Prima țară din lume care se roagă de Vladimir Putin să-i dea petrol, după ce a anunțat cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani

Prima țară din lume care se roagă de Vladimir Putin să-i dea petrol, după ce a anunțat cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani

O țară a lumii are nevoie disperată de ajutorul președintelui rus Vladimir Putin atât pentru combustibil, cât și pentru turiști, care sunt vitale pentru salvarea economiei. Națiunea insulară a rămas practic fără petrol, paralizând afacerile și transportul public. Guvernul de aici își pune încrederea în furnizorii săi din Golf sau din altă parte, din cauza lipsei de valută străină, precum și a dificultăților bancare și logistice.

O țară din Asia a intrat în faliment

Deși Occidentul a impus restricții asupra petrolului rusesc, ca răspuns la invazia sa din Ucraina, președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, este dispus să își asume riscul de a declanșa nemulțumiri în capitalele din vest. Liderul asiatic susține că i-a cerut rusului Vladimir Putin să-i ajute țara, care nu are numerar să importe combustibil, deoarece se confruntă cu cea mai gravă criză economică de la independența de Marea Britanie în 1948.

Sri Lanka apelează la Putin

Rajapaksa a confirmat că „a avut o discuție foarte productivă” cu liderul de la Kremlin. Anunțul său vine după ce ministrul Energiei din Sri Lanka, Kanchana Wijesekera, a avertizat că țara ar putea rămâne în curând fără benzină.

„Am solicitat o ofertă de sprijin pentru credit, pentru a importa combustibil”, a relata președintele Rajapaksa pe Twitter, referindu-se la conversația sa cu Vladimir Putin, relatează BBC.

Solicitare fierbinte pentru liderul de la Kremlin

În continuare, Gotabaya Rajapaksa a mai spus că „a făcut cu umilință o solicitare” pentru reluarea zborurilor între Moscova și Colombo, după ce transportatorul rusesc Aeroflot a suspendat serviciile.

„Am convenit, în unanimitate, că întărirea relațiilor bilaterale în sectoare precum turismul, comerțul și cultura a fost esențială pentru consolidarea prieteniei pe care o împărtășesc cele două națiuni”, a adăugat el.

Cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani

Sri Lanka a achiziționat deja petrol de la Rusia, în ultimele luni, pentru a ajuta la consolidarea aprovizionării cu combustibil în timpul crizei, iar guvernul a semnalat că este dispus să cumpere mai mult de la țara bogată în energie. Încercările lui Rajapaksa de a rezolva cea mai gravă criză economică din Sri Lanka, din ultimii 70 de ani, inclusiv asigurarea sprijinului financiar din partea Indiei și Chinei, nu au reușit până acum să pună capăt săptămânilor de penurie de combustibil, energie electrică, alimente și alte articole esențiale.

Oamenii au ieșit în stradă

Săptămâna trecută, autoritățile au suspendat vânzările de benzină și motorină pentru vehiculele neesențiale, în încercarea de a-și păstra stocurile de combustibil în scădere. Joi, Banca Centrală din Sri Lanka și-a majorat ratele cheie ale dobânzilor cu un punct procentual, pentru a face față creșterii costului vieții din țară. Rata creditelor a crescut la 15,5%, în timp ce rata depozitelor a fost majorată la 14,5%, cea mai mare din ultimii 21 de ani!

Sute de protestatari s-au adunat, miercuri, lângă clădirea parlamentului din Colombo, în timp ce au lansat ceea ce ei au numit „impulsul final” pentru înlăturarea guvernului lui Rajapaksa.