Sonic the Hedgehog 2 ar putea fi ultimul film pentru Jim Carrey: ce a declarat actorul

Sonic the Hedgehog 2 ar putea fi ultimul film pentru Jim Carrey: ce a declarat actorul

Jim Carrey le dă fanilor săi o veste proastă. Conform unei declarații recente, „Sonic the Hedgehog 2” ar putea fi ultimul film în care va juca.

Jim Carrey a declarat că are intenția să se retragă, imediat după lansarea „Sonic the Hedgehog 2”. Filmul, care va ajunge în cinematografele din SUA pe 8 aprilie 2022, este o continuare a succesului din 2020, care a avut premiera pe 14 februarie, tocmai la timp pentru a deveni unul dintre cele mai de succes filme ale anului, înainte ca blocajele cauzate de COVID-19 să forțeze cinematografele să se închidă.

Noul film îi va avea în distribuție, de asemenea, pe Ben Schwartz în rolul ariciului, pe James Marsden în rolul tovarășului lui Tom Wachowski, pe Colleen O’ Shaughnessey în rolul Tails, dar și pe Idris Elba în rolul Knuckles.

„Sonic the Hedgehog” a reprezentat primul mare film de la Hollywood în care a jucat Jim Carrey, după „Dumb and Dumber 2”, în 2014.

Jim Carrey nu mai vrea să mai fie actor: „Am făcut destule”

Într-un interviu acordat Access Hollywood, Carrey a anunțat că are intenția să se „pensioneze” imediat după „Sonic the Hedgehog 2”. Cu toate astea, trebuie menționat că nici măcar actorul nu pare prea sigur că acest lucru se va întâmpla. Așadar, rămâne de văzut dacă anunțul va deveni, în cele din urmă, realitate.

„Ei bine, mă retrag. Da… probabil… vorbesc destul de serios. Totul depinde de ce mi se va oferi, pe viitor, și dacă va prezenta interes pentru mine, totuși. S-ar putea să-mi continui drumul dar am nevoie, în mod cert, de o pauză, în acest moment. Îmi place foarte mult viața mea liniștită de acum. (…) Am destul. Am făcut destule. Consider că e suficient”, a declarat Jim Carrey.

Până una-alta, indiferent dacă va fi, sau nu, ultimul film în care îl vom putea vedea pe Jim jucând, „Sonic the Hedgehog 2” se va lansa în data de 8 aprilie 2022, în cinematografele din întreaga lume.