REVIEW Boo, B*tch, serialul Netflix pentru adolescenți la care se pot uita și adulții plictisiți

REVIEW Boo, B*tch, serialul Netflix pentru adolescenți la care se pot uita și adulții plictisiți

Boo, B*tch este cel mai recent serial de la Netflix, oficial destinat adolescenților, neoficial destinat tuturor adulților plictisiți sau, de ce nu, cu suflet tânăr?

În mod evident, am ales să cenzurez numele, întrucât așa cer normele de bun simț, însă dacă tastezi „boo” pe Netflix, vei găsi exact serialul la care mă refer. În plus, îți voi lăsa și un trailer oficial, la final, imediat după ce termin de vorbit despre acest serial.

Boo, B*tch, serialul Netflix pe care îl vezi integral într-o zi de duminică

Poate că ar trebui să menționez încă de la început că, în cazul în care nu ai văzut încă The Sixth Sense, poate că ar trebui să lași acest serial deoparte, întrucât, într-unul dintre episoade ți se spune cum se termină celebrul film cu Bruce Willis.

Însă dacă ai văzut The Sixth Sense deja, nu ai niciun motiv să-l eviți, mai ales dacă ai timpul și dispoziția necesară ca să te uiți la așa ceva.

Evident, vorbim despre un serial pentru adolescenți dar care, în mod miraculos, îți oferă un altfel de poveste, una cu fantome – nu așa cum le știai tu, însă.

De asemenea, la sfârșit ai parte de un „twist” simpatic pe care, de altfel, s-ar putea să-l ghicești încă din primele trei episoade. Chiar și așa, nu te va deranja acest lucru, ba din contră, s-ar putea să simți un sentiment de empatie față de anumite personaje.

Acest serial Netflix este, în mare, o poveste despre acceptare și neacceptare, despre răutatea adolescentină metamorfozată în 2022, dar și despre viață, în general.

În mod cert, nu îți va lua mai mult de o zi să-l vezi cap-coadă și îți garantez că îți va da o oarecare stare de bine, asezonată cu un pic de nostalgie pentru vremurile în care erai chiar tu la liceu.