Reuters: Rusia va relua livrările de gaze către Europa, dar la un volum mai mic

Reuters: Rusia va relua livrările de gaze către Europa, dar la un volum mai mic

Gazprom a anunțat că oprește, luni, 11 iulie, livrările de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1, principalul gazoduct care transportă gazele rusești până în Germania. Motivul invocat de companie reprezintă „lucrările de mentenanță”, programate 10 zile, în perioada 11-21 iulie. Însă, din cauza războiului din Ucraina, guvernele europene sunt îngrijorate că sistarea ar putea dura mai mult.

Rusia ia noi decizii

Update 19 iulie, ora 20.38. Livrările de gaze ruseşti către Europa, prin conducta Nord Stream 1, ar urma să fie reluate, joi, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă (programate pentru 10 zile), au precizat două surse din apropierea acestui dosar. Gazoductul este aşteptat să reia operaţiunile la timp, dar la o capacitate mai mică, adică în jur de 160 milioane metri cubi pe zi, relatează Reuters.

Anterior, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a declarat că UE nu se aşteaptă la reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1 după efectuarea lucrărilor de mentenanţă: „Plecăm de la ipoteza că nu va fi repus în funcţiune”.

Știrea inițială: Trebuie menționat că prin Nord Stream 1 sunt transportate anual, pe sub Marea Baltică, 55 de miliarde de metri cubi de gaze rusești până în Germania. Luna trecută, Rusia a redus cu 40% livrările de gaze către Germania prin Nord Stream, cauza fiind lipsa compresoarelor de la Siemens necesare asigurării unui volum de 167 de milioane de metri cub de gaz/zi. Canada a anunțat deja că va returna Germaniei turbinele ruseşti ale gazoductului Nord Stream 1, decizie care a dezamăgit profund Ucraina.

„Canada va acorda Siemens Canada un permis revocabil şi de o durată limitată pentru a permite revenirea în Germania a turbinelor Nord Stream 1 reparate, ceea ce va sprijini capacitatea Europei de a avea acces la energie fiabilă şi accesibilă în timp ce continuă tranziţia de la petrolul şi gazul ruseşti”, a spus ministrul canadian al Resurselor Naturale, Jonathan Wilkinson,

„În lipsa unei aprovizionări necesare cu gaz natural, economia germană va suferi dificultăţi foarte importante şi germanii înşişi riscă să nu îşi poată încălzi locuinţele la apropierea iernii”, a explicat oficialul de la Ottawa.

Avertisment lansat de Germania

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a avertizat că țara sa trebuie să ia în calcul posibilitatea ca rușii să oprească gazele prin Nord Stream1 pentru o perioadă mai lungă decât cea anunțată inițial, de 10 zile.

„Judecând după tiparul pe care deja îl vedem, nu m-ar suprinde să aflăm că va fi descoperită o nouă problemă tehnică minoră, motiv pentru care ei (n.r. – rușii) nu pot deschide robinetul”, a subliniat Habeck.

În schimb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a respins acuzațiile potrivit cărora Rusia recurge la șantajul energetic la adresa europenilor. Dmitri Pesckov susține că operațiunile de mentenanță sunt un „eveniment programat și obișnuit” și că astfel de reparații nu sunt „inventate”.

Țara care ar putea intra în recesiune

În cazul în care Vladimir Putin ar sista complet livrările de gaze, Germania ar putea intra în recesiune, iar mai multe industrii germane s-ar putea prăbuși complet. Guvernul său a trecut deja la „nivelul de alarmă” al planului de urgență pentru gazele naturale. Reamintim că marele Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble livrările de gaze ruseşti, pe fondul sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.