01 mart. 2022 | 09:33

România, o rușine în UE, din nou: protecția socială, un dezastru pentru români

ACTUALITATE
România, o rușine în UE, din nou: protecția socială, un dezastru pentru români

România a cheltuit un procent infim pentru protecţia socială. Mai exact, 13,8% din PIB.

În 2020, acest domeniu a fost cel mai important pentru cheltuielile guvernamentale în toate statele membre UE. Cu toate astea, ponderea acestor cheltuieli în PIB variază semnificativ, de la 10,2% în Irlanda la 27,3% în Franţa, potrivit Economica.

Potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), nouă state membre – Franţa (27,3%), Finlanda (25,7%), Italia (25,2%), Austria (22,9%), Belgia (22,7%), Grecia (22,5%), Danemarca (22,4%), Spania (22,1%) şi Luxemburg (20,6%)  au alocat cel puţin 20% din PIB pentru protecţia socială în 2020.

România a cheltuit doar 13,8% din PIB pentru protecția socială, în 2020

La polul opus, Irlanda (10,2%), Malta (12%), Bulgaria (13,1%), Cipru şi Ungaria (ambele cu 13,6%), Letonia (13,5%) şi România (13,8%) au cheltuit mai puţin de 14% din PIB. Aceste procente sunt mult sub media de 22% înregistrată la nivelul Uniunii Europene.

În total, în 2020, totalul cheltuielilor publice în UE s-a situat la 53,1% din PIB. Acest procent a crescut semnificativ faţă de anul precedent (46,5%).

După cheltuielile publice pe protecţia socială (echivalentul a 22% din PIB), pe locul doi s-au situat cheltuielile de sănătate (8% din PIB), apoi serviciile publice generale (6,2% din PIB%), afacerile economice (6,1% din PIB), educaţia (5% din PIB), ordinea şi siguranţa publică (1,8% din PIB).

Cehia şi Austria sunt situate pe primul loc în UE la cheltuielile guvernamentale pentru sănătate. Acest două țări au cheltuit câte 9,2% din PIB. Pe de altă parte, Irlanda şi Polonia au cheltuit fiecare pe sănătate 5,4% din PIB şi România, 5,5% din PIB.

Suedia este pe primul loc în UE când vine vorba de ponderea cheltuielilor cu educaţia în PIB (7,2%), pe ultimele locuri fiind Irlanda (3,1% din PIB), România (3,7% din PIB) şi Bulgaria (4% din PIB).

Protecția socială nu este pentru toți. Aceasta este o normalitate pentru unii, dar sunt țări care nu beneficiază de ea. Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește fără nici o formă de protecție socială.

În contextul pandemiei, țările au fost forțate să își protejeze populația mai bine. Cu toate acestea, 4,1 miliarde de oameni nu beneficiază de aceste drepturi. Protecția socială include accesul la serviciile medicale precum și sprijinul financiar la pensie și în caz de șomaj, maladie, invaliditate, accident de muncă, maternitate.