Nu se mai fac bani din tehnologie: gigantul care făcea legea în tech anunță concedieri masive, mii de oameni fără loc de muncă

Nu se mai fac bani din tehnologie: gigantul care făcea legea în tech anunță concedieri masive, mii de oameni fără loc de muncă

Pentru o perioadă de câteva decenii, investițiile în tehnologie păreau să nu aibă moarte. Foarte mulți oameni s-au reprofilat în această direcție cu gândul că se vor îmbogăți. Obiceiurile oamenilor se schimbă însă, iar realitatea din domeniul programării, de exemplu, nu este valabilă și în producția de hardware, de exemplu, după cum își dau seama giganții din tech.

Când vine vorba de hardware și software, companiile care au pus baza universului tehnologic actual, cu mult înaintea Google, Amazon sau Facebook, au fost Microsoft, Apple și Intel. Din păcate, în timp ce Microsoft și Apple  au făcut o treabă foarte bună în a se reinventa într-o direcție sau alta, Intel Corp. trece printr-una dintre cele mai dificile perioada din istoria gigantului american.

Se întâmplă la Intel și ar putea fi simptoma pentru ceva mai grav

În contextul unei scăderi susținute și pe termen lung a vânzărilor de PC-uri, Intel Corp. caută să treacă printr-un amplu proces de restructurare. Este vorba de câteva mii de posturi care vor dispărea din organigrama companiei americane, în speranța reducerii costurilor, în fața situației dezastruoase din piața de computere personale, conform datelor obținute de Bloomberg.

Dacă totul merge conform planului, concedierile ar urma să se materializeze înainte de finele acestei luni, odată cu publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul al treilea din 2022, anunț programat pe 27 octombrie, din ce afirmă surse din cadrul companiei care au dorit să-și păstreze anonimatul. Ca referință, la nivel mondial, la mijlocul acestui an, Intel avea aproximativ 113.700 de angajați la nivel mondial.

Cele mai afectate departamente din cadrul Intel de restructurare vor fi vânzările și marketingul. Acestea par să piardă până la 20% din forța de muncă. Veștile proaste pentru compania recunoscută pentru procesoarele Intel Core și Intel Pentium au început din luna iulie a acestui an, când oficialii au avertizat că vânzările pe 2022 vor fi cu aproximativ 11 miliarde de dolari sub estimări. „Reducem cheltuielile de bază în anul calendaristic 2022 şi ne uităm să adoptăm acţiuni suplimentare în a doua jumătate a anului”, atrăgea atenția la acea vreme Pat Gelsinger, CEO-ul Intel.