30 apr. 2022 | 11:08

Putin i-a convocat pe cei mai bogați ruși, la câteva ore de la invazia Ucrainei. Detalii cheie de la discuția cu oligarhii săi

ULTIMA ORĂ
Putin i-a convocat pe cei mai bogați ruși, la câteva ore de la invazia Ucrainei. Detalii cheie de la discuția cu oligarhii săi

Apar noi detalii despre planurile lui Vladimir Putin privind războiul din Ucraina. La trei luni de la invazia rusă, s-au aflat detalii cheie despre întâlnirea pe care a avut-o președintele Rusiei cu cei mai bogați 37 de afaceriști ruși în ziua declanșării conflictului cu țara vecină. Se pare că există tot mai multe fisuri în relația dintre liderul de la Kremlin și oligarhii săi.

Oligarhii ruși, convocați  de Vladimir Putin în ziua invaziei Ucrainei

În cele 66 de zile de când Rusia a invadat Ucraina, tăcerea și chiar acceptul elitei ruse au început să se destrame. Mai mulți oameni de afaceri au dezvăluit, sub protecția anonimatului, că Vladimir Putin i-a convocat pe miliardarii ruși, la câteva ore de la invazia Ucrainei. Aceștia au povestit cum a decurs întâlnirea dintre președintele Rusiei și 37 de oligarhi, la câteva ore de la începerea războiului.

Cei mai bogați oameni din Rusia se plâng de acțiunile liderului de la Kremlin

În momentul în care 37 dintre cei mai bogați ruși au fost chemați la Kremlin pentru întâlnirea cu Putin, la puțin timp după ce acesta a lansat războiul în țara vecină, mulți dintre ei au fost deprimați și șocați.

Toată lumea era într-o dispoziție îngrozitoare. Toată lumea stătea acolo prăbușită, zdrobită. Nu i-am văzut niciodată atât de uluiți. Unii dintre ei nici nu puteau vorbi. Au fost ținuți să aștepte, ca de obicei, timp de mai bine de două ore înainte ca Putin să intre în sală, timp suficient pentru a discuta între ei. Pentru unii dintre ei, a fost momentul în care și-au dat seama că totul s-a terminat pentru imperiile lor de afaceri. Unii dintre ei au spus: Am pierdut totul, au declarat câțiva participanți, pentru Washington Post.

„Într-o singură zi, au distrus ceea ce a fost construit de-a lungul multor ani. Este o catastrofă”, a relatat un om de afaceri care a fost prezent la întâlnirea cu Putin în ziua invaziei.

Dezvăluiri cheie din timpul întâlnirii cu președintele rus

Când a sosit Putin, nimeni nu a îndrăznit să scoată vreun sunet de protest. Împietriți, oligarhii au ascultat cum liderul lor îi asigură că Rusia va rămâne parte a piețelor globale, explicându-le că nu a avut altă opțiune decât să-și lanseze operațiunea militară specială. De atunci, președintele Federației Ruse a sporit amenințările la adresa oricărei persoane care critică războiul.

Cine îl critică pe dușmanul lui Zelenski

Mai mulți miliardari ruși, bancheri și oficiali ai Moscovei se simt neputincioși în fața lui Putin. Spre exemplu, Vladimir Lisin, magnat al oțelului, a criticat propunerea de a se contracara sancțiunile contra-Rusiei prin forțarea cumpărătorilor străini să plătească gazul în ruble. Acesta consideră că măsura riscă să submineze piețele de export pentru care Rusia „a luptat zeci de ani”, iar un transfer al plăților în ruble „va elimina Rusia de pe piețele internaționale”.

Și afaceristul Oleg Deripaska a numit războiul din Ucraina o nebunie. Magnatul rus a prezis o criză economică de trei ori mai gravă decât cea financiară din 1998, din cauza sancțiunilor impuse Rusiei. Oligarhul a adus critici politicilor lui Putin din ultimii 14 ani, despre care a spus că „nu au dus nici la creșterea economică, nici la creșterea veniturilor populației”.