Treci granița și poți rămâne fără carnet, pentru greșeli ”banale”: reguli de circulație în Grecia, Italia, Spania

Treci granița și poți rămâne fără carnet, pentru greșeli ”banale”: reguli de circulație în Grecia, Italia, Spania

Anumite gesturi care în România sunt tolerate de poliție și considerate banale pentru șoferii români, în alte state din UE sunt considerate o crimă, iar sancțiunile sunt dintre cele mai drastice.

Dacă te-ai hotărât să îți faci un concediu în afara țării cu mașina, ar fi bine ca înainte de a porni la drum să verifici cu strictețe regulile de circulație valabile în țările în care urmează să ajungi.

Grecia

Un exemplu concret este faptul că grecii nu accepta ca șoferii să arunce gunoaie pe geamul mașinii, iar o țigară aprinsă ”scăpată” pe drum te poate lăsa fără permisul de conducere. Sancțiunile sunt extrem de dure în astfel de situații, tocmai pentru că Grecia încearcă pe toate căile să evite incendiile de vegetație.

Abaterile se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile, potrivit mae.ro.

De asemenea, utilizarea pentru deplasare a benziilor de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

Tot în Grecia, depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancționează cu amendă de 350 euro și ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile. În timp ce nerespectarea culorii roșii a semaforului se sancționează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

Austria

În Austria, poți rămâne fără mașină dacă nu ai bani să plătești amenda dată de poliția rutieră.

În cazul în care nu poți achita amenda pe loc sau refuzi plata, poliţistul poate încasa direct o sumă ce reprezintă o garanţie sau poate ridica diverse bunuri tot ca şi garanţie, amenda urmând sa fie stabilită de către autoritatea administrativă locală, ulterior.

Cetăţeanul străin căruia i s-a ridicat o garanţie, are la dispoziţie 3 luni pentru a se prezenta la unitatea administrativ teritorială, pe raza căreia a comis contravenţia, pentru a achita contravaloarea sancţiunii şi a recupera garanţia sau pentru a contesta măsura. În caz contrar, bunurile ridicate sunt scoase la licitaţie şi astfel se recuperează valoarea sancţiunii. Pentru încălcări grave ale regimului rutier garanţia poate fi chiar autoturismul cu care se deplasa contravenientul.

Există şi situaţia în care poliţistul poate lua măsura conducerii contravenientului la sediul poliţiei unde sunt întocmite documentele necesare prezentării acestuia în faţa judecătorului de serviciu. Acesta decide asupra cuantumului sancţiunii şi în cazul în care suma nu poate fi achitată, aceasta este transformată în închisoare contravenţională, potrivit mae.ro.

Italia

Persoanele care vor fi oprite în trafic cu o mașină cu numere străine și nu vor demonstra că sunt rezidente de mai puțin de 60 de zile în Italia, vor fi sancționate cu amendă începând cu 712 de euro până la 2.848 euro, ridicarea documentului de circulație și sechestru administrativ.

Mașina va fi depusă într-un depozit judiciar pentru o perioadă de maxim 180 de zile, timp în care trebuie plătită amenda, înmatriculată mașina sau făcute documentele de expatriere; în caz contrar, vor fi aplicate măsuri accesorii, inclusiv confiscarea bunului.

Sistemul permiselor de conducere auto în Italia este pe bază de puncte. Fiecărui permis de conducere îi sunt alocate inițial 20 de puncte, care se diminuează în cazul încălcării regulilor de circulație.

În Italia este obligatoriu ca farurile să fie aprinse în permanenţă.

Spania

Dacă ai ales Spania ca destinație de vacanță, trebuie să ai grijă să nu depășești limitele de viteză impuse de autorități.

Pentru descurajarea vitezei pe șosele, autoritățile au instalate un număr semnificativ de radare fixe și mobile pe toate categoriile de drumuri, inclusiv autostrăzi, precum și alte echipamente de supraveghere și reducere a vitezei (camere video, benzi sonore, semafoare cu control de viteză etc.).

Depășirea limitelor de viteză se sancționează prin aplicarea unor amenzi între 100 și 600 EUR și, în cazuri grave, suspendarea permisului de conducere.

Parcarea în locuri neautorizate se sancționează cu amendă și ridicarea autovehiculului. Recuperarea se face numai cu prezentarea în original a documentelor de proprietate asupra autovehiculului, plata unei amenzi și a taxei de depozitare a mașinii, iar taxele nu sunt mici deloc.

Citește și: