Nu-ți mai permiți benzină și motorină, dar ”plafonarea prețurilor carburanților ar fi o măsură proastă”: argumentul oficial pentru afirmația șocantă

Nu-ți mai permiți benzină și motorină, dar ”plafonarea prețurilor carburanților ar fi o măsură proastă”: argumentul oficial pentru afirmația șocantă

Foarte mulți români se confruntă cu o criză financiară fără precedent. Toate s-au scumpit într-un ritm accelerat, de la benzină și motorină, până la energie și alimente. Inflația este la un nivel fără precedent după `90, dar statul român încearcă să te convingă că este o idee proastă plafonarea prețurilor.

Bogdan Chirițoiu este președintele Consiliului Concurenței și, la finalul zilei de ieri, a făcut niște declarații foarte curajoase pe marginea exploziei prețurilor la benzină și motorină. Oficialul a încercat să ne convingă de faptul că plafonarea prețului la carburant, aceeași soluție care a făcut minuni în mai multe țări europene, precum Ungaria sau Polonia, în România ar duce la un dezastru.

Plafonarea prețurilor la carburant, o măsură foarte proastă: care este explicația

Plafonarea prețurilor la carburanți este o măsură foarte proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la cozi în benzinării, din lipsa produselor, a ținut să afirme Bogdan Chirițoiu. Șeful Consiliului Concurenței a insistat și pe faptul că toate țările din Uniunea Europeană se confruntă cu creșterea prețurilor la carburanți și, cel puțin momentan, nu există suspiciuni că operatorii din sector profită de criza din piață și scumpesc nejustificat benzina și motorina.

„Discuţia s-a axat pe partea de digital şi situaţia de pe piaţa de energie. Am constatat că toate statele membre se confruntă cu fenomenul creşterii inflaţiei şi al preţurilor mari. Nu noi, ca şi Consiliu al Concurenţei, avem instrumentele să combatem inflaţia sau creşterile de preţuri, nu e jobul nostru. Ce facem noi este să monitorizăm ca agenţii economici de pe aceste pieţe să nu profite de context şi să crească preţurile nejustificat, peste creşterile cauzate de această criză”, a spus Chiriţoiu, cu referire la discuțiile purtate la reuniunea președinților de Consilii ale Concurenței din țările UE care a avut loc marți la Bruxelles.

În cazul în care sperai să-ți întindă o mână de ajutor Consiliul Concurenței când vine vorba de carburant, te înșeli amarnic. ”Pe partea de carburanţi, monitorizăm marjele companiilor, dar nu are nimeni dovezi până acum că ar fi comportamente incorecte la agenţii economici. Este normal ca preţurile să crească dacă au crescut cotaţiile materiilor prime. Însă nu avem dovezi în UE că peste evoluţia internaţională a preţurilor s-ar adăuga comportamente incorecte. Cu toţii monitorizăm situaţia şi dacă apar indicii vom deschide investigaţii”, a adăugat oficialul Concurenţei.

„Plafonarea preţului ar însemna să ne întoarcem în comunism, când stăteam la coadă în benzinării. E greu să văd ce rost ar avea măsura aceasta, pentru că nu este o criză trecătoare care a izbucnit acum şi trece peste două săptămâni. Era de aşteptat să crească preţul petrolului după pandemie, pentru că în pandemie a fost la cotaţii scăzute, dar a crescut acum cu mult mai mult decât înainte de pandemie din raţiuni care se leagă de războiul din Ucraina.

Dacă credem că se termină războiul într-o lună, două, putem lua o măsură de acest gen, dar mă tem că aceste preţuri ridicate la energie vor continua, cel puţin aşa ne spun analizele Comisiei Europene, pe o perioadă mai lungă, nu ştiu, şase luni, un an, doi, dar nu ne aşteptăm ca situaţia să se rezolve în următoarele săptămâni”, a concluzionat Chiriţoiu.