Se dau bani de la stat, 500 de lei pentru acești români: cine sunt ”privilegiați”, la ce se pot folosi banii

Se dau bani de la stat, 500 de lei pentru acești români: cine sunt ”privilegiați”, la ce se pot folosi banii

Autoritățile române încearcă din nou să întindă o mână de ajutor românilor cu probleme financiare. De această dată este vorba de un ajutor financiar de 500 de lei pentru familiile care au copii la școală și nu se descurcă cu cheltuielile aferente rechizitelor, dar și hainelor.

Nu mai puțin de 500 de lei vor fi primiți de către românii cu venituri mici din România care au copii la școală. Este însă foarte important de reținut că banii nu pot fi folosiți decât pentru rechizite și haine, pentru nimic altceva, precum mâncare.La fel de relevant este că cererile pentru acordarea stimulentului educațional trebuie depuse la școli până la data de 10 septembrie. Nu este relevant dacă ai primit și anul trecut acest ajutor sau e prima oară când beneficiezi de el.

Cum primești 500 de lei de la stat

Cei 500 de lei vor intra pe card, în cazul elevilor care au deja cardul. Ceilalți vor primi și suportul electronic premergător viramentului efectiv. În ceea ce privește condițiile de acordare, acestea sunt următoarele:

  • copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, adică 298 lei (venitul minim garantat pentru persoana singură este 149 de lei);
  • elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de cel mult 50% din salariul de bază minim brut pe țară, adică 1.275 de lei (salariul minim brut pe țară este 2.550 de lei).

Ajutorul de 500 de lei se acordă la cererea unuia dintre părinții elevului, pe baza cererii, însoțită de adeverință de venit de la locul de muncă. Cei care au deja un card, trebuie de asemenea să depună cerere. Ca un detaliu de fond, documentul trebuie semnat de același părinte care a depus cererea și pentru anul anterior școlar.