Sezonul 2, din The Afterparty, gata de lansare: ce actori se întorc

Sezonul 2, din The Afterparty, gata de lansare: ce actori se întorc

Creatorii Phil Lord și Christopher Miller au confirmat că mai mulți membri ai distribuției din sezonul 1 vor reveni pentru sezonul 2 din „The Afterparty”, serialul de comedie de la Apple TV+ ce s-a dovedit a fi un real succes în rândul publicului.

Serialul a fost lansat în ianuarie 2022 și a avut parte de recenzii foarte bune, atunci când vorbim despre scenariu, dar și despre intepretarea actorilor care joacă în film. Inedit este că, în fiecare episod, avem parte de un stil diferit regizoral. Dezvoltat inițial de Lord și Miller ca lungmetraj, „The Afterparty” a fost ulterior transformat într-un serial de televiziune; ba chiar, pe 2 martie, a primit și vestea cea bună: va exista o continuare.

„The Afterparty” se concentrează pe un grup de foști colegi de clasă care participă la reuniunea de la terminarea liceului, unde se și reîntâlnesc cu vechile iubiri adolescentine.

În momentul în care toată lumea se mută la o petrecere de după reuniune, la conacul vedetei pop Xavier (Dave Franco), gazda este găsită moartă lângă o stâncă.

Fiecare episod din „The Afterparty” este scris și filmat pentru a se potrivi unui anumit gen de film. Spre exemplu, episodul care se concentrează pe personajul interpretat de Ike Barinholtz, Brett, un bărbat recent despărțit, dar și un tată iubitor, se derulează ca un film de acțiune în stilul „Fast & Furious”. Un alt episod, centrat pe povestea lui Yasper (Ben Schwartz), este filmat în stilul unui musical optimist.

Cine va reveni în sezonul al doilea din „The Afterparty”

Lord și Miller au dezvăluit că mai mulți membri ai distribuției se vor întoarce pentru sezonul 2  din „The Afterparty”. Până acum, Haddish a fost anunțat că va reveni în rolul detectivului Danner, în sezonul 2. De asemenea, se pare că Aniq, rol interpretat de Sam Richardson, are șanse reale de a se întoarce film, deși nu este clar acest lucru, de vreme ce informația nu a fost confirmată.

Un trailer neoficial poate fi văzut aici:

Citește și: