02 mai 2022 | 10:35

Operațiune de salvare a civililor din uzina Azovstal. Imagini cu evacuarea ucrainenilor

ULTIMA ORĂ
Operațiune de salvare a civililor din uzina Azovstal. Imagini cu evacuarea ucrainenilor

Luni dimineață au fost lansate în spațiul publice mai multe imagini cu operațiunile de salvare ale civililor care rămăseseră blocați în uzina Azovstal.

În scenele video se poate vedea cum militarii din Ucraina le oferă sprijinul civililor ca să poată ieși din ruinele oțelăriei. Aceștia s-au chinuit să urce pe un drum improvizat de autorități.

Civilii blocați în uzina Azovstal, evacuați de militarii ucraineni. Au apărut primele imagini

De altfel, la această operațiune au luat parte și Crucea Roșie și ONU. Zelenski dăduse asigurări încă din weekend că peste 100 de persoane se îndreaptă către zonă, iar azi vor ajunge la Zaporojie.

Primele mișcări au fost demarate însăpe 29 aprilie şi sunt controlate de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Rusia şi Ucraina. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al ONU Saviano Abreu.

Peste 500 de răniți, în uzina de la Azov. Apelul făcut de un comandant al regiunii: Sunt oameni prinși în locuri în care nu poți ajunge

Sviatoslav Palamar, unul dintre comandanții de la Azov, a declarat vineri că oțelăria a fost bombardată intens de trupele rusești.

„Sunt pivnițe și buncăre la care nu putem ajunge pentru că sunt sub moloz. Nu știm dacă oamenii de acolo sunt în viață sau nu. Sunt copii cu vârsta cuprinsă între patru luni și 16 ani. Dar sunt oameni prinși în locuri în care nu poți ajunge”, a spus Palamar.

Acesta era confuz și nu putuse să dea un număr exact al civililor care s-au refugiat în uzină dar că este de ordinul sutelor și că aceștia se află în buncăre diferite de cele ale soldaților. Totodată, el informase că sunt peste 500 de persoane rănite în uzină. Zona fusese încercuită complet de militarii aduși de la Kremlin, încă de pe 5 martie.

Weekendul acesta, Maxar a publicat imagini din satelit care arată distrugerile masive ale clădirilor uzinei.