Piața imobiliară din România, plină de paradoxuri: ai fi uimit ce se vinde ”cu banii jos”, pe ce fac românii credit

Piața imobiliară din România, plină de paradoxuri: ai fi uimit ce se vinde ”cu banii jos”, pe ce fac românii credit

Deja de câțiva ani, modul în care progresează prețurile la apartamente în România este absolut șocant. Din fericire, oamenii au început să fie un pic mai precauți în 2022 din cauza inflației și a exploziei valorilor de achiziție pentru carburant și energie. Chiar și așa, fenomene ciudate apar în continuare.

Pe de o parte, locuințele devin tot mai greu accesibile pentru români, iar acest trend nu va face decât să se acutizeze în următoarele luni, odată cu dublarea efectivă a ratelor la creditele ipotecare din cauza ROBOR. Pe de altă parte, un număr record de apartamente și case, mai ales cele de lux, se vând cu banii jos, fără niciun fel de interacțiunea cu banca.

Bula imobiliară din România a explodat în 2022

Viteza de creștere numărului de credite pentru locuințe a scăzut simțitor în trimestrul al doilea din 2022. Față de aceeași perioadă a anului trecut, vorbim de un progres de aproximativ 10%, când, raportat la 2020, 2021 avea un salt de aproape 13%.

Dincolo de generalizări, alt aspect este mai interesant. 50% dintre apartamentele tranzacționate în primele șase luni ale acestui an au fost luate prin credit, când anul trecut, procentul era de 60%. Această diferență înseamnă însă două lucruri. Pe de o parte, sunt mai mulți bani în piață, iar oameni faci investiții fabuloase cu banii jos. Pe de altă parte, un scenariu foarte probabil este că prețul locuințelor este atât de mare la ora actuală, încât achizițiile au devenit nebancabile.

Cu alte cuvinte, nicio bancă nu-ți mai dă câți bani îți cere un dezvoltator pe un apartament sau o casă în capitală. La nivel național, 44% dintre tranzacțiile imobiliare s-au realizat pe bază de credit în prima jumătate din 2022. În Cluj, procentul ajunge la 48%, în scădere de la 53% în urmă cu un an.

„Scăderea accesibilității locuințelor devine tot mai evidentă, pe fondul scumpirilor fără precedent din acest ciclu economic. Indiciile recente din zona cererii sugerează că locuințele mai ieftine se bazează mai mult pe credit, pe când cele mai scumpe, de lux, se vând, în mare parte, cu banii jos. Asta înseamnă că în fața creșterii dobânzilor cel mai mult va avea de suferit cererea pentru locuințele mai ieftine, unde un procent mai mare se cumpărau cu credite ipotecare”, explică Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

„Pentru prima dată din 2015 încoace, nivelul salariilor din România a crescut cu o rată atât sub cea a inflației, cât și sub cea a creșterii prețurilor rezidentiale și ne așteptam ca în următorii doi ani, o perioadă caracterizată de o inflație ridicată și de o creștere a dobânzilor față de minimele istorice din 2020, această evoluție să continue și să avem locuințe mai puțin accesibile din punct de vedere al prețului.

Puși în fața alegerii între rată și chirie, cei care nu-și mai permit să cumpere o locuință pe credit fie vor amâna decizia, fie se vor orienta spre zone mai ieftine sau se vor muta în chirie. De altfel, vedem din ce în ce mai multe zone unde prețul chiriei a ajuns considerabil mai mic decât rata lunară pentru aceeași proprietate, iar acest raționament economic va fi din ce în ce mai important”, a concluzionat oficialul Colliers.