Românilor „le pute munca”, acuză patronii. Nu mă dau jos din pat pentru 4.000 de lei

Românilor

Patronii din industria ospitalității trag semnalul de alarmă și spun că se confruntă cu o criză fără precedent în privința personalului.

Problemele par să nu se mai sfârșească pentru managerii companiilor din HoReCa. Industria a fost puternic afectată de restricțiile anti-pandemie din ultimii mai bine de doi ani, iar acum au apărut alte provocări. Acelea legate de găsirea forței de muncă.

Așa cum mulți specialiști anticipau încă din perioada pandemiei, mulți bucătari, barmani sau ospătari s-au reprofilat, nefiind mulțumiți să stea acasă cu banii primiți din șomajul tehnic.

Acum, firmele au nevoie din nou de ei, activitatea s-a redeschis, dar personalul nu apare.

Nici primele de instalare de 2.000 de lei nu-i interesează

Patronii spun că au dat anunțuri de angajare, dar nu se prezintă nimeni la interviu, deși salariile pe care le oferă arată destul de bine și în plus unele firme dau și prime de instalare de câteva mii de lei. Practic, candidații par să spună că nici nu se obosesc să coboare din pat pentru 4.000 de lei, cât poate primi lunar un bucătar sau pentru o primă de 1.000 – 2.000 de lei.

În aceste condiții, patronii au ajuns să se întrebe dacă nu cumva românilor nu le place să muncească sau pur și simplu au plecat în alte domenii sau în alte țări din vestul Europei, iar acum nu mai vor să revină la vechile joburi. Nu știm care e adevărul, cert este că firmele riscă să-și restrângă activitatea sau chiar s-o suspende, din cauza acestui deficit acut de forță de muncă!

„Nu se mai prezintă nimeni la interviuri. S-au dus să lucreze sezonier și noi aici am rămas descoperiți. Suntem la limită cu personalul în acest moment. Noi oferim minimul pe economie pentru ospătari, însă veniturile cresc cu bacșișul la ei. În ceea ce privește bucătarii, sunt plătiți cu 3.500-4.000 de lei”, spune patronul unui restaurant din oraș, conform Profit.ro. Vorbim despre o primă de instalare de 2.000 de lei, salariu de 3.000-4.000 de lei pentru un bucătar și cu alți 1.000 – 2.000 de lei în plus pentru un bucătar șef.