Top 5 destinații turistice, în România: unde poți merge vara asta chiar dacă nu ai salariu de demnitar

Top 5 destinații turistice, în România: unde poți merge vara asta chiar dacă nu ai salariu de demnitar

România e o țară frumoasă. N-o zicem numai noi, românii, ci și străinii care se încumetă să ne viziteze.

Dincolo de miturile și legendele cu vampiri, se poate spune că prețurile mici, practicate la noi, atrag fel de fel de turiști, din alte țări.

Știu ce-ai să spui: „păi, bine, dar străinii au mai mulți bani ca noi, iar pentru noi tot scump este, oricât de ieftin ar fi pentru ei”. Am să-ți dau dreptate, însă numai parțial.

În realitate, dacă ai un venit cât de cât stabil, știi cum să-ți calculezi banii și, mai ales, ce să alegi, ai toate șansele să poți beneficia de o vacanță așa cum o meriți.

Acestea fiind spuse, am să-ți povestesc despre câteva locuri pe care le-am vizitat, în ultimii doi ani, care nu mi-au golit chiar atât de mult portofelul.

Destinații turistice, din România, unde poți merge fără să fii neaparat bogat

Știm cu toții, banii sunt puțini, salariile consumate de facturi la electricitate și la gaze, drept pentru care rămân prea puțini bani destinați relaxării. În mod evident, relaxarea este importantă și nu ar trebui neglijată, iar asta dintr-un motiv foarte simplu: dacă nu ești odihnit, nu vei mai mai da atâta randament la muncă. Și când nu dai randament, nu iei bani. Oare ce se întâmplă atunci când nu iei bani? Nu plătești factura la electricitate sau la gaze.

În concluzie, relaxarea poate fi privită ca un fel de bază a piramidei lui Maslow, în acest context.

Lăsând ironiile deoparte, e momentul să vedem care sunt destinațiile turistice care nu te sărăcesc instant.

Corbu sau Vadu, aproape sălbatice

Pentru că tot e vară, soare și caniculă, am să încep cu Marea Neagră. Cu toții știm că în Mamaia și Vama Veche trebuie, mai nou, să ai salariu de bugetar (de lux) pentru a putea să te cazezi sau să mănânci. În schimb, Vadu și Corbu sunt două stațiuni din care te mai poți întoarce cu bani de-un plin de benzină, dacă știi cum să te organizezi corespunzător.

Din start, e important de știut că te poți caza în cort, însă numai în camping, conform legii (deci, nu pe plajă: în caz contrar, poți lua amendă), iar mâncarea ți-o poți achiziționa de la supermarket, cu vizite scurte pe la cherhananele din zonă care, ce-i drept, nu sunt neaparat cele mai ieftine dar trebuie încercate, măcar o singură dată, pentru farmecul experienței.

În aceste două stațiuni poți ajunge numai cu mașina, din păcate.

Dobrogea, străvechiul tărâm

Ne îndreptăm un pic mai spre vest și ajungem în Dobrogea, mai exact în Munții Măcinului, unde poți să te cațări pe vârful Țuțuiatu, cel mai înalt din acești antici munți. Tot în Dobrogea poți vedea, în mai-iunie, rezervația de bujori, portul pescăresc de la Sarichioi, portul de la Jurilovca, însă și cetățile Argamum și Enisala.

Din nou, accesul în zona Dobrogei se face exclusiv cu mașina.

Țara Luanei și Babele de la Ulmet

Ambele destinații se găsesc în județul Buzău, la vreo câteva zeci de kilometri de municipiu. Traseul tău va trebui să înceapă neaparat în Țara Luanei, traseu montan care începe din satul Nucu. De aici, vei merge pe un drum de țară până când vei da de o poiană de o frumusețe covârșitoare, ca mai apoi să vizitezi toate schiturile monahale din zonă. Iar când zic „schituri”, mă refer negreșit la chilii săpate în piatră, în vârf de deal. Ele nu trebuie privite din punct de vedere religios. Nu musai, cel puțin.

Tot aici, în zonă, vei putea vedea Babele de la Ulmet sau Trovanții (pietrele vii de la Buzău). Acestea se află pe un vârf de deal, iar de acolo ți se întinde în fața ochilor frumusețea naturală a munților și dealurilor din împrejurimi.

Până la Buzău, poți ajunge relaxat cu microbuzul sau trenul, însă de acolo va trebui să închiriezi o mașină, pentru că transportul în comun încetează să mai existe imediat ce ai ieșit din oraș.

De asemenea, dacă nu ai mașină și vrei, totuși, să nu-ți fracturezi drumul, poți verifica dacă există excursii organizate în această zonă; sigur vei găsit una-două variante, din localitatea ta, ori dintr-una apropiată.

Cetațile Rupea și Feldioara, perle ale istoriei transilvănene

Din Buzău luăm calea nordului și trecem de Brașov, pe drumul ce duce spre Odorheiu Secuiesc, nu înainte de a ajunge în vechile sate săsești. Aici vei putea vizita Cetatea Rupea, dar și Cetatea Feldioara, ambele amplasate pe dealuri semețe și cu o istorie bogată în spate.

Se poate ajunge cu mașina.

Județul Harghita, o destinație turistică de la nord la sud și de la est la vest

În mod evident, aici aș fi putut să fiu mai specifică de atât, însă voi detalia în cele ce urmează. Am ales să vorbesc, în cadrul acestui segment, despre un județ întreg pentru că în oricare parte a Harghitei te-ai afla, ai ce vedea, fără niciun pic de exagerare, oricât de greu ar fi de crezut.

În primul tând, îți recomand să vizitezi micul oraș Odorheiu Secuiesc, dacă ai nevoie liniște, dar și de un pic de istorie. Nu rata Muzeul de Fotografie Kováts, unic în țara noastră.

Dincolo de Odorheiu Secuiesc, la mică distanță, se află Mini Transilvania, un muzeu al castelelor în miniatură, însă și o colecție impresionantă de porți tradiționale secuiești.

Aflat aici, în această parte de țară, vei avea ocazia să faci nenumărate drumeții pe munte, la alegere. Cu alte cuvinte, nu e necesar să îți menționez vreun traseu anume, de vreme ce sunt atât de multe. Atenție, totuși, la urși!

Excursia în Haghita se poate încheia la granița cu județul Bacău, mai exact la Ghimeș, unde niște oameni cu viziuni largi au amenajat singura pârtie de bob de vară din țară. Locul poartă numele de SkiGyimes, iar aici poți experimenta adrenalina, în forma ei cea mai pură, experiența ajutându-te să-ți vindeci frica de viteză și înălțime, în caz că suferi de așa ceva.

În concluzie, așa cum spuneam la începutul acestui articol, orice ai alege, verifică întâi prețurile pe internet, eventual citește și păreri de la alți utilizatori care au trecut prin acele locuri, ca să nu ai surprize. Nu de alta, însă din experiență îți zic că „surprizele” costă întotdeauna bani, iar scopul tău este, până la urmă, să te distrezi fără să dai faliment.