România, lider la scumpiri: statisticile care îți arată cât de mult au crescut prețurile, de fapt, comparativ cu UE

România, lider la scumpiri: statisticile care îți arată cât de mult au crescut prețurile, de fapt, comparativ cu UE

Traiul pe meleaguri mioritice este mai scump ca niciodată, iar scumpirile alimentate de o creștere accelerată a inflației nu par să se domolească prea curând. În acest scop, nu ajută nici prețurile la energie și carburant, amplificate de o serie de măsuri neinspirate la conducerea țării.

În funcție de timpul pe care l-ai petrecut la piață în ultima lună sau în supermarket, s-ar putea să fi observat că nu mai ai nicio șansă să cumperi ce ai cumpărat acum un an cu aceiași bani. Până și în urmă cu șase luni, discrepanțele sunt fabuloase. Este suficient să încerci să bagi motorină, carburantul care s-a cam dublat în ultimul an.

Cea mai bună referință pentru dezastrul economic din țara noastră este însă inflația, un parametru care, deși există în creștere în fiecare colț al Europei, la noi este un pic mai grav, iar institutul European de Statistică atrage atenția asupra trendului îngrijorător.

Prețurile din România, motiv de îngrijorare

Rata anuală a inflației din România a crescut în aprilie la 11,7%, de la 9,6% în luna martie. Practic, banii tăi din buzunar s-au devalorizat cu mai mult de două procente în câteva săptămâni, iar trendul se va menține. Până la finele anului, vei câștiga semnificativ mai puțin, deși, în aparență, câștigi la fel.

În aprilie, România s-a situat pe locul 6 în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor de consum, se arată în cel mai recent raport Eurostat. Singurele țări cu o inflație mai accelerată decât a noastră sunt Estonia – 19,1%, Lituania – 16,6%, Cehia – 13,2%, Letonia – 13,1% și Bulgaria – 12,1%. La nivelul întregului bloc comunitar, inflația medie a rămas relativ stabilă în acest timp, crescând de la 7,8% până la 8,1%.

Revenind însă la România, țara noastră s-a situat încă din luna martie în rândul celor 10 state membre UE cu cele mai mari creșteri de prețuri. În aprilie, însă, a urcat și mai sus, iar perspectivele pentru mai sunt la fel de pesimiste.

Ca referință, Eurostat calculează rata anuală a inflației ca variație a indicelui armonizat al prețurilor de consum (HICP) într-o lună, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

Citește și: