Secretele maestrului Radu Beligan, de la „agent britanic” și „mason”, la membru PCR de nădejde și de nevoie

ACTUALITATE
Secretele maestrului Radu Beligan, de la „agent britanic” și „mason”, la membru PCR de nădejde și de nevoie
18 sept. 2022 | 06:44

Secretele maestrului Radu Beligan au ieșit la suprafață, iar acestea îl pun pe marele actor în poziții de „agent britanic” sau „mason”. Află cine i-a adus aceste acuzații unuia dintre cei mai cunsocuți actori români.

Anumite persoane din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au afirmat că în trecut, actorul român a intrat în atenția Securității din România. În perioada comunismului, așa cum reiese din documentele arhivate ale anului 1948, Siguranța Statului a deschis un dosar de urmărire în care actorul era cel vizat.

Radu Beligan era suspectat că ar fi fost membrul unei loji masonice, precum și un agent al serviciilor secrete britanice. După ce ancheta de amploare a luat sfârșit, s-a decis ca actorul să nu fie condamnat. Doi ani mai târziu, acesta devine membru al Partidului Muncitoresc Român, iar mai apoi al Partidului Comunist Român, fiind membru până în anul 1988. De asemenea, el a fost și deputat al Marii Adunări Naționale în perioada 1961 – 1975.

Cel care urma să devină un mare nume al scenelor românești se naște în data de 14 decembrie 1918 în Galbeni, județul Bacăul. A avut o carieră fulminantă, fiind actor pe scenele de teatru, cinematografie, televiziune și radio. Este cunoscut faptul că avea origine greacă după mamă, iar pe linia paternă era urmaș al unui dintre frații lui Ion Creangă.

Radu Beligan alaturi de Marin Moraru si Gheorghe Dinica

Radu Beligan alături de Marin Moraru și Gheorghe Dinica în spectacolul „Take, Ianke şi Cadîr” bazat pe textul lui Victor Ion Popa şi regizat de Grigore Gonţa în 2001

Secretele lui Radu Beligan pe care Securitatea credea că le ascunde

În anul 2004, Radu Beligan devine membru de onoare al Academiei Române, iar șapte ani mai târziu primește o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013, Radu Beligan este inclus în Cartea Recordurilor ca fiind actorul cel mai longeviv aflat încă în activitate pe scena de teatru.

De-a lungul celor șapte decenii de activitate, Radu Beligan interpretează roluri celebre ale celor mai cunoscuți dramaturgi români și nu numai precum Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan şi universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

Celebrul actor se stinge din viață în data de 20 iulie 2016 pe patul de spital, fiind internat la Spitalul Elias din București, suferind un stop cardio-respirator. În continuare, ca mulți alți artiști care au încetat din viață, rămâne în memoria colectivă a românilor.