Ucrainenii rămân optimiști. 88% sunt de părere că țara lor va câștiga războiul împotriva Rusiei

Ucrainenii rămân optimiști. 88% sunt de părere că țara lor va câștiga războiul împotriva Rusiei

Ucrainenii rămân optimiști. Aproape 90% dintre aceștia cred că armata va reuși să respingă atacurile Rusiei, potrivit unui sondaj realizat în țara vecină. În vreme ce 93% îl spriină pe șeful statului, Volodimir Zelenski, în lupta contra armatei ruse, doar 5% dintre civili experimentează deznădejdea. Mai multe detalii despre studiu, în continuare.

Ucrainenii rămân optimiști

În țara vecină a fost realizat un sondaj cu privire la invazia rusă asupra Ucrainei, iar aproximativ 90% dintre cei care au participat sunt convinși că armata țării va respinge atacurile Kremlinului. Totodată, numărul celor care cred că Ucraina va ieși învingătoare este în creștere, notează agenția de știri ucraineană Unian.

Sondajul a fost efectuat de Grupul Sociologig „Rating“, pe data de 1 martie, potrivit sursei citate. Studiul arată că aproape 90% dintre repondenți simt speranță când se gândesc la situația Ucrainei, în vreme ce doar 5% dintre ucrainenii care au participat la sondaj experimentează dezamăgire.

Comparativ cu vremurile de dinainte de război, ponderea celor care simt speranță s-a triplat. Nivelul record de speranță a fost consemnat în aproape toate regiunile Ucrainei.

„88% dintre repondenți cred că Ucraina va fi în măsură să respingă atacurile Rusiei. Aceste cifre cresc aproape în fiecare zi. Doar 10% nu au azi o asemenea încredere. Credință în victorie în toate regiunile țării“, este concluzia studiului citat de Unian.

Citește și: LIVE Război în Ucraina, ziua a șaptea. Bombardamentele din Harkov au ucis 21 de oameni

88% sunt de părere că țara lor va câștiga războiul

Credința în victoria Ucrainei asupra Rusiei predomină în toate regiunile țării. În plus, potrivit sondajului, 93% îl spriină pe șeful statului, Volodimir Zelenski, în activitatea sa de apărare a țării.

„98% dintre cei intervievați susțin activitatea forțelor armate ucrainene, 93% îl spriină pe șeful statului, Volodimir Zelenski, iar 84% sunt de acord cu acțiunile întreprinse de autoritățile locale“, mai arată studiul cu pricina.

De asemenea, 80% dintre repondenți au declarat că sunt pregătiți să apere integritatea teritorială a Ucrainei cu armele în mână.

Comparativ cu vremurile de dinainte de război, această cifră a crescut semnificativ (era de 59% în 2020). Cel mai înalt nivel de pregătire se observă în Vest și în Centru, fiind puțin mai scăzută în Sud și în Est. Totuși, chiar și în regiunile din Sud-Est, disponibilitatea de a lupta pentru Patria Mamă este extrem de mare (aproape 80% în Sud și aproape 60% în Est), potrivit datelor.

În plus, sprijinul pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO este cel mai mare din istoria sondajelor țării: 86% susțin aderarea la UE și 76% susțin aderarea la NATO.

Citește și: