17 aug. 2022 | 12:18

România, tigrul economic al Europei? Dacă ne uităm pe hârtii, suntem bogați și fericiți

ACTUALITATE
România, tigrul economic al Europei? Dacă ne uităm pe hârtii, suntem bogați și fericiți

Economia românească arată foarte bine, asta ne indică documentele publicate de instituțiile oficiale ale statului.

Avem o economie națională performantă, chiar și-n vremuri de criză. Institutul Național de Statistică (INS), tocmai a publicat un raport privind evoluția finanțelor țării pe primul trimestru al anului, dar și perspectivele pentru al doilea.

Conform instituției, se pare că ne situăm bine. În prima parte a anului, economia României a crescut cu 5,8%, atât pe seria brută, cât şi pe pe seria ajustată sezonier, prin comparație cu perioada similara a anului trecut. Nici așteptările privind al doilea trimestru nu indică mare pesimism. Mai exact, pentru trimestrul al doilea din 2022, analiștii anticipează o evoluție cu 2,1% raportat la trimestrul anterior.

Pe hârtie, economia noastră arată foarte bine

„În trimestrul al doilea din 2022, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 2,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021 Produsul intern brut s-a majorat cu 5,3%. In semestrul I 2022, comparativ cu semestrul I 2021, Produsul intern brut a crescut cu 5,8%.

De asemenea, potrivit raportului INS, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut, în trimestrul al doilea din 2022, a înregistrat o creştere cu 5,3%. În primul trimestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2021, Produsul intern brut s-a majorat cu 5,8%”, explică INS.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2022 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum nefiind revizuiţi semnificativ faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, publicată în comunicatul de presă nr. 172 din 8 iulie 2022. Astfel, rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au rămas 105,1%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană”, mai ține să transmită instituția.

Referitor la previziunile referitoare la evoluția inflației, ne raportăm la cel mai proaspăt raport al Băncii Naționale, care indică, momentan, o plafonare a scumpirilor la 15%.

Din trimestrul patru al acestui an ar urma să avem parte de o depreciere a inflației în țară, ne mai spune BNR.

„Da, există mai rău de atât, să nu se îndeplinească această prognoză. Bineînţeles că există. (…) România a avut şi inflaţie de 200 – 300%, deci mai rău poate să fie, bineînţeles. Nu ne jucăm cu inflaţia, este o boală foarte periculoasă. Noi zicem că o aducem sub control”, a afirmat Guvernatorul BNR.

Întrebat dacă va veni cea mai grea iarnă din istorie pentru români, Mugur Isărescu a răspuns: „Depinde. Nu avem o viziune neagră asupra viitorului. Avem resurse. Guvernul a dat toate asigurările că stocurile de gaz sunt undeva în apropierea nivelului necesar. Noi ne facem datoria aici să dăm inflaţia în jos şi cu ajutorul dumneavoastră, contează foarte mult şi atmosfera, şi Guvernul îşi va face datoria. Conlucrăm cu Guvernul şi vrem să conlucrăm şi cu dumneavoastră să mărim încrederea în economie şi în viitorul acestei ţări, să trecem şi peste iarna asta. Deocamdată trebuie să trecem peste toamnă”, spunea guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, săptămâna trecută.