SUA oferă cel mai mare ajutor economic și militar de până acum Ucrainei. Gestul Americii ar putea schimba soarta Kievului

SUA oferă cel mai mare ajutor economic și militar de până acum Ucrainei. Gestul Americii ar putea schimba soarta Kievului

Congresul american a aprobat cel mai mare ajutor militar și economic de până acum pentru Ucraina. Pachetul valorează 40 de miliarde de dolari. Proiectul de lege a fost trimis la Casa Albă, pentru a fi semnat de președintele Joe Biden, în contextul în care Washingtonul se grăbește să mențină un flux constant de asistență militară Ucrainei.

SUA sprijină masiv Ucraina

Senatul SUA a dat undă verde, joi seară, cu o largă majoritate a celor două partide, unui pachet de sprijin de aproximativ 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Votul final a fost de 86-11, iar proiectul de lege va merge acum la președintele Joe Biden. Liderul de la Casa Albă urmează să-l semneze.

A anunțat cel mai mare ajutor economic și militar de până acum

Ajutorul SUA oferit Ucrainei va fi de natură militară (arme și muniții, nu și trupe), economic, dar și umanitar. Analiștii militari susțin că acest pachet masiv ar putea schimba complet fața războiului din Ucraina. Proiectul de lege include o cheltuială uriașă de asistență militară și securitate, împreună cu finanțare pentru nevoile economice și umanitare tot mai mari.

„Acesta este un pachet mare și va acoperi cerințele mari ale ucrainenilor în lupta pentru supraviețuire”, a spus liderul majorității democratice din Senat, Chuck Schumer.

„Prin adoptarea acestui ajutor de urgență, Senatul poate acum spune poporului ucrainean: ajutorul e pe drum. Adevăratul ajutor. Ajutorul semnificativ. Ajutorul care poate asigura victoria ucrainenilor”, a adăugat Schumer.

Pachetul „va răspunde nevoilor poporului”

Înainte de vot, Schumer a transmis că Senatul „își va respecta promisiunea de a fi alături de poporul ucrainean”. Despre ajutorul militar, economic și umanitar, în valoare de 40 de miliarde de dolari, liderul majorității democratice a explicat că „va răspunde nevoilor mari ale poporului ucrainean, care luptă pentru supraviețuirea sa”.

„În timp ce majoritatea senatorilor din ambele partide doresc ca acest pachet să fie realizat, este îngrijorător să vedem un cerc tot mai mare de republicani din Senat care se opun cu mândrie finanțării ucrainene. În urmă cu două zile, 11 republicani au votat împotriva simplei dezbateri a acestei legislații”, a dezvăluit oficialul american.

Apel făcut de un oficial american

Potrivit lui Chuck Schumer, este vital ca toată lumea să ajute Ucraina, deoarece „dușmanii noștri urmăresc ceea ce facem în acest moment. Ce credeți că vor concluziona dacă vor începe să vadă că tot mai mulți senatori americani se opun ajutorului acordat democrațiilor atacate de autoritarism? Adversarii noștri ar putea concluziona că suntem divizați, ar putea concluziona că ne lipsește un scop”.

Citește și: