07 dec. 2022 | 08:28

Toți românii cu salariul minim pe economie trebuie să știe, este un calcul simplu: cât de săraci sunt de fapt

ACTUALITATE
Toți românii cu salariul minim pe economie trebuie să știe, este un calcul simplu: cât de săraci sunt de fapt

Românii nu se mai descurcă cu banii sub nicio formă și, deși salariul minim ar trebui raport la coșul minim de consum pentru un trai decent, cele două nu mai au nicio legătură, demult.

Până în 2003, salariul minim pe economie era raportat la coșul minim de consum. Acesta a fost definit prin lege, iar scumpirile pentru produsele de bază din el stabileau cât de mare sau de mică este majorarea pentru milioanele de români nevoite să supraviețuiască din coșul minim. Din 2023, salariul minim pe economie va fi majorat la 3000 de lei, dar în spatele acestei decizii nu există niciun fel de calcul logic. Valoarea nu acoperă coșul zilnic, nu compensează inflația, scumpirile la energie, carburant sau orice altceva, după cum a atras atenția președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.

Salariul minim pe economie și coșul minim de consum

„Decenţa e la salariul mediu pe economie. Subzistenţa e la salariul minim pe economie! Din păcate, astăzi, salariul minim nu mai este raportat la coşul minim de consum aşa cum se întâmpla până în 2003, în ţara noastră. Aşa ne-am trezit că salariul minim este determinat după bunul plac al politicianului de atunci şi până acum. Niciun partid politic nu a vrut să repare asta.

BNS a luptat să schimbe acest lucru! Comisia Europeană a identificat, însă, absenţa unui mecanism transparent pentru a determina valoarea salariului minim. În ultimii trei ani, am avut trei formule de calcul diferite pentru salariul minim. Iar în 2023 vom avea un salariu minim brut de 3.000 de lei, valoare la care s-a ajuns fără nicio formulă de calcul”, susţine Costin, conform unei postări pe pagina de Facebook a BNS.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele