, iar acestea sunt sub formă de carduri, similare cu cardurile de credit sau cardurile de tichete de masă. Peste 2 milioane de români ar urma să se bucure de acest ajutor, iar foarte mulți români au cheltuit deja prima rată de 250 de lei, din cele patru ce urmează să fie virate din două în două luni.

Voucherele sociale, mai aproape de români

În contextul în care foarte mulți români care sunt convinși că se încadrează pentru vouchere sociale nu le-au primit încă, autoritățile au venit cu o mențiune importantă, prin intermediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Ideea este că toate vor ajunge la români care au nevoie de ajutor financiar până la finele acestei săptămâni.

„Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul acestei săptămâni toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi şi data la care se va finaliza procesul de distribuţie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”, se arată în comunicatul MIPE transmis miercuri AGERPRES.

Banii disponibili pe cardurile de vouchere sociale pot fi folosiți pe parcursul unui întreg an din momentul în care au fost virați. După aceea, vor expira.

„Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distribuirii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordaţi în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. După cum puteţi observa în comunicările noastre săptămânale, toţi cei implicaţi sunt mobilizaţi exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulţumiri”, a declarat Marcel Boloş, potrivit comunicatului citat.